AcasăActualitateCel mai vechi oraș din Europa, descoperit în Cadrilater, lângă România

Cel mai vechi oraș din Europa, descoperit în Cadrilater, lângă România

Arheologii au descoperit,în apropiere de Varna, ruinele unui oraș pe care îl consideră drept cel mai vechi din Europa, având peste 7.000 de ani vechime, transmite postul american de televiziune CNN, care citează agenția Reuters.

Ruinele celui mai vechi oraș din Europa, Provadia, datează din 4.700 – 4.200 î.Hr. Arheologii au descoperit pereți înalți de 3,3 metri cu o grosime de 2 metri și susțin că aceștia sunt cei mai vechi pereți de apărare descoperiți până în ziua de astăzi.

Oamenii de știință susțin că Provadia a fost un oraș în care locuiau între 300 și 350 de oameni, foarte bogați, întrucât locuiau în apropierea unei mine de sare, sarea fiind era o monedă de schimb foarte valoroasă în epoca preistorică.

Lângă Provadia exista singura mină de sare din Bulgaria acelor vremuri, cu o vechime de 7.500 de ani.

Orașul Provadia se află în Cadrilater, un fost teritoriu al României, care în 1940 a fost retrocedat Bulgariei ca urmare indirectă a presiunilor politice germane asupra guvernului român.

[jwplayer config=”600×394″ mediaid=”23725″ logo=”https://nasul.tv/poze/siglamica.png” logo.margin= 15 logo.hide=”false” logo.position=”top-left”]

RELATED ARTICLES

10 COMENTARII

  1. Prietene matematician, de ce devii ecoiomnst? Si, daca o faci, de ce preiei tocmai cele mai rele apucaturi ale (pseudo)stiintei economice, cum ar fi judecata prin analogie, lipsa de sensibilitate la context, predictia bazata pe determinisme rudimentare de tip biliard si utilizarea nestapanita a stereotipurilor? De ce tii sa prezici ceea ce nu poate fi prezis? Este vorba despre societate, nu despre un sistem fizic cu trei elemente…

  2. Tare mi-e ca povestea asta nodirca e cat se poate de cusuta cu ata alba si nu de la zapada Probabil vom avea surprize peste 30 de ani cand vom lectura vre-o carte care desconspira Operatiunea Walhalla’ (sic!) si vom putea recrea puzzel-ul asa cum facem astazi cu operatiunile de tip Gladio’ din perioada Razboiului Rece Nu m-ar mira ca si in cazul acestui atentat sa fi fost vorba tot de un terorism sponsorizat de stat ca si in cazul 9/11 sau, mai rau, sa fie vorba de un terorism permis de idiotenia, ineficienta si lipsa de interes a celor ce fac parte din/si sustin sistemul de securitate Mai mult ma tot gandesc la felul in care state aparent aflate pe val se dovedesc a fi fara sustinere in interior si sunt uimit ca sisteme laudate de invatamant dau nastere unor asemenea specimene!!!Cred ca si Alexandre de Marenches si Andre Berger au avut dreptate cand au prezentat secolul acesta ca pe unul al luptei mistico-religioase Si in vreme ce Marenches opunea Sudul (sarac,simplist si fundamental religios,), Nordului (opulent, egoist si lipsit de spiritualitate), Malraux opunea mistica unui reviriment religios’ la scara planetara (avansul stiintei?, reintoarcerea creatorilor?) cu o noua metamorfoza a crestinismului Cred ca si unul si altul stiau prin legaturile diverse cu formatorii NWO ca secolul XXI va incerca sa duca la limite religia, sa puna pe tapet tot ce e mai brutal si mai urat in secolele de adaugari aduse inspiratiei primordiale’ Va fi mai corect politic si social sa te declari tehnosof decat teosof religia si morala ne gasind locul potrivit in noul plan de colonizare spatiala, in planul de reducere sistematica a populatiei globului (in special in tarile lumii a treia), etc. (si cine stie in cate alte aventuri si planuri stupide create de creierele fermentate de SF-urile eugeniste si New-Age-iste???)Pacat ca un tip ca Anders Breivik a putut sa confectioneze si sa plaseze strategic o bomba de capul lui pacat ca a putut sa se imbrace in politist si sa traga in multime la un eveniment public pacat ca a facut rost de munitie si de know-how cu atata usurinta pacat ca nu era anchetat pentru legaturile lui cu extremistii unguri si nu numai Unde erau baietii lor cu ochi albastri??? Unde era politia care a ajuns abia peste 30 de minute la locul macelului??? Unde erau eroii crescuti sa fie asa, care sa incerce sa-l opreasca salvand niste vieti (cum au facut profesorii de la scolile americane)??? Si atunci nu e mai mult vina sistemului defect decat a nefericitului idiot???

  3. Romania Mare! Mihai Eminescu stia aceste lucruri, vroia reintregirea tarii noastre…dar a fost ucis, deci sunt interese politice si economice uriase din partea vecinilor (si nu numai).
    Prin descoperirea acestor comori, avem sansa de a recastiga, paginile de istorie ce au fost „rupte” cu brutalitate din viata noastra, a romanilor.

  4. Draga d-na. Val,ma bucur ca mi-ati raspuns.Ceea ce am vrut sa spun a fost ca nu putem din mai multe motive de conjunctura sa-i apostrofam pe germani pentru ca ne-a obligat sa restituim dreptul nostru,pamantul nostru,bulgarilor.Nu am nimic cu bulgarii dar pamantul e al nostru.Deci pentru asta am spus ca suntem mici.Impartasesc aceeasi opinie cu d-voastra referitor la pozitia cetatenilor din alte tari,dar cu parere de rau trebuie sa recunoastem ca totusi la noi este haosul politic si coruptia la cel mai inalt nivel.Am ajuns de rasul lumii.

  5. De data asta justitia Uniunii Europene va face dreptate romanilor!
    Daca doriti judecarea vinovatilor pentru crimele din decembrie 1989, pentru vanzarea economiei romanesti pe un dolar, pentru judecarea vinovatilor adevarati pentru mineriade, va rog sa participati la discutii pe facebook la adresa:

    https://www.facebook.com/groups/340120826081828/

    De data asta nu mai apelam la justitia romaneasca, justitia Uniunii Europene trebuie sa se implice pentru aflarea adevarului si judecarea vinovatilor!

  6. Inca o dovada ca Durostor si Caliacra (judete dacice / romanesti) sint de „origine” bulgara!
    Dragi compatrioti,
    Iata ca acum peste 7000 de ani stramosii nostri daci de la sud de Dunare aveau o civilizatie de loc primitiva! Peste 6000 de ani le-a trebuit bulgarilor de pe Volga ca sa ajunga pe aceste meleaguri! Sint curios ce vor spune! Oare ca sint stramosii lor? Daca DA, sa nu va mirati! Fata fostului presedinte al Bulgariei, Jicvov, a scris (NU A SPUS!) in lucrarile ei, ca Alexandru Macedon (tot dac) a fost un general bulgar….ha ha….

    • Nu draga Anca, nu suntem mici, nu suntem mari ci pur si simplu SUNTEM. Purtam pe umeri crucea unei educatii in care ni s-a inoculat ca suntem mici, eventual niste victime, si sa ne plangem de mila. Credeti-ma ca in aproape 30 de ani de viata in Occident nu am auzit niciodata, dar NICIODATA vreun olandez, belgian, portughez, elvetian, maghiar etc. spunand ca tara lui e mica. Si totusi, atat prin suprafata cat si prin populatie sunt mai „mici” decat Romania noastra.
      Repet : nu suntem mici, nu suntem mari ci pur si simplu suntem. Asta trebuie s-o asumam cu demnitate si responsabilitate, Anca.

  7. Extraordinar ! O confirmare ca civilizatia europeana a inceput de pe aici. Doamne, cate comori si cate marturii n-or dormi sub casele si sub pasii romanilor !

    • …adevarat val,dar la noi politicienii nu au timp de asa ceva…gandul lor este tot la imbogatzire si exploatarea populatiei..care sa se multzumeasca doaar cu” osul” pe care il primesc sa il roada sa nu moara de foame.

Comentariile sunt închise.

Most Popular

Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.