centru isu

Avem un centru ultramodern pentru situatii de urgenta, ce facem cu el? Intrebarea este justificata, in conditiile in care o investitie de aproape 28 de milioane de euro, aflata la un pas de Palatul Cotroceni, este inca nefolosita din cauza birocratiei, relateaza stirileprotv.ro

Acesta ar trebui sa fie locul din care reprezentantii a 52 de institutii ar putea sa ia decizii rapide, salvatoare de vieti, in caz de cutremur, atentate, incendii, accidente sau razboi.

Potrivit planului, in partea stanga, primele doua randuri vor fi ocupate de reprezentantii Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta, iar in partea dreapta vor fi cei de la SMURD si de la Ambulanta.

Alex Ichim, purtatorul de cuvant al Primariei Capitalei: ”Dispeceratele serviciilor de urgenta sa se afle in aceeasi incapere, astfel incat sa se eficientizeze timpul de actiune.”

Centrul de operatiuni va fi conectat la camerele video montate pe strazile din Bucuresti, astfel incat imaginile sa fie redate in timp real pe monitoarele uriase amplasate in sala operativa.

Cu ajutorul unui sistem GPS, oamenii din centru vor putea sa directioneze echipajele din teren spre locul interventiei, astfel incat sa evite blocajele de circulatie sau strazile in reparatii.

Conducator va fi prefectul Capitalei, iar cei doi vicepresedinti sunt primarul general si comandantul ISU Bucuresti.

Centrul a fost dotat si cu un adapost antiatomic. Accesul se face prin parcarea subterana. Incaperea dispune de baie si o incapere in care va fi depozitata hrana care sa asigure supravietuirea personalului pentru cel putin 72 de ore.

Grav este ca aceasta cladire nu este folosita. Iar autoritatile nu reusesc sa spuna de ce si isi paseaza responsabilitatea.

Alex Ichim, purtator de cuvant al Primariei Capitalei: „Partea informatica este in curs de integrare, trebuie sa se incheie niste protocoale, iar acesta activitate este in curs.”

Prefectul sustine ca primaria a intirziat receptia finala a lucrarii si de aceea ISU, SMURD si Ambulanta nu-si pot muta dispeceratele.

Paul Petrovan, prefectul Capitalei: „Mai e nevoie de mici dotari si finisaje in ceea ce priveste partea de infracstructura, dar si a softului care urmeazsa sa fie folosit. Mai trebuie facuta receptia lucrarii de catre Primaria Bucuresti.”

Potrivit stirileprotv.ro, surse din cadrul primariei sustin ca, in realitate, aceste institutii nu reusesc sa se inteleaga pentru semnarea parteneriatelor si nici asupra recompartimentarii cladirii.

Asadar, din nou, in Romania, birocratia blocheaza o investitie importanta. In acest caz, s-au investit 126 de milioane de lei.