Romanii buni au locul lor la televizor. Unul este bun pentru ca l-a scuipat pe presedinte, luand asupra sa toate patimirile semenilor nemultumiti de soarta tarii, asa cum o creioneaza, de la Cotroceni, Traian Basescu. Altul este bun pentru ca a inscris goluri in porti straine. E o legenda a fotbalului, ni se sopteste. Orice pacat ar avea, si legile de le-ar fi incalcat, libertatea lui trebuie sa fie mai presus de rigorile juridice si sociale.
Il avem si pe cel de-al treilea: romanul bun in fibra, al carui portret e vechi ca neamul, capabil sa isi joace rolul de conjunctura ca si cum ar fi rolul cel mare. Are toate insusirile care blocheaza autenticitatea si care il tin in semi-umbre. Sfiala jucata, modestia vanitoasa, inflexiunile bland-stramosesti ale vocii, mesajul celui ales fara a alege, tranzactionarea propriului destin data ca sacrificiu – iata ce il recomanda pentru marele ecran, la ore de mare audienta. Nu lipseste nici ingredientul fara de care ar fi ramas un orator fara tribuna: luarea in raspar a legii.
Desigur, niciunul dintre cei trei nu este bun cu si pentru sine. Principala calitate pentru a deveni un bun roman pare aceea de a fi bun pentru altii si, prin extensie, pentru neam. Nu conteaza minoratul in care fiecare isi duce viata. Nu conteaza daca e needucat, neingrijit cu sine, avar sau pur si simplu lenes. Esential este sa nimereasca intr-un rol care poate fi uzurpat si ieftin tranzactionat de televiziunea de casa a fostului senator Dan Voiculescu, proprietar de media, cu o condamnare (nedefinitiva) la cinci ani de inchisoare cu executare.
Domnul Adrian Zglobiu s-a nimerit a-l fi scuipat pe presedintele tarii. Nu stiam nimic despre el inainte. Nici daca am vrea sa aflam ce anume a facut domnia sa inainte de gestul obscen nu am afla mai nimic. Nu a militat pentru dreptate, nu a sesizat nedreptatile statului, nu a avut parcurs. Cum a devenit un om capabil sa isi arunce flegma in public si nu doar pe jos, fapt suficient de blamabil, ci chiar pe presedintele tarii, un bun roman? Tehnica deloc sofisticata a Antenei 3, in bucataria careia retetele nu au nevoie de estetica, l-a instaurat imediat ca haiduc. Iata un om curajos! Iata un roman care, in numele poporului, si-a pus viata pe tava, pentru ca, nu-i asa, s-ar fi putut sinucide, intr-un gest suprem? Nu este o intrebare gratuita: este chiar intrebarea prin care maestrul televiziunii de supliciu l-ar fi condus pe cel in mod evident lipsit de discernamant spre incercarea de a-si lua viata. Rostul acestui biet om ar fi fost sa devina victima suprema.
Sa-l luam pe cel de-al treilea: fost ministru meteoric al Culturii, fost senator liberal, director de teatru pe care Inalta Curte l-a declarat incompatibil, cu o sentinta definitiva de interzicere a dreptului de a ocupa o functie publica aleasa. Pe modelul vecinului sau de televiziune, Adrian Zglobiu, Mircea Diaconu nu a purtat o cruciada a nedreptatitilor inainte ca regizorul sa-l fi repartizat, aleatoriu, in acest rol. I-a convenit de minune sa fie ministru si parlamentar. A acceptat, asadar, functii publice. A fost la putere. Un viciu de parcurs l-a facut sa isi piarda locul din Parlament. Se mai intampla. Si sa gresesti, si sa fii prins, si sa iti ispasesti penitenta temporara, si sa te reinventezi la finalul supliciului, stiind ce nu trebuie sa faci, pentru a fi bun mai intai pentru tine. In locul penitentei firesti, care l-ar fi scos din jocul politic pentru cativa ani, putini, Mircea Diaconu a preferat penitenta de a deveni bunul lui Dan Voiculescu. Antena 3 a dispus de el, a intins mana si si-a spus povestea. Mircea Diaconu este acum europarlamentar ales. Romanul bun pentru Dan Voiculescu si Antena 3, niciodata cu si pentru sine. E pacat ca a ajuns aici.
Exista, fara doar si poate, diferente calitative intre protagonisti. Problema este ca domnul Diaconu nu poate face apel la nuante, de vreme ce a legitimat, seara de seara, un trust de presa care nu a avut nicio pudoare in a arunca cu gunoi in Andrei Plesu, Horia Roman Patapievici, Gabriel Liiceanu.
Daca lucrurile s-ar opri aici, poate nu ar fi, inca, atat de grav. Nimic nu poate garanta, nici macar legea, de vreme ce este optionala si ironizata, ca maine seara, la ora de mare audienta, bunii romani nu sunt luati din randul criminalilor de drept comun. Si cu ei poti spune o poveste. Si ei isi iubesc tara si o vorbesc de bine. In plus, nu stiu ce e fascismul si cum anume e posibil, fascist fiind, sa abdici de la nationalism.
Articol publicat de Revista 22
Legile exista, dar nu sunt aplicate.
Institutii de reglementare exista dar sunt si atat.
E complex subiectul. Daca opresti prin lege asemenea actiuni abjecte facute de „presa libera” se numeste ca ingradesti libertatea de exprimare.
Daca asa zisa presa nu mai are nici o limita morala nimeni nu mai poate face nimic.
Poate ca in timp pe vremea stranepotilor nostri va fi o presa mai corecta, mai dispusa sa informeze decat sa ne consume viata cu ceea ce au ei in agenda. Dar poate ca nu. Daca citim presa din anii anteriori, chiar si interbelici vom vedea ca metehnele astea de care vrem sa scapam sunt eterne.
Presa este si va fi in continuare un instrument. Daca Antena3 exista este pentru ca cei care sunt la conducere au nevoie de acest tip de mesaj. Nu conteaza ce combinatie de litere este la conducere.