ponta - off

Criza refugiaților este cel mai bun pretext pentru ca politicienii care au pus stăpânire pe țară vreme de peste 25 de ani să treacă pe șest încă o măsură scandaloasă. Este vorba despre noul Cod Fiscal, care-i obligă inclusiv pe cei fără venituri să cotizeze la bugetul de stat – caz unic în lume! Nu veți întâlni o țară normală la cap unde un cetățean care nu are venituri să fie obligat să plătească ”impozitul pe nimic” și nici vreo altă taxă . În România lor, a celor care risipesc banul public în afaceri de partid și care au nevoie să mulgă omul de rând pentru a acoperi găurile, așa ceva e…NORMAL (cuvântul vă place, domnule Iohannis, doar ne-ați promis o România NORMALĂ în campania electorală!).

Ei bine, am aflat că noul Cod Fiscal promovat de guvernul Ponta și validat de președintele Iohannis consfințește nu doar aberația pomenită mai sus (cei fără venituri trebuie să cotizeze), dar și o alta cu adevărat monstruasă și, fără să exagerez, aș spune antinațională. Căci, același aberant Cod Fiscal tămâiat de toată pleiada analiștilor de bună-credință, stabilește nici mai mult nici mai puțin că și românii plecați din țară trebuie să dea statului aproape 70 de lei lunar, dacă mai au cetățenie română! Tare, nu?

Cu alte cuvinte, un fel de taxă pe Diaspora, visul de-o viață al premierului Ponta de a-i pune la plată pe cei care i-au ștampilat sfârșitul politic (și poate chiar libertatea!) în ziua de 16 noiembrie 2014. Care e alternativa? Cei 4 milioane de români plecați peste granițe să renunțe la cetățenia română, ca să nu mai plătească acest abuz fără precedent. Tragedia e cu atât mai mare cu cât Klaus Iohannis, alesul românilor în locul lui Ponta pentru funcția de președinte, a girat acest Cod Fiscal îndreptat împotriva celor care i-au dat votul. Poate din neștiință, din criză de consilieri, din naivitatea de a fi fost ”făcut” în foi de viță de diabolicul Ponta, nu știu din ce motiv, însă cert e că președintele a dat undă verde celei mai mari aberații fiscale din istoria postrevoluționară a României.

Statul român este cel mai ordinar lucru cu putință care poate exista pe lumea asta. Nu e de-ajuns că risipește miliarde și miliarde pe instituții care în nicio democrație nu primesc bani de la buget (Biserica, Televiziunea Publică, Aeroclubul, fântâni arteziene, panseluțe, concerte și festivaluri inutile și de prost-gust etc), dar nu are nici măcar minimul bun-simț de a nu mai băga mâna în buzunarele celor care nu au de unde și de ce să plătească vreun sfanț.

Imaginați-vă țăranul șomer, care trăiește de azi pe mâine din datul cu sapa, are el de unde să dea 700.000 de lei vechi pe lună pentru bugetul asigurărilor sociale? Știe Victor Ponta, știu semeții analiști care au dat ok-ul principial pe acel blestemat Cod Fiscal ce înseamnă viața unui amărăștean de la marginea satului? Habar n-au și nici nu-i interesează. Să plătească din ce n-au, altfel la pușcărie cu ei, mama lor de profitori!

Iar românii din Diaspora de ce să cotizeze dacă nu beneficiază cu nimic de serviciile sociale din țara-mamă? Nu-i de-ajuns că trimit mereu bani în țară ajutând indirect guvernul și politicienii, care stau astfel liniștiți că scapă de eventuale proteste de stradă din partea celor care nu primesc niciun ajutor de la statul român?

În România însă nici măcar oamenii cu scaun la cap nu mai protestează față de aceste aberații. Ne-am obișnuit cu toții să privim aberațiile cu o senitătate bolnavă încât autoritățile își permit orice nenorocire pe banii nevoiașilor. România Civică a murit deja, s-a terminat și cu Roșia Montană, de unde mai izvora o șansă de protest pentru abuzurile viitoare ale politicului iresponsabil. Adio! E amorțeală generală, lehamite, delăsare, adică exact ce vor abuzatorii cu legea în mână.

Sunt pline televizoarele de comentatori care privesc relaxați la grotescul situației, e clar că salvarea nu mai poate veni din interior. Astfel de oameni cu pretenții trăiesc și el în pâcla sădită în mintea colectivă de șatra guvernanților anti-popor, degeaba știu ce știu atâta vreme cât vorbesc moale față de o monstruozitate fără precedent.

Închei, să n-o lungesc: să-mi spună și mie distinșii politicieni și analiști fiscali, unde în lume o țară își impozitează cetățenii fără venituri sau pe cei plecați de-acasă prin alte zări, oameni care nu beneficiază cu un leu de serviciile statului social? Le răspund eu anticipat: nicăieri! Doar aici, în lumea cumetriei dintre cei care produc legi și cei care le comentează e posibil ca un stat să-și batjocorească oamenii. Doar aici…

15 COMENTARII

  1. Exista tratate intre tari care nu folosesc dubla impunere,cei de la fisc nu cunosc asa ceva?

  2. Iohannis a trimis legea inapoi in parlament. A doua oara este obligat de constitutie sa o aprobe.

  3. Ei , pai daca nu aveti venituri , cand plecati in strainatate luati-va plozi si bosorogii cu voi si tineti-i acolo cu voi.

    • O sa fiu cat pot de „dulce” cu tine ! Te rog, i-ati o funie si cauta-ti un arbore cat poti de repede.

    • ,,pisi” inainte sa iti tastezi numele te sfatuiesc sa te uiti in buletin ca poate afli care este numele tau real. deci bosorogi aia de care zici ca si ai tai de altfel au platiti taxa in Romania deci pensia aia e a lor este DREPTUL lor asa cum este ea mica sau mare cat despre plozi…………sau lasa. ca fapt divers statul roman incaseaza 3 miliarde de euro anual din bani trimisi acasa da noi astia…………capsunari asa degeaba,trebui sa fi dobitoc sa vi in Romania sa te tratezi de ceva
      cand ai toate conditiile, cand sunt operatii care sunt acoperite de asigurare de ce dracu ar veni cineva sa se taie la un spital din Romania si sa dea spagi in stanga si in dreapta?

      ps. dupa poza inteleg ca esti doar o javra care e nervoasa din motive de lipsa

  4. Domnule Ciocazanu! In afara de vituperatiile aberante, aveti cumva si ceva clar si concret, ca de ex. articolul din Codul Fiscal unde se stipuleaza ceea ce sustineti dvs.? A, nu? Pai atunci, ce se cheama ca sunteti? [doua indicii: NU om cinstit; NU jurnalist; si o intrebare ajutatoare: cum se numeste cel care se ocupa cu instigarea, dezbinarea si colportarea minciunii?]

    Acum, ca sa nu ramana lumea cu minciunile dvs. in cap: nimic nou sub soare – posibilitatea de a plati CAS in caz ca n-ai venituri inregistrate, e de multisor (am aflat eu de ea prin 2008); nimic obligatoriu, insa.

    • duduie….nu visa cu ani in urma…noul cod fiscal,art.456,pct.56,art,8,alin.34,din aceasta manarie…spune ca este obligatoriu,aceste hotarari,cu efect de lege,pentru toti cetatenii romani si cei care isi doresc cetatenia,vezi cazul islamului….art.preluat din news time roman-site de stiri,de care mata nu ai auzit….

      • Nasule, mai nou cenzurati? Am scris un raspuns domnului Sevastian, pe care nu l-ati publicat!
        Reiau:

        • Domnule
          Sevastian,
          presupuneti lucruri si astfel va dati masura. Site-ul la care faceti
          referire „news time roman”, sa fie cumva timesnewroman? Foarte solida
          sursa – mai onest era un link catre noul cod fiscal, daca tot discutam,
          macar sa discutam pe concret 😀

    • Sorry, există o lege identică din 2003, conform căreia am plătit şi eu, retroactiv, pentru o perioadă de 2 ani, în care nu am avut niciun venit.

  5. sa mi spuna si mie idiotul de Ponta si loserul de Johanis,cum imi vor incasa mie banii,cetatean roman din diaspora?!?!….Sunt tare curios )))))) cred ca veti lua o mare mecla si mai ales impozitul pe venitul in minus )))))) mare gardina Lui Dumnezeu!!!!

  6. Inseamna ca `amarasteanul` fara venit care chiar nu are de unde sa platesca va trebui sa traiasca undeva pe langa acest sistem numit si proiect de tara de stimabilii alesi.
    Daca cineva incearca sa faca ceva pentru tara ta, nu il critica, fa-o tu mai bine, o spunea un mare om politic. Nu va mai dati mari viteji in comentarii folosind vorbe taioase, mai bine v-ati uni fortele si faceti ceva bun pentru urmasii vostri!

  7. Nu doar ca esti un tampit,dar lumea te si crede. Nu te obliga nimeni la nimic, maestre. Este doar o baza legala, prin care un om care face bani la negru, poate sa-si plateasca taxele pentru a fi asigurat medical. Se refera in special la ”capsunarii” care in felul acesta pot sa primeasca servicii medicale in Romania, idiotule, dar doar daca vor. Pana la modificarea asta, nu exista baza legala prin care sa achiti acest CAS.

    • capsunari aia de care zici tu platesc taxe si asigurari acolo unde sunt, in plus de ce dracu ar veni in tara pentru servicii medicale de cacat?

Comentariile sunt închise.