lucian_dutaIntr-un comunicat de presa emis duminica, dupa raportul Corpului de Control al prim-ministrului, fostul presedinte CNAS Lucian Duta a declarat ca Guvernul Ponta minte si incearca sa mute atentia de la scandalul Fenechiu catre un alt scandal.

Guvernul a anunţat, duminică, că va sesiza Direcţia Naţională Anticorupţie pentru nereguli în atribuirea contractului pentru cardul naţional de sănătate, cu efecte în neimplementarea proiectului şi determinarea unei pagube de peste 1,2 milioane euro, comise de fostul preşedinte CNAS Lucian Duţă.

Neregulile au fost sesizate de către inspectorii Corpului de Control al prim-ministrului, într-un raport redactat în urmă cu aproape o lună.

„De ce se teme Victor Ponta? De ce minte Victor Ponta? Pentru că Victor Ponta este premierul generator de corupţie, sărăcie, şi protector al miniştrilor penali.

Pentru că Victor Ponta este premierul care blochează sistemele antifraudă proiectate şi aplicate de mine în sistemul de sănătate.

Scandalul Fenechiu, pe care îl decontează tot Victor Ponta, i-a mărit premierului starea de nervozitate şi l-a făcut să recidiveze în minciuna prostească.

Concret:

1) de un an şi două luni nu mai conduc CNAS. CNAS a fost condusă de finul lui Victor Ponta, Doru Bădescu, timp de un an şi o lună, şi de protejatul lui Ponta şi Antonescu, Cristian Buşoi, de o lună;

2) cardul de sănătate, proiectul meu, reprezintă elementul central antifraudă din sistemul de sănătate. Prin aplicarea lui s-ar economisi 400 de milioane de euro pe an, bani care s-ar fi dus direct către pacienţi. Cardul a fost blocat. De cine? De Victor Ponta, prin finul lui, fostul şef al CNAS. Victor Ponta a blocat sistemul antifraudă. Lui Victor Ponta nu-i pasă de pacienţi, îi pasă de clienţii politici;

3) cu Poşta Română, CNAS condusă de mine nu a făcut nici un contract, nu a făcut nici o plată;

4) cu Imprimeria Naţională, CNAS condusă de mine nu a făcut nici un contract, nu a făcut nici o plată. Mai mult, Imprimeria aşteaptă de un an şi două luni să i se dea comandă, de la protejatul lui Victor Ponta, de producere a cardului de sănătate. Surpriza! Proiectul a fost blocat de Victor Ponta prin finul lui care a condus CNAS. După ce că nu este interesat să creeze sisteme antifrauda, Victor Ponta le blochează şi pe cele create de mine.

Azi, Imprimeria Naţională nu merge bine din cauza mea. Mâine, Victor Ponta o să spună că nu poate guverna în niciun domeniu, de la sport până la agricultură, tot din cauza mea.

În concluzie, Ponta ar trebui să se autodenunţe la DNA, SRI, Ministerul de Interne şi la celelalte instituţii amintite de el, pentru blocarea sistemelor antifraudă proiectate de mine, pentru dezastrul programat în care a adus CNAS şi sistemul de sănătate din România, pentru atentat la siguranţa cetăţenilor.

Lucian Duţă”

 

5 COMENTARII

  1. Sa-i fie rusine lui Ponta ca incearca sa ascunda un mare scandal cu unul fabricat , ar fi foarte bine daca si-ar face bocceluta si s-ar intoarce de unde a plecat ………….

  2. Plasa de minciuni pe care a tesut-o cu ajutorul Latrinei 3 in jurul prostimii aaa… pardon, am vrut sa spun a electoratului USL-ist a inceput sa prezinte din ce in ce mai multe gauri mari si incearca sa o cirpeasca cu alte minciuni si mai mari.

Comentariile sunt închise.