comisia-europeana

Comisia Europeană (CE) a revizuit în urcare, la 4,4%, estimările referitoare la creșterea economiei românești în acest an, avansul urmând să încetinească la 3,7% în 2018, conform previziunilor economice de iarnă publicate luni de executivul comunitar, scrie agerpres.ro

Estimările au fost revizuite în urcare față de previziunile din toamnă, când Executivul comunitar estima că economia românească va înregistra un avans de 3,9% în 2017 și unul de 3,6% în 2018.

„Creșterea reală a PIB este estimată să rămână solidă în intervalul de prognoză, susținută de relaxarea fiscală și majorarea salariilor. Șomajul a scăzut semnificativ în 2016 și se preconizează că va rămâne stabil la un nivel redus (…). Deficitul guvernamental este preconizat să crească în urma reducerilor de taxe și a majorărilor de cheltuieli publice”, se arată în raportul Comisiei Europene.

În ceea ce privește deficitul public, conform noilor estimări, deficitul public ar urma să ajungă la 3,6% din PIB în 2017, față de 3,2% cât estima în toamnă, pentru ca în 2018 să ajungă la 3,9% din PIB.

„Bugetul pe 2017 adoptat de noul Guvern conține mai multe reduceri de taxe (în special eliminarea contribuțiilor sociale pentru pensii mici) la care se adaugă majorarea cheltuielilor pentru pensii și salarii în sectorul public. În consecință, deficitul guvernamental este preconizat să crească la 3,9% din PIB în 2018 din cauza efectelor majorării semnificative a pensiilor programată pentru luna iulie 2017”, avertizează Comisia Europeană.

În ceea ce privește inflația, CE estimează că aceasta va reveni în teritoriul pozitiv în 2017 (1,6%) și va continua să crească până la 2,9% în 2018, grație cererii interne robuste, susținută de majorarea salariului minim pe economie în luna februarie. „Riscurile la adresa inflației sunt orientate în sus de combinația dintre cererea internă solidă, creșterea salariilor și majorarea prețului petrolului pe piața internațională”, susține executivul comunitar.

Comisia Europeană estimează că toate economiile din Uniunea Europeană vor crește în 2017 și 2018, pentru prima dată în ultimii nouă ani, dar avertizează în legătură cu „gradul ridicat de incertitudine” al previziunilor sale, pe care le leagă de noua administrație americană, de viitoarele alegeri în unele state europene și de Brexit.