victor-grigorescu-dacian-ciolos

Spun din capul locului: aberația cum că ministrul Energiei, Victor Grigorescu, a primit vreo 800.000 de lei (pentru că a cedat folosința unui obscur și acum nefuncționat site de internet) de la o companie off shore ar fi declanșat, când eram eu tânăr și guvernele politice, un tsunami de presă.

Pentru că, însă, Dacian Cioloș este un băiat simpatic și necorupt și mulți își pun speranțele în el să conducă Guvernul și din decembrie încolo, miniștrii lui mai dubioși încearcă să se ascundă în siajul imaginii bune a premierului. O vreme, asta poate funcționa. Dar, pe termen mediu, naufragiații ăștia s-ar putea să-l tragă și pe Cioloș la fund.

Iar ministrul Grigorescu este fix un bolovan de care premierul trebuie să scape urgent. Încă de acum șase luni, când am scris în exclusivitate că Vlăduț Victoraș  a luat aproape 200.000 de euro de la o companie off shore, am atras atenția că acolo se ascunde o bombă. Nu, nu aveam nici un glob de cristal, dar experiența ne învață că, dacă nu ești ditamai holdingul care caută justificat procedee de optimizare fiscală, o companie off shore este utilă doar când iei șpagă sau ascunzi proveniența unor bani.

În ciuda tentativelor mele insistente de a scoate alte detalii de la Grigorescu, acesta a rămas mut ca o lebădă timp de șase luni. Deși mi-a transmis, voalat, că îmi va confisca boii de la bicicletă dacă mai scriu ceva despre off shore-ul care i-a dat 800.000 de lei, Vlăduț Victoraș nu a reacționat nici după ce am scris că off shore-ul generos ar avea legături cu statul azer de nedrept.

Nu știu cine sau ce l-a făcut pe ministrul Energiei să dezvăluie că “bunul mobil” care l-a îmbogățit este un site de internet care, practic, aproape că nu a existat. Dar schema lui Grigorescu trăznește a spălare de bani de la o poștă. Că o fi sau nu o fi trebuie să stabilească niște instituții ale statului, dar ministrul trebuie să se care urgent din Guvern. Din proprie inițiativă sau la cererea premierului.

 

Sursa: prisacariu.ro