Blaga și Antonescu vor să fuzioneze

Lung prilej de vorbe și de ipoteze. Unii spun că numai Udrea e de vină. Alții – că Băsescu nu mai are șină.

Unii spun că totuși nu-i de vină Ea. Antonescu este o lichea. Alții – că de vină este numai El. A dat flota-ntreagă doar pe un cercel.

Dar mai e un lucru mai fenomenal – Răzvan Ungureanu cade-n sus pe cal. Hopa Mitică – cade-n fund și se ridică!

Adică?

Europarlamentarele au dovedit că, în România, speranțele multor competitori au fost mai nesăbuite cu cel puțin 5 procente peste cursul pieței și că explicațiile eșecurilor oferite de unii sunt cu 20-25% mai nesimțite decât nesimțirea legal & ilegal acceptată pe cap de candidat.

Foșgăiala post-europarlamentare dovedește că nicio “permutare circulară” nu este imposibilă în politica românească. Ieri nu a existat. Azi e mâinele tuturor.

Când e vorba de binele țărișoarei, buldogul turbat de ieri devine porumbelul păcii de azi. Somnorosul de ieri – farul de veghe al națiunii de mâine. Tăriceanu devine doar Popescu. Ponta citează, în sfârșit, bibliografia exactă din care se vede că, în 2009, nu l-a votat pe Geoană.

Spiritul de sacrificiu al egomaniacilor de ambele sexe este înduioșător. Ei renunță la tot, dacă țărișoara le-o cere. Renunță mai ales la ce nu au.

Doamna Udrea renunță la virginitatea politică și e gata să dea totul unei Drepte unite, fără să-i ceară acesteia din urmă nimic în schimb. Condiția de pălmaș politic o fascinează azi cu mult mai mult decât o obseda ieri tronul republican de la Cotroceni.

Dreapta unită pare că nu așteaptă nimic de partea prea-Dreptei doamne Udrea. N-o așteaptă nici măcar pe dânsa.

Dacă reașezarea plăcilor tectonice ale politichiei românești i se datorează, cum speculează unii, tot dlui Băsescu, atunci dna Udrea va primi fără să ceară și fără să dea ceva la schimb. Dacă nu, nu.

Dar nimic nu se compară cu spiritul de sacrificiu de care dă dovadă dl Mihai Răzvan Ungureanu. Spre binele unei Drepte unite și pentru a feri țara de pintenii de oțel ai Micului Titulescu, care bântuie teritoriul țării călare pe un văran numit Ducipal, MRU e gata de sacrificiul suprem:

“Aş renunţa la candidatura la preşedinţie pentru unitatea dreptei. Niciun sacrificiu nu e prea mare pentru ajungerea la acest obiectiv.”

Totuși, cine-i pune pistolul la tâmplă și-i cere să candideze? Cine-i bagă în cap că are vreo șansă?

“Este un mandat de partid.”

Care partid înseamnă pe piața politică cam 1.5% – 2%. Deci, MRU este gata să sacrifice o certitudine cât Everestul doar spre a vedea Dreapta unită. Jos pălăria!

Totuși, are MRU mandat de partid și pentru a se sacrifica, pentru a renunța la funcția de președinte al României, funcție pe care o are deja în buzunarul mic al blugilor de miting?

Eu, unul, îmi doresc ca Forța Civică să nu-i dea dlui Ungureanu acest Mandat de Sacrificiu. Nu de alta, dar e bine ca omul acesta – aflat într-o sfâșietoare stare de sacrificiu perpetuu – să afle de la alegători, nu de la serviciile de false informații, care îi este cota electorală. Doar așa ar putea să înțeleagă diferența dintre vita de Kobe și carnea de tun.

Jocul de-a Dreapta unită vs. Stânga răstingnită a devenit atât de obscur încât îmi amintește de o întâmplare din adolescență.

Îmi pierdusem uniforma de licean, în condiții nu tocmai amuzante. Mama, profesoară, m-a dus la dl Ghiță, croitor cunoscut pe strada Șelari din București, să-mi facă o uniformă, căci în magazine nu se mai găseau.

Dl Ghiță m-a băgat în cabină, m-a întors pe toate părțile, mi-a luat măsurile și apoi m-a întrebat: “Stânga sau dreapta?”

Înțelegând din tăcerea mea că nu pricep ce mă întreabă, a dat să m-ajute: ”Pe ce parte o porți? Pe dreapta sau pe stânga?”

Muțenia mea l-a scos din sărite. Mi-a băgat mâna sub șlițul pantalonilor și a strâns ușor în palmă ce a găsit acolo.

Am scos un icnet, semn că mă duruse. Dl Ghiță mi-a spus: “Acum știi – o porți pe dreapta. Așa să-ți comanzi pantalonii toată viața, dacă vrei să te simți comod în ei și să arăți ca un domn.”

Dacă cineva mai crede în bâlciul ăsta cu dreapta vs. stânga, poate că e nevoie de un croitor care să supună combatanții la proba adevărului.

Altfel, mulți perdanți vor continua să poarte pantaloni care nu li se potrivesc și mulți învingători vor continua să-și poarte Stânga pe dreapta și Dreapta pe stânga, fiindcă ei se simt, întotdeauna, în largul lor; niște domni, ce mai încoace și încolo.

Ce vor face, în contextul noilor repoziționări, celulele agitprop ale lui Icsulescu, oameni subțiri, care au participat frenetic la isterizarea discursului public – “Pe ei, că sufocă națiunea!”?

Își vor oferi piepturile eroice, repetat ciuruite de decorațiile Epocii de aur Icsulescu. Rănile vor fi placate cu decorațiile Epocii de aur Zetțulescu. În felul acesta, vor putea să cânte, cu elan, gloria Epocii de aur Icsulescu-Zetțulescu și să-și consolideze statutul de bronzuri ale conștiinței naționale.

În sfârșit, Poulenc nu este ce-și imaginează amazoana națiunii. Este un compozitor. Mai exact – a fost, căci a decedat în 1963, cu mult înainte de producerea miracolului politic al anului 2014: o parașută în dangarezi sare cu o parașută din blugi.

Sursa: dorintudoran.com