127804_1La o zi după protestul ciobanilor, care a determinat legislativul să renunțe la contestata prevedere din Legea vânătorii privind limitarea drastică a câinilor ciobănești (unul – pentru turmele de șes, doi – pentru cele de deal, trei – pentru cele de munte), Societatea Ornitologică Română (SOR) emite un comunicat intitulat „Câinii de la stâne, un pericol pentru biodiversitate”.

„Noi considerăm că nu sunt extrem de importante cifrele 1, 2 sau 3 când vorbim despre acești câini. Este foarte important ca numărul de câini de la o stână să fie reglementat, iar acesta trebuie stabilit transparent, pentru că nu este nevoie de 20 de câini la o turmă de 7 oi”, spune Ovidiu Bufnilă, responsabilul de comunicare al SOR.

Am fost la protestul ciobanilor și nu am auzit vreun cioban să pretindă ceva exagerat. De aceea, afirmația lui Bufnilă este hilară, dar ridică și mari semne de întrebare în privința bunelor intenții ale autorului. Se poate înțelege argumentul că unele populații de păsări rare, care cuibăresc la sol, sunt amenințate de câinii foști de stână, acum vagabonzi. Dar, de aici la a ține partea vânătorilor, în „meciul” lor cu ciobanii, este cale lungă, pe care este greu de crezut că o vor parcurge adevărații iubitori de animale.

Pentru iubitorii de animale și pentru orice om de bună credință este limpede că, dacă reprezentanții oierilor ar fi fost consultați înainte de adoptarea modificărilor la Legea vânătorii, s-ar fi ajuns la o soluție acceptabilă de ambele părți. Modificările au fost introduse la inițiativa unor parlamentari precum Kelemen Attila, de la UDMR și Florin Iordache, de la PSD, vicepreședinți în Asociația Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din România, având interese divergente cu ale păstorilor. Întrucât ciobanii au fost ignorați de la distanță de parlamentari, dar temuți când s-au apropiat la câteva sute de metri, la doar câteva zile după ce Legea vânătorii a fost adoptată și promulgată de Președintele Iohannis, este, iată, răs-modificată prin ordonanță de urgență, în sensul că aplicarea prevederilor referitoare la numărul câinilor se amână până pe 25 aprilie 2016. Ce va fi mai încolo, vom vedea. Deocamdată, mai remarcăm că în legea adoptată de parlamentarii-vânători, împotriva ciobanilor, există prevederi chiar mai controversate decât cea a limitării numărului de câini: oieritul (scoaterea oilor din țarc) este interzis între 6 decembrie și 24 aprilie, iar oile nu au voie să pască prin păduri, pentru a nu deranja animalele (vânatul).

sursa: puterea.ro