E un truism faptul ca printre medici, ca si in alte bresle, exista o majoritate de profesionisti onesti si tacuti, cateva varfuri sclipitoare si o minoritate gri, zgomotoasa si specializata in arta compromisurilor. Dar tocmai pentru ca este un truism, am fost si sunt mirat de absenta diferentierii intre aceste categorii atunci cand, in Romania, se vorbeste public despre breasla medicala.
Sunt constient ca din tara noastra nuantele au fost trimise in exil, ca barosul e unealta declarativa preferata, ca subtilitatea e privita ca o insecta ciudata. Dar, totusi, nu-mi pot reprima mirarea atunci cand citesc, lansate in picaj din gura presedintelui Colegiului Medicilor din Romania, astfel de cuvinte zdrobitoare:
„A existat procesul halatelor albe in vremea lui Stalin, dar in Rusia. In Romania au existat si in perioada comunista atacuri la adresa personalului medical, dar nu de o asemenea maniera cum a inceput sa existe incepand cu 1 ianuarie 2013”.
Observatia profesorului Vasile Astarastoae este corecta doar cantitativ. Sensul ei este lipsit de nuante. Procesele in care au fost implicati medici s-au inmultit in ultimul an, la fel si numarul arestarilor preventive si al perchezitiilor in anumite clinici. A echivala acest avant justitiar cu procesele din perioada comunista poate fi nu doar o impietate, ci si acel gen de periculoasa miopie in care umbra indepartata a criminalului aplecat asupra victimei iti apare ca o silueta grijulie.
Stiu ca e o evidenta, dar in epoca realitatilor create de televiziuni e cazul sa punem pe hartie si astfel de evidente. In perioada comunista, medicii erau arestati pentru credinta si ideile lor. Sa crezi si sa speri in ceea ce doresti a fost si este un drept al oricarui om.
Astazi, cand sunt retinuti, medicii ajung in arest pentru ca sunt suspectati de furt. Furtul nu este un drept al omului si in orice breasla profesionala putem gasi o minoritate constanta de hoti.
Si americanii au vazut anul trecut cateva cazuri rasunatoare in care medici au fost prinsi si pedepsiti pentru ca au furat. Dar in Statele Unite nimanui nu i-a trecut prin cap sa-i numeasca pe procurori “organe de represiune”, asa cum a facut-o presedintele Colegiului Medicilor din Romania. Si niciun american nu crede, cum se mai intampla in Romania, ca majoritatea medicilor sunt hoti doar pentru ca anumiti doctori fura.
In Romania insa, contextul economic dificil in care medicii romani sunt obligati sa profeseze, urmare a unei grave indiferente politice fata de Sanatate, a relativizat definitia, altfel limpede, a hotiei.
Este hot acel sarac care fura o paine pentru ca ii este foame? Pe complexitatea acestei intrebari s-a construit una dintre cele mai mari carti ale literaturii europene. Cine sunt asadar mizerabilii din medicina romaneasca?
„Daca nu as fi primit vreodata un plic, probabil copiii mei ar fi avut de suferit sau eu nu as fi putut sa supravietuiesc cu salariul oferit de statul roman”, mi-a spus in urma cu o luna geriatrul Florentina Matei, intr-una dintre cele mai curajoase declaratii publice pe care le-am auzit de la un medic care profeseaza in Romania.
Calitatea curativa a acestui tip de sinceritate poate deveni o forta atunci cand se generalizeaza. Poate imblanzi trupele de comisari Javert care impanzesc mass-media romaneasca. Altfel insa, ramane doar un caz izolat, fara de putere. Primul pas al oricarei vindecari este sa vorbim cu voce tare despre elefantul din camera.
„Intre noi fie vorba, daca intr-o zi primeam mai multe plicuri, nici nu stiam cine mi-a dat si cati bani mi-a dat”, a continuat doamna dr. Matei. „Si nici nu ma interesa. Caci sa conditionezi actul medical e o crima”.
In orice povestire, in orice destin si in orice societate exista un punct in care individul este pus in fata unei alegeri. Este punctul in care graul se alege de neghina, dreptii se separa de pacatosi. Acesta este punctul de care profesorul Vasile Astarastoae nu a tinut cont cand a asemanat procesele din perioada comunista cu procesele medicilor din Romania de astazi.
“Sa conditionezi actul medical e o crima” – acesta este punctul peste care nu se poate trece.
“Medicii au avut de suportat controale facute nu cu buna-credinta (…) si, ce este mai grav, desant de la toate tipurile de procuraturi facute cu televiziunile si presa anuntate dinainte, spectacol, neexistand prezumtia de nevinovatie pentru niciun medic, si neurmarindu-se ulterior ce se intampla”, a mai spus profesorul Astarastoae, ignorand faptul ca doar acei medici suspectati de falsuri, delapidari si conditionarea actului medical au fost cercetati astfel.
Da, justitia ca spectacol televizat este un fapt regretabil, dar mai regretabila este logica reductiva prin care o minoritate gri, specializata in arta compromisului, este echivalata cu majoritatea tacuta si onesta a breslei medicale. Profesorul Astarastoae cere prezumtia de nevinovatie pentru medicii arestati de niste procurori carora chiar el nu le acorda aceeasi prezumtie de buna-credinta.
Breasla medicala, ca si breasla procurorilor, nu este una infailibila, aflata deasupra oricarei greseli. Dar orice medic onest, la fel ca orice procuror cinstit, stie ca poate dormi noaptea linistit, fara teama de “desanturi”.
La inceputul lui iunie am vorbit la targul Bookfest cu ocazia lansarii unui volum de povestiri adevarate, “Capsunarii” (de Dani Rockhoff, ed. Humanitas). Personajele principale ale cartii sunt romanii care au plecat din tara in care nu se mai simteau respectati, pentru a lucra printre straini.
In acelasi timp, la standul alaturat vorbea Adrian Nastase, fostul premier condamnat pentru coruptie, omul care, protejand sistemul pe care l-a condus, a contribuit poate mai mult ca orice politician la exodul “capsunarilor” romani. Cateva zeci bune de oameni il ascultau admirativ pe acest politician corupt.
Negrul se transformase in alb, neghina prinsese gust de grau dulce, pacatosii devenisera icoane.
Acelasi lucru se intampla si in breasla medicala, acolo unde medicii corupti care prescriu retete false si conditioneaza actul medical sunt amestecati in aceeasi oala cu medicii care incearca sa traiasca decent intr-un stat care-si bate joc de ei.
Motivul pentru care medicii pleaca din Romania nu este “blamarea lor extraordinara, cum nu a mai existat in istoria Romaniei”, ci intoarcerea pe dos a tarii lor natale.
O tara in care hotii sunt aparati, iar ticalosii sunt scuzati, desi ei formeaza acea minoritate gri si zgomotoasa care murdareste intreaga breasla. Ei, doar ei, sunt mizerabilii medicinei romanesti.
