tarantula uriasa

Un incident mai putin obisnuit a avut loc saptamana aceasta intr-un avion plin de calatori. Pasagerii au trait momente de panica, dupa ce au observat doi paianjeni uriasi, care se plimbau nestingheriti de colo-colo, conform ziare.com

Cosmarul tuturor celor care sufera de arahnofobie, acest moment a pus in dificultate si membrii echipajului, care nu au fost invatati cum sa reactioneze cand se confrunta cu tarantule, mai ales ca era posibil sa fie veninoase.

Potrivit The Independent, cele doua creaturi cu opt picioare paroase, care masurau cam 20 cmlungime, au fost vazute dupa ce stewardesele au adus caruciorul cu mancare.

Intamplarea a avut loc pe 18 mai, in timpul cursei operate de compania canadiana Air Transat pe traseul Punta Cana, Republica Dominicana – Montreal, Quebec.

O pasagera a povestit momentele de panica.

„Paianjenul s-a urcat pe piciorul meu, iar eu eram imbracata intr-o fusta”, a povestit, vineri, Catherine Moreau, care se afla in avion. „Sotul meu a reusit sa-l inchida intr-o caserola de plastic (..) Fetita mea a inceput sa tipe, era intr-o stare de soc”, a continuat aceasta.

Ea a mai povestit ca, in momentul in care s-a intors spre membrii echipajului, acestia nu au aratat ca stiu ce sa faca. „Unii pareau ingroziti, altii habarnisti”, a spus femeia.

Problema este ca nu exista un regulament pentru astfel de momente, asa ca stewardesele au facut tot ce le-a trecut prin minte pentru ca pasagerii sa fie in siguranta: i-au sfatuit sa se incalte si sa-si acopere gleznele, dar au si acordat primul ajutor acolo unde a fost nevoie.

Al doilea paianjen a calatorit pana la destinatie printre pasageri, fiind recuperat de angajatii aeroportului din Montreal.