AcasăHomepageCătălin Prisăcariu Oprea promitea, acum un an, 3.500 de locuri pentru solicitanții...

Cătălin Prisăcariu Oprea promitea, acum un an, 3.500 de locuri pentru solicitanții de azil | În realitate, România nu are nici 1.000!

oprea la jaiPînă și mitul marelui general de izmene de intendență Gabriel Oprea se duce dracului (în legătură cu mitul intelectualului Oprea ne-am lămurit de mult): de mărețul general cu patru stele verzi pe pereți nu e nici măcar gura, e doar grimasa aia hidoasă, cu colțurile gurii în jos, care îți inspiră un amestec de milă și oroare. De data asta, eficientul organizator Găbiță Oprea și-a dat cu cracul stîng al izmenei în cracul drept pe tema refugiaților.

Ce e drept, Oprea nu a făcut, acum, decît să zică, în siajul lui Iohannis, că România nu-și permite decît 1.700 de refugiați/azilanți/etc. Dar acum un an, Ministerul de Interne condus de Oprea avea planuri cel puțin duble. Iată promisiunea:

“Tendința numărului de solicitanți de azil în perioada 2008-2013 a fost ascendentă. Cu toate acestea valoarea din 2013 (1499) a fost mai mare decât media multianuală (1452).

Deși numărul de cereri în primele 9 luni ale anului 2014 (1170) a fost același cu cel din perioada similară din 2013 (1172), urmare a evoluțiilor recente din regiunile de conflict, autoritățile române s-au pregătit pentru o creștere majoră a numărului de SA, inițiind un plan de contingență din 3 etape:

i) creșterea capacității de cazare cu 310 locuri

ii) creșterea capacității de cazare cu până la 3500 locuri prin adaptarea de noi imobile

iii) stabilirea de responsabilități instituțiilor pentru a acorda asistență în caz de urgență

Au fost planificate și măsuri pentru îmbunătățirea capacității de înregistrare/procesare, cum ar fi asigurarea personalului și pregătirii.”

Documentul din care am citat este “Programul național FAMI” al Ministerului de Interne iar FAMI înseamnă Fondul pentru Azil, Migrație și Integrare al Uniunii Europene. România primește niște zeci de milioane de euro prin FAMI și s-a angajat că va cheltui acești bani tocmai pentru ca, la nevoie (și, mai ales, în criză), să fie solidară cu efortul UE. Iar România, prin Internele lui Oprea, a promis încă de acum un an că va asigura minimum 3.500 de locuri de cazare pentru solicitanții de azil. Azi, însă, România abia dispune de vreo mie de locuri de cazare iar Oprea merge la Consiliul JAI de la Bruxelles și tace printre grimase. Dar, cînd e la București, Oprea își pune parafa pe documente în care se afirmă că “urmare a evoluțiilor recente din regiunile de conflict, autoritățile române s-au pregătit pentru o creștere majoră a numărului de SA (solicitanți de azil)”. Dar poate că, de fapt, responsabilul de problemă e lingăul Nelu Pop. Iar în cazul ăsta mai bine cerem noi, cu toții, azil pe Lună.

sursa: prisacariu.ro

RELATED ARTICLES

1 COMENTARIU

  1. Domule Prisacariu, lamuriti-ne si pe noi cum exact „a INITIA un plan” este egal cu a declara ca treaba e deja gata?
    In Programul National FAMI pe care-l citati, n-ati gasit cumva si orizontul de timp in care MI se angajeaza sa implementeze cele 3 etape ale planului de contingenta?
    Intre timp, meditati la numele pe care-l poarta cel care prezinta informatiile trunchiat, cel care face procese de intentie, cel care foloseste atacul la persoana ca argument. Doua indicii: NU jurnalist; NU om cinstit.

Comentariile sunt închise.

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.