AcasăEditorialDezvăluiriBursa Zvonurilor Nimeni nu-i oprea pe Oprea şi pe fi-su | 190...

Bursa Zvonurilor Nimeni nu-i oprea pe Oprea şi pe fi-su | 190 km/h e o viteză nedemnă de interesul naţional al vicepremierului

124149_1Poliţistul Bogdan Gigină a murit la numai 28 de ani în timp ce îşi făcea datoria. Slăbise 30 de kilograme numai ca să poată deschide pe motocicletă coloanele oficiale. O seară ploioasă de octombrie şi grandomania unui politician i-au fost fatale. La locul accidentului, gropile au fost astupate, iar lângă ele, în jurul unui stâlp, prietenii au făcut un mic altar în memoria lui Bogdan. Vicepremierul Gabriel Oprea, cel a cărui coloană, mai mult sau mai puţin ilegală – nu s-a stabilit încă oficial de procurori, o deschidea Bogdan, trăieşte. Şi ca şi până acum, poliţiştii se tem de el.

Ce-i drept pe forumuri e plin de comentarii şi dezvăluiri la adresa lui Oprea, toate sub anonimat: se deplasa cu coloana oficială la cumetrii, la frizer, până şi la amantă. După cum se observă, toate cazuril erau extrem de urgente, cum spune legea.

Bursa Zvonurilor a mai aflat o poveste despre Gabriel Oprea şi încă una despre fiul acestuia.

Astă-vară, vicepremierul se grăbea de la Constanţa spre Bucureşti pe autostradă. Bineînţeles, cu coloană oficială. Maşina poliţiei care deschidea coloana, un Volkswagen Passat, mergea cu 190 km/h. Ca în cazul lui Bogdan Gigină, căruia i s-a tot repetat „Mai repede! Mai repede!”, şi pe A2 s-au auzit aceste cuvinte. Însă Passatul nu a mărit viteza, poate şi pentru că nu avea mai mulţi cai-putere. Atunci Oprea a poruncit: „Depăşeşte-l!”. Şi uite aşa, la ordin, şoferul ministrului de Interne a călcat pedala Touaregului şi a depăşit antemergătorul.

Imaginaţi-vă dragi cititori, dacă Oprea făcea vreun accident. Cui i se tăia capul ca în poveşti? Poliţiştilor rămaşi în urmă, bineînţeles. Deci pentru Oprea, 190 km/h e o viteză nedemnă de interesul naţional cu care stă în gură de dimineaţă până seara.

Aceeaşi apăcătură pare să o aibă şi Gabriel Oprea junior. La nici 20 de ani, el a primit cadou un Audi de la tatăl său, cu care se dă mare prin Bucureşti, dorind probabil să impresioneze fetele. Beizadeaua e şi fotomodel, amănunt de culoare în istorioara aceasta. Juniorul a hotărât acum două săptămâni că străzile Capitalei pot fi transformate în circuit şi a fost prins de două ori cu viteză cu mult peste limita legală: 135 km/h şi 157 km/h. De frica lui Oprea tatăl, poliţiştii nu i-au aplicat nici o amendă progeniturii. Permisul îl are încă în buzunar.

sursa: puterea.ro

RELATED ARTICLES

2 COMENTARII

  1. da… sa dus Bogdan, a rămas soția și copilul nenăscut… parinti, prieteni. și păcat, a plecat dintre noi într-un mod absurd.. lipsit de eroism,sa lăsat cuprins de teama că-și va pierde serviciul și a accelerat… ordinul este ORDIN, iar Gaitan continua să-l impingă spre limita dintre viata și moarte „mai repede,, mai repede” și toate acestea pentru că vroia să-l mulțumească pe OPREA… o familie distrusă, un vis stins.. prea devreme.. mult prea devreme. Și toate acestea pentru a satisface grandomania unui parvenit… jeg național

Comentariile sunt închise.

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.