principesa margareta - irina - elena

Irina, cea de-a treia fiică a Regelui Mihai şi a Reginei Ana, anunţă într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook că nu va participa la înmormântarea mamei sale. Fosta principesă afirmă că a luat singură această decizie, din motive personale, conform digi24.ro

„În aceste zile triste, mă gândesc cu drag la mama şi la faptul că nu pot veni în România, în pofida dorinţei Familiei Regale / familiei mele; este foarte trist că nu voi reuşi să-mi iau ultimul rămas bun de la mama, dar întotdeauna voi păstra memoria ei în inima ea. Decizia îmi aparţine, luând-o din motive personale. Voi urmări de departe şi voi fi cu sufletul alături de Familia Regală.”, a scris Irina Walker.

Principesa nu a dat însă detalii despre prezenţa celor doi copii ai ei, Mihai și Angelica, la funeralii.

Principesa Irina s-a stabilit pe propriul său domeniu din Oregon, SUA, unde trăiește alături de actualul ei soţ, John Wesley Walker. La 22 octombrie 2014, soții Walker au fost condamnați trei ani cu suspendare. După aceea, Irinei Walker i-a fost retras titlul de Principesă a României prin decizia Regelui Mihai.