joseph blatter

„Sunt curat și FIFA nu este coruptă”, a afirmat cu fermitate Sep Blatter, președintele demisionar al Federației Internaționale de Fotbal, implicată într-un enorm scandal de corupție care s-a soldat cu arestarea mai multor responsabili ai forului internațional la solicitarea justiției americane, informează AFP, citat de agerpres.ro

„Știu ce am făcut și ce nu. Am propria mea conștiință și știu că sunt un om onest. Sunt curat. Nu sunt deloc neliniștit”, a declarat Joseph Blatter, președinte al FIFA din 1998 și reales în luna mai pentru un al cincilea mandat înainte de a-și anunța demisia.

„Mi-am înaintat demisia pentru că am vrut să protejez FIFA. Pe mine mă protejez singur. Sunt suficient de puternic pentru asta. Instituția nu este coruptă. Nu există corupție în fotbal. Există doar la nivel individual, dar nu corupție generalizată și organizată”, a adăugat Blatter, în vârstă de 79 de ani.

14 persoane, foști responsabili ai FIFA sau ai unor societăți de marketing care au cumpărat drepturi TV de la Cupele Mondiale, au fost puși sub acuzare la New York. Conform justiției americane, ei au acceptat să dea mită în valoare de 110 milioane dolari, prin intermediul unei entități cunoscute sub numele Datisa, pentru a obține de la CONCACAF (Confederația Americii de Nord, Americii Centrale și Caraibelor) și CONMEBOL (Confederația sud-americană) drepturile exclusive pentru trei ediții ale competiției Copa America (2015, 2019 și 2023), precum și pentru ediția Centenarului din 2016. Cel puțin 40 de milioane ar fi fost deja plătite, conform aceleiași surse.

Șapte responsabili, între care Jeffrey Webb, fost vicepreședinte și membru al Comitetului Executiv al FIFA, figurează printre cele 14 persoane inculpate de justiția americană.

Revenind la reformele solicitate de principalii sponsori ai FIFA, Joseph Blatter și-a exprimat mirarea: „Noi am demarat reformele noastre în 2011. De aceea nu înțeleg de ce media afirmă că FIFA este coruptă. Pe teren nu este ușor să controlezi toți jucătorii. Dar cine poate controla direct 300 de milioane de persoane, 1,6 miliarde indirect? Este imposibil”, a subliniat Blatter.

Comisia de reforme a FIFA, a cărei creare a fost anunțată în luna iulie de Sepp Blatter, se va reuni pentru prima oară pe 2 și 3 septembrie la Berna. Congresul extraordinar de alegeri, ce va desemna noul președinte al instanței mondiale, va avea loc pe 26 februarie 2016.