Băsescu, o semnătură cât o reevaluare

Sfânta coabitare, la altarul căreia se închină marile cancelarii, a avut încă de la început în ea germenele confiscării justiţiei. Asta era una dintre mize, iar Băsescu, din varii motive, a capitulat.

Nicio coabitare din lume nu mă poate con­vin­ge că Traian Băsescu e obligat să-şi pună sem­nătura pe ruşinea numită Tiberiu Niţu. Aşa cu­mul de prostie, suficienţă şi aroganţă mai rar. Individul e pur şi simplu o ca­lamitate! De abia a doua au­diere de la CSM a fost lămu­ritoare: Niţu este pro­dusul fră­­ţiei de interese trans­par­ti­nic­e care pro­mo­vea­ză non­va­lorile, obedienţa cu muc şi sfârc, unsuroşenia po­li­tru­cu­lui de cursă lungă. L-aţi vă­zut ce relaxat era, cum de­bi­ta cu zâmbetul pe buze glu­miţe de trei parale, anga­ja­mente cu co­vrigi în coadă şi generalităţi me­nite să-i ca­mu­fleze abisala neştiinţă, convins fiind că trocul va funcţiona uns! Din afacerea avizului pozitiv, CSM a ieşit complet de­cre­di­bilizat, pen­­tru că nu va reuşi să convingă pe nimeni că broscoiul râios de acum cinci luni, în­con­deiat în cele mai negre culori în mo­ti­varea de­ciziei, s-a metamorfozat într-un pro­curor com­petent, integru, cu viziune, coloană vertebrală şi rezultate în lupta anticorupţie. „Nu dă do­va­dă de iniţiativă în modernizarea manage­men­tului Ministerului Public“, scria CSM în no­iem­brie anul trecut. Acum da, că aşa-i linia. Lip­sa „rechizitoriilor în materia con­flic­tu­lui de in­terese şi a corupţiei“nu mai e nici ea un im­pediment, deşi tot CSM făcea tam-tam că aceasta este o „prioritate majoră“. Jenant!

CSM a capitulat total în faţa politicului, re­de­venind acea instituţie obe­dientă şi ne­re­for­ma­tă pe care rapoartele Comisiei Europene au arătat-o ani la rând cu de­getul. O singură ex­cepţie: ra­portul din 2012, fă­cut după eve­nimentele din vară, când CSM şi-a luat rolul în serios. A plătit însă scump: linşajul mediatic al Antenei 3, puciul or­ganizat pentru re­vo­carea lui Cristi Danileţ şi Ali­nei Ghi­ca, înlăturarea brutală a lui Daniel Morar. Toa­te îşi ara­tă acum efectele, strategia dove­din­du-se una câştigătoare. Politicul a tri­um­fat, aşa cum prevedea de altfel Daniel Morar. „Nu va mai fi un CSM reformist, ci un CSM în­co­lonat, comod pentru puterea politică“, spu­nea Mo­rar în interviul pentru revista 22. Din păcate, totul s-a confirmat destul de repede şi exact în zona esenţială: numirile la vârful par­che­telor. Urmează cele de la conducerea Înaltei Curţi. CSM s-a predat cu arme şi ba­ga­je po­li­ticului tocmai pentru că nu este re­for­mat, ca de altfel întreg sistemul de justiţie, atitudinea curajoasă din vara trecută de­pin­zând de câţi­va oameni. Constatarea nu e no­uă, în Româ­nia orice pas înainte, cât de mic şi de căznit, se datorează puţinilor oameni in­tegri, din afa­ra sistemului, de aceea deca­pi­ta­rea aces­to­ra a fost adevărata prioritate a Gu­vernului Pon­ta. Şi-a dat însă mâna cu Bă­ses­cu pentru asta.

Sfânta coabitare, la altarul căreia se închină ma­rile cancelarii, nu toate, e drept, uşurate că România nu a luat-o pe arătura rusească şi anti-stat de drept, a avut încă de la început în ea germenele confiscării justiţiei. Asta era una dintre mize, iar Băsescu, din varii motive, a capitulat. Prin numirea lui Niţu, şi nu numai – Elena Bica şi Georgiana Hosu ar trebui cer­ce­tate la relaţiile de prietenie cu Ponta şi Udrea (cineva din PSD îmi spunea deunăzi să arunc un reporter pe urmele lor, să văd cam de câ­te ori s-au întâlnit în ultima perioadă) –, Bă­sescu îşi va pune semnătura pe actul de ab­dicare, indiferent cum îl va ambala. Mai are timp să cugete, să pună în balanţă raportul be­neficii-cost şi să se răzgândească. Nu cred că o va face (să dea domnul să mă înşel), dar nici să încerce să se/ne îmbete apoi cu apă rece! Am acceptat de la început că răul cel mai mare era ca Voiculescu-Antonescu să-şi pu­nă ei procurorii şefi, dar raportat la prin­cipiile pe care Băsescu le-a susţinut şi pentru care s-a luptat în mandatele sale, trio-ul Ni­ţu, Bica, Hosu este un rău nu cu mult mai mic. Băsescu ştie cel mai bine ce înseamnă să ai la conducerea parchetelor procurori slabi şi controlaţi politic, ştie că mareea neagră a NUP-urilor se va întinde (apropo, ce se în­tâm­plă cu dosarul Dragnea, care, zice-se, e gata, sau cu plângerile penale pe care Ponta ame­ninţa că i le face „hoaţei“ de Udrea?).

Asta vrea? Păi, atunci de ce a mai rămas la Cotroceni? Nu ca să ţină cât mai mult timp, mă­car până în 2014, deschisă uşa inde­pen­denţei justiţiei? Nu ca să obţină, cu com­pro­misul sau cu „arma în mână“, chiar şi în con­diţiile nefaste ale celor 70 de procente use­liste, numirea unor procurori verticali şi com­petenţi? Nu mai ales pentru asta a fost sus­ţinut vara trecută de acea minoritate activă şi implicată, care şi-a pus speranţa că Bă­ses­cu va împiedica restauraţia măcar în justiţie? Dacă în preţul coabitării intră un deal general făcut pe dosarele de corupţie ale politicienilor din ambele tabere, eventual cu negocieri punc­tuale pentru unele capete (se aude că s-a bă­tut palma pentru Boagiu şi Videanu, ca să nu-i sară USL în cap lui Ponta), atunci Bă­sescu îşi taie craca de sub picioare. Sem­nă­turile pe aceste numiri anulează dintr-un con­dei şi în plan simbolic, şi în cel al realităţii ca­re se prefigurează tot ce a făcut esenţial în jus­tiţie în cele două mandate. Are toate mo­ti­v­­ele să refuze numirea lui Niţu, cel puţin. Pros­­tia expusă public este cel mai con­vin­gă­tor argument, plus că nimic catastrofal nu se va întâmpla în planul coabitării. Un lucru pare clar, compromisul obscur nu avea voie să con­ţină justiţia. Chiar nu-şi dă seama? Sau îşi dă, dar nu-i pasă. Mizează că va ieşi cu­rat-ree­va­luat, „omul nou“ al coabitării. Ori­cum, cred că şi-a luat gândul de la pagina de istorie, că acolo reevaluările le fac elitele, şi nu masele.

P.S. : Nu mă aşteptam ca preşedintele să de­vină expert în ceea ce Françoise Thom nu­meşte „falsa limbă naturală“.

– Articol publicat de Revista 22 –