tabla-de-marmura

O lespede cu vârsta de 1.600 de ani, găsită pe malul de est al Mării Galileii ar putea fi locaţia exactă a miracolului din Evaghelia după Matei, în care apostolul descrie cum Iisus Hristos a eliberat doi bărbaţi de demoni, aruncându-i într-o turmă de porci din apropiere. Arheologii cred că tabla de marmură, inscripţionată în ebraică, este o dovadă în plus că acest eveniment a avut loc în Kursi (Irael), menţionat şi ca Ţara Genderenes, potrivit descopera.ro.

Tăblia măsoară 140 cm pe 70 cm. Până în prezent, experţii au identificat pe piatră cuvinte scrise, precum „amin” şi „marmaria”, care s-ar fi putut referi la Mary sau Rabbi. Cercetatorii de la Universitatea din Haifa, Israel, împreună cu Autoritatea Antichităţii şi Naturii şi Autoritatea Parcurilor încearcă acum să descifreze alte cuvinte gravate cu ajutorul limbii aramaică.

Referiri la Ţara Gederenes şi exorcism se fac în diferite cărţi ale apostolilor, precum în evanghelia după Luca, Marcu şi Matei. În evanghelia după Matei cap.8.32 scrie: ”Şi El le-a zis: Duceţi-vă. Iar ei, ieşind, s-au dus în turma de porci. Şi iată, toată turma s-a aruncat de pe ţărm în mare şi a pierit în apă.”

”Oricare ar fi inscripţia exactă, această tăblie confirmă, pentru prima dată, că o aşezarea antică de pe acest teren a fost evreiască sau iudeo-creştină. Prezenţa unei localităţi evreieşti pe malul de est al Mării Galileii este un fenomen foarte rar. Până acum nu au mai existat dovezi” , a declarat cerectătorul Haim Cohen, participant la săpături şi la eforturile de a descifra testul de pe tablă.

Existenţa unei aşezări antice în această zonă a fost cunoscută încă din anii 1960. Resturile unui dig submarin masiv, precum şi pietre care aparţin unei clădire publice, au fost ulterior descoperite. Mai recent, însă, o scădere bruscă a nivelului Mării Galileii a permis cercetătorilor să reînceapă săpăturile în jurul digului.

Cercetătorii sunt siguri că Ţara Gederenes e menţionată în Noul Testament. Se spune că Iisus a ajuns la Kursi după trecerea pe Marea Galileii de la un punct de ancorare la altul. Deoarece acesta este singurul port din zona, oamenii de ştiinţă cred că acesta furnizează dovezi arheologice precum că Kursi e menţionat în Noul Testament.

Cele mai multe dintre plăcile cu referinţe din această perioadă au fost părţi din mozaicuri. Inscripţia a fost găsită la intrarea într-o cameră în interiorul unei clădiri care probabil a servit ca sinagogă.
„Dedicaţia cuprinde opt linii şi este foarte detaliată. În cele mai multe cazuri nu găsim atât de multe cuvinte în litere ebraice gravate în piatră, astfel se deduce că persoana căreia i s-a dedicat inscripţia trebuie să fi avut o influenţă foarte mare asupra populaţiei locale.Nu există nici o paralelă pentru o astfel de dedicaţie detaliată şi costisitoare în descoperirile arheologice de până acum, în Israel”, a declarat profesorul Michal Artzy.

În 1970, arheologii au descoperit rămăşiţele unei biserici creştine. Mânăstirea a fost construită pentru a marca punctul de localizarea a Miracolul porcului în timpul construirii unui drum nou. Acest lucru a fost constatat în mod similar pe malul de est al Mării Galileii. Mânăstirea era cea mai mare de tip bizantin din Israel. Construită în secolul V d.Hr., biserica a fost distrusă de armata persană invadatoare în 614.

Lângă ruinele bisericii sunt peşteri şi un munte, care se potrivesc descrierii de peisaj din Biblie, consolidând afirmaţiile că Kursi a fost locaţia miracolului.