basescuFostul președinte Traian Băsescu a comentat într-o intervenție telefonică în cadrul emisiunii „Ultimul cuvânt”, difuzată pe B1 TV, întâlnirea pe care Klaus Iohannis a avut-o cu vicepreședintele SUA, Joe Biden.

Întrebat despre subiectele abordate de cei doi în cadrul întâlnirii de la Casa Albă, fostul șef de stat a declarat că, deși nu s-a specificat în cadrul comunicatului Administrației Prezidențiale, „în mod sigur, Joe Biden știa situația premierului și a vrut să știe de la președinte dacă i se va pune capăt”.

„Imposibil să nu se fi discutat pentru că, pentru SUA, România e un loc de o sensibilitate extraordinară, nu doar datorită poziției geostrategice. Aici va funcționa și un scut antirachetă în condițiile în care relațiile cu Federația Rusă sunt tensionate, atât din cauza Siriei, cât și a Ucrainei”, a declarat Băsescu în cadrul emisiunii difuzată de Cătălin Striblea și Sabin Orcan.

Fostul președinte a mai precizat că această problemă trebuie rezolvată la nivel național, și că niciun alt lider nu va da „instrucțiuni”.

„Cu certitudine Biden a vrut să știe, dar n-a dat nici instrucțiuni, nici linii directoare. Problema asta nu ne-o poate rezolva nici Merkel, nici Biden, nici Hollande. Acest tandem, Ponta- Dragnea, a coborât jocul politic și confruntarea politică atât de jos încât șantajează interesele României”, a spus Băsescu.

„Pe malul Dâmboviței poate merge (situația premierului Victor Ponta – n. r ), dar în lume nu, cu atât mai mult cu cât am avut inconsecvențe legate de problema refugiaților și mi-aș fi dorit ca Iohannis să spună că România nu vrea și nu trebuie să se implice în repartizarea refugiaților”, a mai adăugat fostul președinte.