Centrul de Investigatii Media | Cu acte neclare si diagnostice discutabile, ministrul Muncii, Mariana Campeanu, i-a dat sotului pensie si cel mai mare grad de invaliditate

„In 2005, Casa de Pensii a judetului Ilfov, condusa de actualul ministru al Muncii, Mariana Campeanu, ii dadea in conditii suspecte atat pensie, cat si indemnizatie de insotitor ca urmare a incadrarii in gradul I de invaliditate, sotului acesteia, Iulian Campeanu. Suspect, in primul rand, pentru ca acesta nu locuia in Ilfov, ci in Bucuresti, oficiul din Ilfov nefiind cel teritorial in cazul sau. Din punct de vedere medical, legea in vigoare, la momentul la care Iulian Campeanu a fost declarat invalid de gradul I, prevedea ca persoanele care sunt in aceasta situatie sint caracterizate prin “pierderea totala a capacitatii de munca, de autoservire, de auto-conductie si de orientare spatiala, invalidul necesitand ingrijire sau supraveghere permanenta din partea altei persoane”. Iulian Campeanu pare insa astazi, dupa noua ani de cand a fost declarat invalid in cea mai grava stare, un om sanatos: merge la nunti, foloseste un telefon mobil, se plimba pe strada cu mainile in buzunar si isi ia nepotul de la gradinita. In plus, este asociat in doua firme, dintre care una aflata in dizolvare. Numai din indemnizatia pentru insotitor – pe care o primeste odata cu pensia – din 2005 si pana in prezent, Iulian Campeanu a incasat, dupa calculele Centrului de Investigatii Media, suma de 54.184 de lei.

Iulian si Mariana Campeanu sint casatoriti de 40 de ani. In 2005, conform CV-ului postat pe site-ul Ministerului Muncii, Mariana Campeanu era director executiv al Casei Judetene de pensii Ilfov, functie pe care a ocupat-o din februarie 2001 pana in aprilie 2007, cand a devenit director la Casa Nationala de Pensii si alte Drepturi de Asigurari Sociale.

Pana la 1 martie 2005, Iulian Campeanu a lucrat la firma Grup Meteor Construct din Ilfov, o firma aflata astazi in insolventa si care, conform documentelor intocmite de lichidatorul judiciar, a ramas cu aproape 600.000 de lei datorii la stat. Campeanu a ocupat functia de director general adjunct al firmei pana la 1 martie 2005, cand contractul sau de munca a fost desfacut “cu acordul partilor”.

In 2 martie 2005, Campeanu depune la Casa de Pensii Ilfov condusa de sotia sa o cerere de acordare a pensiei de invaliditate. Documentul, disponibil in dosarul sau de pensionare, este completat necorespunzator, nefiind clar carei Case de pensii ii este adresat.

Cererea nu contine seria si numarul niciunui document pe care il depune alaturi de ea. Cu toate astea, cererea este inregistrata de Casa de Pensii Ilfov in 2 martie, la doar o zi dupa ce sotul pe-atunci directoarei Marianei Campeanu isi intrerupe, cu acordul partilor, contractul cu firma la care lucra, sub numarul 3366”, scriu jurnalistii de la Centrul de Investigatii Media.

Ancheta completa o puteti vedea aici.

Reactia ministrului Mariana Campeanu nu a intarziat:

„Luând act de ancheta jurnalistică efectuată de Centrul pentru Investigaţii Media şi preluată de unele posturi tv, înţeleg să ofer opiniei publice informaţiile reale în legătură cu situaţia de fapt prezentată, având convingerea că scopul jurnalismului independent, este înainte de orice aducerea în spaţiul public a unor informații conforme cu adevărul şi nicidecum denigrarea unei persoane publice şi a apropiaţilor ei.

Întreg acest demers jurnalistic este nedeontologic şi nesusţinut de dovezi concrete și îşi propune ca scop evident şi transparent alterarea imaginii mele publice de profesionist şi om politic. Mai grav decât atât, obiectul atacului îl reprezintă intimitatea familiei mele, soţul meu nefiind persoană publică şi neimplicat în politică sau în activități de interes public.

Problemele de sănătate ale soţului meu, în prezent în vârstă de 68 de ani, au fost făcute publice în lipsa consimţământului său, deşi divulgarea diagnosticului unei persoane este interzisă prin Legea nr. 95/2006, drepturile pacientului fiind ocrotite tocmai în virtutea caracterului extrem de personal al afecţiunilor de care suferă. S-a încercat acreditarea ideii că pensionarea medicală a soţului meu în anul 2005 este nejustificată, deşi este evident că nu a existat un interes de natură materială pentru ca acesta să fie declarat inapt de muncă la vârsta de 59 de ani, primind o pensie lunară de 350 lei în condiţiile în care, dacă şi-ar fi continuat activitatea, veniturile sale salariale ar fi fost în mod vădit mult mai consistente.

Din nefericire însă, încă din anul 2000, soţul meu a fost afectat de probleme neurologice care, nesupravegheate şi netratate în mod corespunzător, au evoluat şi au generat accidente vascular cerebrale astfel încât în intervalul 2004-2005, soţul meu a fost internat în repetate rânduri. Încetarea contractului de muncă, survenită la 1 martie 2005, a fost determinată tocmai de faptul că societatea la care îşi desfăşura activitatea a constatat că Iulian Câmpeanu avea probleme de concentrare la locul de muncă, absenta perioade lungi de timp, într-un cuvânt, activitatea sa nu se mai ridica la nivelul de exigenţă al angajatorului.

Expertiza medicală efectuată a avut la bază întreaga documentaţie de care dispunea soţul meu la nivelul lunii martie 2005 şi am certitudinea că medicii care au examinat cazul au dat un verdict corect şi legitimat de starea concretă de sănătate a lui Iulian Câmpeanu, de rezultatele investigaţiilor medicale la care a fost supus şi de antecedentele sale patologice.

Cu privire la confuzia pe care autorii încearcă să o inducă referitor la faptul că pensia de invaliditate a fost stabilită pentru „boală obişnuită” şi nu pentru afecţiunile grave care rezultă din documentele medicale, trebuie să subliniez că în legislaţia specifică pensiilor se utilizează această noțiune pentru a distinge cauza invalidității de boala profesională sau accident de muncă – pentru care pensia se suportă din bugetul pentru risc şi accidente.

Pensionarea soţului meu la Casa Judeţeană de Pensii Ilfov nu a fost un favor şi nici un caz singular, având loc în contextul în care între 2003-2007, toate casele de pensii ale sectoarelor din Bucureşti erau supraaglomerate din cauza procesului de recalculare a pensiilor. Astfel, mii de cetăţeni din diferite sectoare ale municipiului Bucureşti au fost preluați, în acei ani, de Casa Judeţeană de Pensii Ilfov. Diagnosticul stabilit soţului meu şi starea fizică în care se afla în momentul pensionării nu ar fi determinat o altă modalitate de soluţionare a problemei sale, indiferent de structura căreia i s-ar fi adresat, deoarece expertiza medicală este o activitate bazată pe documente cu caracter ştiinţific, obiectiv, prin urmare evaluarea urma a fi analizată în aceiaşi parametri de oricare altă Casă de pensii din România.

Am încercat împreună cu copiii mei şi familiile lor să-i asigurăm soţului meu un climat de viaţă echilibrat şi armonios, care să-i permită dacă nu refacerea, cel puţin menţinerea stării generale la un nivel acceptabil, iar faptul că în prezent este o persoană deplasabilă şi relativ coerentă, reprezintă o satisfacţie şi nicidecum un prilej de explicaţii publice asupra unor chestiuni de viaţă care nu prezintă şi nu au de ce să reprezinte un subiect de dezbatere publică şi linșaj mediatic. Doresc să vă informez pe această cale, că legea ocroteşte nu doar dreptul la viaţă privată, dreptul la confidențialitatea diagnosticului, dar şi dreptul la imagine şi sancţionează în termeni penali difuzarea imaginii unei persoane nepublice fără acordul acesteia.

Soţul meu este un cetăţean obişnuit, prin urmare expunerea sa pe ecrane şi în fotografii, în timp ce se deplasează ezitant în fața casei, şi repetarea obsesivă a acestor cadre la interval de minute, nu serveşte unui deziderat de informare a publicului, ci reprezintă un afront la dreptul său la intimitate şi imagine.

Pentru că doresc să lămuresc opinia publică în legătură cu starea de sănătate a soțului meu, vă informez că de la pensionare și până în prezent, soțul meu a fost diagnosticat și cu alte afecțiuni, respectiv 1) cancer, operat, iradiat și chimio-tratat, 2) enterită radică operată, 3) agravarea consecințelor accidentului vascular (demență mixtă, parkinsonism, epilepsie cu crize complexe, cu manifestări specifice de pierdere a cunoștinței, pierderi de echilibru, lipsă de orientare în timp și spațiu). Toate aceste manifestări nu sunt permanente, dar supravegherea trebuie să fie continuă.

Au fost menţionate în materialul publicat şi în dezbaterile purtate pe marginea lui, numele copiilor mei, asociate în mod insidios cu acţiuni pretins frauduloase, acuzaţii la fel de neîntemeiate şi lipsite de suport deontologic şi moral. S-a sugerat că soţul meu ar fi fost transportat cu un autoturism aparţinând Registrului Auto Român, instituţie la care este angajat Flavius Câmpeanu, deşi autoturismul este utilizat în condiţii legale, sens în care, în măsura în care există interes cu privire la acest subiect, sunt în măsură să prezint dovezi.

Înţeleg că în calitatea mea de persoană publică şi în virtutea funcţiilor politice şi administrative pe care le îndeplinesc sunt supusă unui permanent examen, inclusiv de ordin mediatic, căruia m-am supus întotdeauna cu respect faţă de cetăţeni, faţă de presă, deoarece mă aflu în mod nemijlocit în serviciul acestora, prin urmare le datorez răspunsuri şi explicaţii pentru toate demersurile pe care le întreprind.

Onestitatea şi verticalitatea mi-au însoţit îndelungata carieră publică şi nu voi abdica de la ele, fiind gata să răspund tuturor criticilor ce vizează domeniul în care îmi desfăşor activitatea. În egală măsură, solicit respect şi decenţă faţă de membrii familiei mele care au propriul lor drept la imagine şi viaţă privată şi nu admit că în spiritul unor demersuri jurnalistice incorect întreprinse, aceste atribute garantate constituţional să le fie încălcate.

Consider că informaţiile difuzate în spaţiul media nu răspund niciunui interes public legitim, având drept unic scop denigrarea mea şi, cel mai grav, a familiei mele, prin urmare voi reflecta asupra demersurilor judiciare imediate ce vor fi întreprinse în acest sens.”