AcasăHomepageBibi - încă un discurs de magician

Bibi – încă un discurs de magician

Discursul de ieri al premierului Netanyahu, rostit în faţa Congresului american, a fost – cum era de aşteptat – magistral. A stârnit aplauze de la primul cuvânt, bine ales – “mulţumesc”, până la ultimul cuvânt – “mulţumesc”. Bibi rămâne unul dintre ultimii mari retori al Orientului Mijlociu.

Ca să nu cazi sub vraja lui, trebuie să-l reasculţi la rece. Cui s-a adresat? Americanilor, în primul rând, punând pe acelaşi plan Iranul cu aşa-zisul Stat Islamic. Aparent, o gogomănie politică: şiiţii iranieni luptă contra sunniţilor din Statul Islamic, atât în Siria, cât şi în Iran. Dacă însă ne gândim bine, a fost cea mai bună formula de a capta oprobriul opiniei publice, care conform sondajelor vede Iranul ca pe un pericol mult mai mic decât Statul Islamic. Iranul a fost definit de premierul israelian, pe înţelesul tuturor, ca un Stat Islamic care deţine bomba atomică. Apoi, tonul a devenit aproape liric, vorbitorul lăsându-se purtat pe aripile propriei retorici: “Persanii au încercat să distrugă poporul israelian acum 2.500 de ani (referirile patetice la istoria foarte îndepărtată, cu invocarea unor episoade care par a se fi petrecut ieri, sunt redutabilele sale arme discursive, n. n.). În prezent, Iranul încearcă să distrugă Israelul. Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, răspândeşte ura folosindu-se de cea mai nouă tehnologie, cea nucleară, în scopul distrugerii Israelului”.

Acestor alegaţii le-a răspuns, la câteva ore, ambasadorul Iranului la ONU, Gholamali Khoshroo, într-un editorial din New York Times: “Retorica alarmistă asupra acestei teme a fost leit-motivul carierei d-lui Netanyahu. Într-un interviu acordat BBC, în 1997, a acuzat Iranul că fabrică, pe ascuns, <un formidabil arsenal de rachete balistice>, profeţind  că până la urmă vor atinge Manhattan-ul. În 1996, a stat în faţa Congresului, îndemnând alte naţiuni să i se alăture, pentru a împiedica Iranul să-şi dezvolte capacităţile nucleare, alertându-le că se află în ceasul al doisprezecelea. Mai înainte, ca membru al Knesset-ului, în 1992, a prezis că Iranul va fi pregătit să producă arma nucleară în 3-5 ani. În faţa liderilor lumii, la ONU, în septembrie 2012, dl. Netanyahu a escaladat avertismentele, declarând că Iranul va fi în stare să producă bomba atomică într-un an de zile (…). Opinia noastră este că dl. Netanyahu uzează copios de aceste alarme false şi afirmaţii fantasmagorice, în egală măsură pentru a-i servi intereselor sale de politică internă şi pentru a crea o perdea de ceata care să arunce în derizoriu problema palestiniană.

Observăm că retorica domniei sale se încinge direct proporţional cu presiunile internaţionale asupra Israelului de a înceta activităţile de colonizare şi de a ridica ocupaţia asupra teritoriilor palestiniene. E paradoxal faptul că un guvern care a acumulat o rezervă de arme nucleare, care a refuzat apelurile pentru stablirea unei zone libere de arme nucleare în Orientul Mijlociu, care efectuează incursiuni militare în statele vecine şi a dispreţuit legislaţia internaţională, ţinând sub ocupaţie teritoriile altei naţiuni, face acum atâta tevatură în legătură cu o ţară, Iranul, care nu a invadat o altă ţară, de când America a devenit naţiune suverană”.

Din discursul lui Bibi n-au lipsit referirile emoţionante la Holocaust. Ieri, găselniţa retorică a fost adresarea directă către Elie Wiesel – (prezent în sală), supravieţuitor al Shoah-ului, laureat al Premiului Nobel pentru Pace – omul pe care a luptat să-l aducă, anul trecut, la preşedinţia Israelului. Regimul nazist de la Tehran poate repeta, în orice moment, Holocaustul, a avertizat Netanyahu, după care s-a întors spre Wiesel: “Elie, viaţa şi opera ta ne inspiră să dăm înţeles cuvintelor <niciodată din nou>. Si aş vrea să pot să-ţi promit, Elie, că lecţiile istoriei au fost învăţate. Pot doar să apelez la liderii lumii să nu mai repete greşelile trecutului. Dar pot să-ţi garantez asta: zilele când poporul evreu a rămas pasiv în faţa inamicilor  genocidali, zilele acelea s-au sfârşit”.

Nu contează că liderul suprem al Iranului ar trebui să-şi fi pierdut minţile să atace Israelul, singura putere nucleară din regiune. Cât despre compararea implicită a ayatollahului Khamenei cu Hitler, e o jignire pentru cei care au trăit ororile nazismului. Acelui <niciodată din nou>, Elie Wiesel îi dăduse conotaţii tulburătoare, de imediată actualitate: “<Niciodată din nou> a devenit mai mult decât un slogan: e o rugăciune, o promisiune, un legământ . Nu vom mai fi niciodată dezbinaţi, spun oamenii. Niciodată din nou – puşcărie şi tortură. Niciodată  din nou – suferinţa inocenţilor  sau împuşcarea copiilor înfometaţi, înspăimântaţi, îngroziţi. Şi niciodată din nou –  glorificarea josnicei, hâdei, întunecatei violenţe. E o rugăciune”.  Cu atât mai mult, acest “niciodată din nou” nu trebuie instrumentalizat politicianist, oricât de dibaci s-ar arăta cel care o face.

Ce urmăreşte Netanyahu, atingând toate corzile sensibile ale auditoriului? Să oprească negocierile P5+1 (Marea Britanie, China, Franţa, Rusia, Statele Unite şi Germania) cu Tehranul, pentru realizarea unui acord pe termen lung privitor la programul nuclear iranian. Preşedintele Obama ceruse, în repetate rânduri, Congresului să se abţină de la adoptarea unor noi sancţiuni, dând astfel o şansă diplomaţiei.

Netanyahu consideră tratativele cu Iranul o periculoasă pierdere de vreme: “Un acord cu Iranul nu-l va împiedica să obţină bombe atomice. În realitate, se va putea dota cu arma nucleară şi va produce mai multe. Pentru că acest acord va permite programului nuclear iranian să rămână în mare parte intact, Iranul se va putea dota cu arme nucleare foarte rapid”. Care e soluţia premierului israelian? Stoparea tratativelor şi continuarea sancţiunilor, adică niciuna. Întoarcerea la status quo ante: Iranul va susţine că dezvoltă un program nuclear paşnic, va mai chema o dată şi încă o dată observatorii internaţionali, iar Israelul va trage periodic apocaliptice semnale de alarmă.

Cui foloseşte aripatul discurs din Congresul american? Lui Netanyahu însuşi. După aplauzele prelungite, se întoarce acasă ca un erou, ca un nou David (comparaţia sa preferată) care a reuşit să-l înfrunte, cu praştia unor artificii retorice, pe însuşi Goliatul lumii.

 

sursa: gandul.info

RELATED ARTICLES

2 COMENTARII

Comentariile sunt închise.

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.