Meteorologii au emis vineri dimineață Cod galben de ceaţă în mai multe judeţe, dar şi în Capitală. Ceaţa densă le dă mari bătăi de cap şoferilor, mai cu seamă că vizibilitatea este destul de redusă. Poliţiştii le recomandă şoferilor să circule cu atenţie şi cu viteză de până la 50 de kilometri pe oră.

Astfel, până la ora prânzului, se va semnala ceață local în judeţele Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu, Teleorman şi Ilfov (inclusiv municipiul Bucureşti) şi în zona de câmpie din sudul judeţelor Argeş, Dâmboviţa, Prahova şi Buzău, inclusiv drumurile naţionale şi europene şi autostrăzile aferente. În aceste zone, ceața va determina scăderea vizibilităţii, local sub 200 m şi izolat sub 50 m, și va fi asociată cu chiciură.

Vizate de ceață sunt și judetului Cluj, inclusiv municipiile Cluj-Napoca, Turda, Huedin si Dej, dar și judeţele Vrancea, Bacău, Neamţ, Galaţi, Vaslui şi Iaşi, inclusiv E85.