AcasăHomepageCEDO: Preoții din România nu pot avea sindicate

CEDO: Preoții din România nu pot avea sindicate

cedoCurtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a decis că preoții din România și, prin extensie, din alte state europene, nu pot forma sindicate. Decizia a fost una dintre cele mai controversate luate vreodată de CEDO, șase din cei 17 judecători exprimând opinii contrare majorității, iar unul fiind de acord cu decizia majorității, dar ținând să o formuleze în alți termeni.

Procesul la CEDO în dosarul „Sindicatul “Păstorul cel bun” vs. România” a început în anul 2009, audierile în fața Camerei Superioare a CEDO au avut loc în data de 7 noiembrie 2012, astfel că deliberările și formularea concluziilor și deciziei au durat opt luni de zile.

În proces, avizate de importanța cauzei, s-au implicat, având intervenții prin reprezentanți, alte patru state europene, Polonia, Grecia (membre UE), Georgia și Moldova, precum și Patriarhia Rusiei și Arhiepiscopia Craiovei. Toate au exprimat opinii în consonanță cu cea a reprezentanților Guvernului României și împotriva preoților care solicitaseră formarea unui sindicat. De asemenea, tot împotriva sindicalizării preoților a intervenit organizația non-guvernamentală European Centre for Law and Justice (Centrul European pentru Lege și Justiție). În favoarea sindicalizării s-au pronunțat ong-urile Becket Fund (Fondul Becket) și Center for Law and Religion Studies (Centrul pentru Legislație și Studii Religioase), care au făcut trimitere la un caz oarecum asemănător judecat în Statele Unite – unde sindicalizarea preoțimii este permisă.

În afara procesului, dar în evidentă legătură cu acesta, cei 32 de preoți –majoritatea aflați în jurisdicția Arhiepiscopiei Craiovei- care, pe data de 4 aprilie 2008 au format sindicatul „Păstorul cel Bun”, au fost supuși la mari presiuni din partea forurilor bisericești superioare. Presiunile au început încă din anul 2008, dar plenul CEDO a decis că invocarea, de către petenți, a Articolului 34 al Convenției pentru Protecția Drepturilor Omului, a fost tardivă, întrucât presiunile –cele pentru care s-au prezentat probe indubitabile- s-au produs după inițierea procesului la CEDO.

Urmare a presiunilor, unii preoți s-au retras din asocierea sindicală, alții au renunțat la proces. Cei care au continuat procesul la CEDO au cerut ca identitatea să nu le fie dezvăluită, fapt acceptat de judecători, care au respins o cerere contrară (de dezvăluire a identității preoților) a reprezentantului Guvernului României.

Întrucât nu cunoaștem identitatea preoților, nu putem afla și ce anume i-a determinat să formeze un sindicat. Putem doar specula, ținând cont de prevederile statutului sindicatului și de faptul că nu au avut binecuvântarea ÎPS Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolit al Olteniei, că și-au simțit drepturile oprimate de Arhiepiscopie.

Pe 22 mai 2008, Tribunalul Craiova a emis o decizie favorabilă înființării Sindicatului „Păstorul cel Bun”, în pofida opoziției Arhiepiscopiei Craiovei, care a invocat absența binecuvântării ÎPS Irineu.

Decizia Tribunalului a fost informată de Curtea de Apel Craiova (ultima instanță), în data de 11 iulie 2008.

În procesul inițial, procurorul care reprezenta statul român s-a pronunțat în favoarea cererii preoților de formare a sindicatului.

După data de 22 mai, preoți din întreaga țară au început să se asocieze în vederea formării de sindicate. În iunie 2008, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a reacționat, anunțând că preoții care formează sindicate încalcă legea și canoanele bisericești. Ulterior, s-au luat măsuri de disciplinare a preoților recalcitranți.

 
Textul integral al deciziei CEDO

 

 

RELATED ARTICLES

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.