646x404Declarat de Forbes, în 2012, cel mai bogat bucătar din lume, Jamie Oliver a fost premiat la conferinţele TED Talks pentru munca sa legată de conştientizarea oamenilor din lume despre pericolele care se ascund în farfurie. Oliver pledează pentru o educaţie a modului în care mâncăm, educaţie care să înceapă din şcoală şi să ajungă şi în supermarketuri.

Jamie Oliver îşi mărturisea una dintre dorinţele sale la primirea premiului TED Talks în 2010: „să influenţaţi familiile să gătească din nou, şi a permite oamenilor de peste tot să lupte împotriva obezităţii“. Şi, mai spune el, oamenii să îşi înveţe copiii ce şi cum să mănânce. Faimosul bucătar îşi începe discursul, salvat într-un video pe youtube, într-un mod şocant.

„Trist, dar în următoarele 18 minute cât va ţine discursul meu patru americani vor muri din cauza hranei pe care o mănâncă. Numele meu este Jamie Oliver. Am 34 de ani. Sunt din Essex, Anglia şi în ultimii şapte ani am muncit necontenit să salvez vieţi cum ştiu eu mai bine. Nu sunt medic. Sunt bucătar. (…) Cred cu adevărat că puterea alimentaţiei are un rol primordial în casele noastre ce ne leagă de cele mai frumoase momente ale vieţii. Trăim o dezastruoasă, dezastruoasă realitate acum. (…) Noi, adulţii din ultimele patru generaţii, le-am dat copiilor noştri destinul unei vieţi mai scurte decât a părinţilor lor“, a spus Jamie Oliver în videoclipul pe youtube, tradus în română de Cătălin Petru şi corectat de Ştefan Liute.

Oliver vorbeşte apoi despre statistici care arată că bolile cauzate de alimentaţie au rate cea mai crescută în SUA, dar că aceeaşi problemă există şi în ţări precum Anglia, Mexic, Australia, Germania, India, China. Jamie Oliver considera, în 2010, că e nevoie de o revoluţie alimentară. Ca să-şi întărească ideea a oferit publicului câteva exemple tragice: a arătat imagini cu o adolescentă de 16 ani, Brittany, care mai are de trăit 6 ani din cauza hranei pe care a mâncat-o şi cu un băiat de 12 ani, care cântărea 160 de kilograme.

„Brittany este a treia generaţie de americani. Nu a crescut într-un mediu alimentar în care să fie învăţată să gătească acasă sau la şcoală, de mama ei, sau de mama mamei ei. (…) Justin are 12 ani. Are aproape 160 de kilograme. El e afectat fără să vrea, pentru numele lui Dumnezeu“, spune bucătarul englez.

Citiți articolul integral pe adevarul.ro