atentat-istanbul

Explozii la Istanbul, sâmbătă seară, în apropierea stadionului lui Beșiktaș. Martorii spun că exploziile au fost urmate de focuri de armă. Cel puțin una dintre explozii a avut loc chiar lângă stadion, conform libertatea.ro

UPDATE 12.00/11 decembrie: Bilanțul dublului atentat comis sâmbătă seara în centrul orașului Istanbul a crescut la 38 de morți și 166 de răniți, a anunțat duminică ministrul de interne turc Suleyman Soylu.

UPDATE 07.20/11 decembrie: Ministrul turc de interne Suleyman Soylu a anunțat un nou bilanț. În urma exploziilor și-au pierdut viața 27 de polițiști și 2 civili, iar alte 166 de persoane au fost rănite. Autoritățile turce au arestat deja 10 persoane ce ar avea legătură cu aceste „atacuri teroriste”. Prima explozie de lângă stadionului lui Beșiktaș a fost produsă de o mașină capcană, în timp ce cea de-a doua a fost provocată de un kamikaze.

UPDATE ora 23:35 15 oameni au murit în urma celor două explozii. Peste 30 de persoane ar fi fost rănite.

UPDATE ora 23:03 Ministrul transporturilor turc, Ahmet Arslan, susține că a fost un atac terorist.

UPDATE ora 22:15: Cu toate că meciul de fotbal se terminase, nu se știe dacă printre victime sunt și suporteri.

Mai multe explozii, focuri de armă și mult au strânit panică în zona Taksim din centrul orașului turc Istanbul. Atacuri au avut loc lângă Vodafone Arena, stadionul echipei Beșiktaș, unde sâmbătă seară s-a jucat partida Beșiktaș – Bursaspor. Potrivit presei turce, exploziile s-au produs după partida de fotbal, iar suporterii plecaseră de la stadion.

20 de persoane au fost rănite în urma deflagrațiilor, informație confirmată de Ministerul de Interne al Turciei. Cei mai mulți dintre răniți sunt polițiști. Numeroase ambulanțe și mașini de poliție au închis zona și au acordat primul ajutor răniților.

Presa turcă spune că a fost vorba despre explozii cu mașini capcană, care ar fi vizat forțele de ordine care asigurau paza la stadion.

Turcia este din nou sub semnul terorii, după un an în care s-a confruntat cu un val de atacuri și atentate sinucigașe revendicate de Statul Islamic sau de mișcări afiliate PKK. Cel mai sângeros atac terorist a avut loc în Istanbul, chiar la aeroportul internațional Ataturk și s-a soldat cu cel puțin 41 de morți și peste 230 de răniți.

Turcia se confruntă cu numeroase amenințări. Statul Islamic a revendicat numeroase atentate sinucigașe în ultimul an la Ankara, Istanbul și Suruc, care s-au soldat în total cu peste o sută de morți. Pe lângă Statul Islamic, militanții kurzi din cadrul PKK plănuiesc și ei atentate.

Multe dintre aceste atacuri au avut loc după ce Recep Tayyip Erdogan a fost învestit în funcția de președinte al Turciei în urmă cu doi ani. De atunci, țara sa s-a confruntat cu numeroase probleme, parcă din ce în ce mai grave. Pe lângă atentatele comise fie de rebelii kurzi, fie de jihadiștii din Statul Islamic, liderul de la Ankara a făcut față unei tentativă de stat. Totodată, Erdogan a reușit să răcească relațiile cu Rusia, ca apoi să le reia, dar și să primească critici din partea oficialilor europeni.