image-2015-11-17-20599899-41-nicolas-sfintescu-muzician-patron-restaurant-paris

Un bărbat cu origini românești, patronul unui restaurant din zona atacată de teroriști, și-a apărat exemplar clienții în noaptea de vineri spre sâmbătă, în timpul atacurilor din Paris.

Nicolas Sfințescu este patronul restaurantului L’Amare, situat vis-a-vis de La Cosa Nostra, unul dintre localurile asupra cărora teroriștii au dechis focul în seara de 13 noiembrie. Cel puțin 5 persoane care se aflau în restaurant la ora atacului au murit.

Când a auzit primele împușcături, Nicolae le-a spus imediat clienților din local să se ascundă sub mese și în spatele barului.

„Le-am spus: treceți toți sub mese și in spatele barului. Am așteptat încă 10 minute înainte să ne ridicăm în picioare. Apoi, câțiva oameni s-au dus să vadă ce s-a întâmplat. N-am vrut să mă duc pentru că nu am vrut să văd oamenii morți”, povestește Nicolas Sfințescu pentru BBC.

Când unii dintre clienți au vrut să iasă, patronul localului le-a cerut să intre din nou înăuntru. Încă nu se știa unde se află atacatorul.

Sfințescu a decis rapid să îi mute pe toți în apartamentul său, situat chiar deasupra localului. Cei 20 de clienți l-au urmat, iar Nicolas le-a dat de mâncare și câteva sticle de vin. Toți au stat acolo până în jurul orei 4 dimineața, când poliția le-a comunicat că pot ieși.

sursa: greatnews.ro