traian basescu - jurnalisti rapiti irak

Într-un răspuns transmis redacției Evenimentului Zilei, SIE refuză să precizeze pe ce a cheltuit cele 9,8 milioane euro primiți la rectificarea bugetară din iulie 2005, dar spune că au fost folosiți legal.

SIE a reacționat la solicitarea de a explica destinația celor 9,8 milioane de euro, obținuți în iulie 2005, abia după ce ce în „Evenimentul zilei” a apărut articolul în care se ridica întrebarea: „Aceștia să fie banii de răscumpărare?”. Serviciul secret a răspuns că banii au fost cheltuiți „legal”, deși EVZ nu a scris și nu a sugerat așa ceva. EVZ a arătat însă că Anexa 3 de la rectificarea de buget din vara lui 2005 (unde sunt detaliate cheltuielile fiecărei instituții de stat) nu a apărut în Monitorul Oficial în format electronic și nu poate fi găsită nici în baza legislativă a Camerei Deputaților, nici în cea a Consiliului legislativ, fapt cu totul neobișnuit. În expunerea de motive a rectificării, efectuate prin OUG, nu se precizează de ce SIE a avut nevoie de o suplimentare de peste 10%. La aceeași rectificare s-a suplimentat bugetul pentru „Cheltuieli materiale și servicii” al Președinției cu circa 1,3 milioane de euro, iar cel al SRI, la același capitol, cu aproximativ 9,83 milioane de euro.

Marți, EVZ a întrebat SIE: „Ca re a fost destinația sumei de 300.000.000 mii lei vechi, alocată SIE la rectificarea de buget din 5 iulie 2005, la capitolul Servicii?”. Miercuri, la ora 14.00, SIE a răspuns că sumele care fac obiectul rectificării bugetare din anul 2005 „au fost solicitate în conformitate cu nevoile generale ale Serviciului”.

Răspunsul SIE nu clarifică întrebările puse de EVZ despre destinația sumei de 9,8 milioane de euro, dar nici nu neagă posibilitatea ca aceasta să fi fost suma pentru răscumpărarea ziariștilor răpiți în Irak.

 

Citeste articolul integral pe evz.ro