dragnea

Undeva, pe o plajă din Brazilia, niște localnici au învățat câteva cuvinte românești: „Bună dimineața, Liviu!”

Dragnea – fortăreața din Brazilia.

Azi, pe www.riseproject.ro


Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat miercuri, la Parlament, că nu are nicio afacere şi nu deţine nicio proprietate în Brazilia, fiind „o legendă” care circulă de mulţi ani, iar dacă cineva îi descoperă vreo locuinţă acolo, el „promite” că o va dona, relatează comisarul.ro

Întrebat de o jurnalistă dacă a avut şedinţe în Fortaleza, Brazilia, preşedintele Camerei Deputaţilor a spus: „Nu am avut nicio şedinţă în Fortaleza. Sunt sigur. Şedinţele le-am ţinut aici”.

Chestionat în continuare dacă nu are afaceri în Brazilia, liderul PSD a răspuns iritat că nu deţine nicio proprietate acolo.

„Doamnă, eu nu am nicio afacere în Brazilia, nu am nicio proprietate în Brazilia. E o legendă care circulă de foarte mulţi ani. Dacă dumneavoastră sau alţii îmi găsiţi acolo proprietăţi, vă promit că le donez”, a precizat Liviu Dragnea.

La insistenţele jurnalistei care l-a întrebat dacă nu a stat niciodată în Fortaleza la pensiunea domnului Campos, preşedintele PSD a spus că el merge de 11 ani în Brazilia şi va continua să facă acest lucru.

„Eu merg în Brazilia de 11 ani şi vă anunţ şi îi anunţ pe toţi cei care sunt preocupaţi de asta că o să mai merg. Aşa cum am mai mers şi în alte locuri din ume, am stat în Brazilia în foarte multe locuri. Brazilia e o ţară mare. Nu am făcut nimic ilegal. Din câte ştiu eu, am avut şi încă am dreptul să circul în această lume, punct”, a subliniat liderul PSD.

Chestionat de câte ori a stat pe strada Cocotierilor din Fortaleza, Dragnea a afirmat că nu cunoaşte această stradă.

Întrebat în continuare ce a făcut cu cei 4,9 milioane de lei pe care i-ar fi încasat de la Costel Comana, preşedintele PSD a spus ironic că „a cumpărat cocotieri”.