ciolos

Premierul Dacian Cioloş a declarat, luni, într-un interviu la Adevărul Live, referitor la acuzaţiile care i se aduc de către adversarii politici că ar ”fi vândut Bruxelles-ului” şi că ar fi ”omul lui Soros”, că sunt doar încercări de a denigra imaginea asupra Guvernului condus de el, afirmând totodată că nu-l cunoaşte pe omul de afaceri George Soros spre deosebire de fostul premier Victor Ponta care s-a fotografiat cu acesta. Cioloş a mai declarat că este mai confortabil pentru unii politicieni să stea în ţară şi să ”se plângă că vin străinii să cumpere ţara”, iar în anii trecuţi foşti demnitari români veneau la Comisia Europeană ”ca nişte mieluşei şi când se întorceau acasă erau foc şi pară împotriva Bruxelles-ului”, conform news.ro

”Eu nu-l cunosc pe acest domn (George Soros – n.r.). Sigur, am auzit din presă de dânsul şi am citit despre dânsul. Nu am avut de-a face niciodată cu dânsul, în schimb am văzut că şi fostul premier Ponta şi alţi miniştri din Cabinetul Ponta s-au fotografiat cu domnul Soros, s-au întâlnit de mai multe ori. Nu ştiu ce au discutat cu dânsul atunci, dar tot ei sunt cei care vin acum şi încearcă să arunce această imagine negativă asupra acestui guvern”, a declarat premierul Dacian Cioloş.

Prim-ministrul a mai spus că sunt oameni, în actualul Executiv, care au venit din societarea civilă, dar acest lucru nu înseamnă ”să fii vândut străinilor”.

”Faptul că mai sunt oameni din acest Guvern care vin din societatea civilă şi care ani de zile au demonstrat că în multe domenii organizaţiile non-guvernamentale au fost mai eficiente decât instituţii ale statului şi faptul că aceşti oameni, odată veniţi în Guvern, au lucrat să eficientizeze instituţiile statului, nu ştiu dacă asta înseamnă să fii vândut străinilor”, a arătat premierul.

Dacian Cioloş a respins şi acuzaţiile potrivit cărora ar fi ”vândut Bruxelles-ului”.

”Această tendinţă de a atinge coarda naţionalistă din partea celor care au fost la guvernare în anii trecuţi şi care au dus multe zone din România în sărăcie şi care acum mulţi dintre ei sunt cercetaţi penal pentru modul în care au gestionat banul public. Nu ştiu ce înseamnă din punctul lor de vedere a fi patriot şi a fi român, dacă ajungi la astfel de situaţii şi la astfel de rezultate. Aplici politici ca să ţii zone din România în sărăcie”, a spus şeful Executivului.

El a adus în discuţie perioada în care a fost comisar european din partea României, amintind despre reforma Politicii Agricole Comune pe care a făcut-o.

”Reforma Politicii Agricole Comune a luat bani de la cei cărora unii din ţară spun că eu sunt vândut, am redus alocaţiile bugetare din agricultură pentru a le creşte pentru România şi pentru alte ţări din Europa de Est. Deci, ăsta e modul în care eu sunt vândut Bruxelles-ului. Datorită credibilităţii am reuşit să atragem investiţii, să creăm locuri de muncă în România şi cred că România începe să devină credibilă şi din acest punct de vedere”, a arătat premierul.

Cioloş a afirmat că este mai confortabil pentru unii politicieni să stea în ţară şi să ”se plângă că vin străinii să-ţi cumpere ţara”, precizând că în anii trecuţi foşti demnitari români veneau la Comisia Europeană ”ca nişte mieluşei şi când se întorceau acasă erau foc şi pară împotriva Bruxelles-ului”.

”Poate să fie pentru unii politicieni mult mai confortabil să stai ascuns la tine în ţară, să vii cu un discurs populist şi naţionalist, să te plângi că vin străinii să-ţi cumpere ţara, dar să nu faci nimic pentru a înţelege aceste mecanisme europene şi pentru a face în aşa fel încât România să fie un jucător la nivel european şi nu doar un consumator de reglulamente şi, din păcate, asta s-a întâmplat în anii trecuţi. Veneau responsabilii români ca nişte mieluşei la Bruxelles şi când se întorceau acasă erau foc şi pară împotriva Bruxelles-ului”, a spus Cioloş.

Mai mult, premierul a reamintit că în judeţul Teleorman, unde actualul lider al PSD Liviu Dragnea a fost preşedinte al Consiliului Judeţean mai mulţi ani şi deputat, sunt cei mai mulţi asistaţi sociali şi nu se dezvoltă economia.

„În judeţul Teleorman, condus de Liviu Dragnea, avem cei mai mulţi asistaţi social. Acolo nu se dezvoltă economia, oare de ce?”, a spus Cioloş.

viewscnt