ursul-de-aurRegizorul Călin Netzer şi actorii din filmul „Poziţia Copilului” premiat la cea de-a 63-a ediţie a Festivalului de Film de la Berlin cu trofeul „Ursul de Aur” au revenit duminică la prânz la Bucureşti. Netzer a mărturisit că avea speranţe că filmul va fi bine primit la festival dar câştigarea celui mai important trofeu a fost neaşteptată.

„A fost extrem de bine. Filmul a fost bine primit şi de presă şi de critici şi de spectatori. (…) Speram, dar de la speranţă până la realizare e un drum lung şi aşa că am fost surprinşi. A fost copleşitor”, a spus Netzer arătând că premiul câştigat la Berlin este unul dintre cele mai importante pentru cinematografia românească alături de trofeul Palme d’Or obţinut de Cristian Mungiu în 2007 cu filmul „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”.

Producătorul filmului, Ada Solomon, a subliniat că Ursul de Aur este şi al Luminiţei Gheorghiu şi a precizat că regulamentul competiţiei prevede că pelicula care obţine trofeul festivalului nu poate lua încă un premiu.

„E scris şi nu se poate trece peste asta. Ursul de Aur este al Luminiţei Gheorghiu. Rolul pe care îl face Luminiţa Gheorghiu este cred aproape fără egal în cinematografia românească”, a explicat Ada Solomon cu referire la comentariile legate de faptul că protagonista peliculei Poziţia Copilului nu a câştigat Ursul de Argint pentru cea mai bună actriţă.

Solomon a ţinut să sublinieze că filmul este cel mai bun brand de ţară pe care România îl are în prezent.

„Filmul în sine este un ambasador extraordinar pentru că, cred că cinematografia este cel mai bun brand de ţară pe care îl avem în acest moment şi că pentru ea se cheltuiesc mult mai puţine milioane decât se cheltuiesc pentru diversele campanii legate de brandul de ţară”, a adăugat aceasta.

„Poziţia copilului” va avea premiera de gală în România pe 7 martie filmul urmând să ruleze în cinematografe începând din 8 martie.

„Premiera de gală va avea loc pe 7 martie. Filmul va intra în cinematografe din 8 martie. Şi dacă e ceva ce ne aduce într-adevăr bucuria maximă, e că prin ceea ce faceţi dvs, prin acest premiu, sperăm că lumea va auzi de acest film şi va veni să îl vadă în cinematografe. E poate cea mai mare împlinire pentru orice cineast să îşi vadă sălile de cinema pline la el acasă”, a mai spus Ada Solomon.

[jwplayer config=”600×394″ mediaid=”32089″]

3 COMENTARII

  1. Asta zic si eu Gabriel,sa mai iesim in fatza si cu exemple pozitive ca de celelalte suntem satui pana peste cap!

Comentariile sunt închise.