dacian ciolos

Premierul Dacian Cioloș a răspuns duminică la mai multe comentarii pe pagina personală de Facebook, comentarii adresate la postarea în care șeful Executivului făcea trimitere către un comunicat prin care se clarifica problema datoriilor TVR și excluderea României din concursul Eurovision, potrivit activenews.ro

La comentariul unui internaut, intitulat „”CINE SE SCUZĂ, SE ACUZĂ!”, în care Cioloș, și guvernul pe care îl conduce, era acuzat că pune biciul pe cei care îl hrănesc, și că, oricum Cabinetul de tehnocrați nu are nici cea mai mică intenție de a se sacrifica pentru România, șeful guvernului a dat următorul răspuns:

„Cine spune lucrurilor pe nume nu se scuză, și nici nu acuză. A venit însă vremea să fim sinceri cu noi înșine și să nu tot cerem cuiva să ascundă gunoiul sub preș doar pt că se vede urât și miroase urât în plină campanie electorală. Dacă asta considerați dvs o glumă proastă, să știți că nici pe mine nu mă amuză deloc. Dar nu mai putem petici sacul spart doar pt că trebuie de urgență de mers la recolta de… voturi”, a comentat Cioloș pe Facebook, citat de activenews.ro

Mesajul lăsat pe pagina prim-ministrului român de un internaut era:

„CINE SE SCUZA, SE ACUZA!
Glumele proaste ale acestui guvern continuă.
Contribuabilii din mediul privat sunt obligați să achite toate rateurile pe care le dau cei din mediul bugetar.
Statul a devenit un șnapan care se îngrașă atunci când mediul privat strânge cureaua.
Bătaia de joc a depășit limita suportabilității.
Ați ajuns să puneți biciul pe cei care vă hrănesc.
Mai bine plecați cât mai repede aclolo de unde ati venit.
Oricum nu ați venit cu gândul că e posibil să fiți nevoit să vă sacrificați pentru această țară. RUȘINE!”.