copii-pe-FacebookPărinţii români de copii minori par destul de puţin preocupaţi de imaginea şi viitorul online al urmaşilor lor. De la imagini cu cei mici îmbrăcaţi doar în pampers sau goi pe plajă şi până la anecdote din viaţa celor mici, vedem o mulţime de cazuri în care intimitatea copiilor, cei mai mulţi aflaţi la o vârstă la care nu se pot opune prezenţei lor online, este încălcată chiar de către cei care le-au dat viaţă. Asta într-o lume în care unul din doi copii a fost hărţuit în mediul online în ultimul an, potrivit datelor Salvaţi Copiii, iar din cele 1,8 miliarde de imagini încărcate zilnic pe internet, 720.000 prezintă scene de pornografie infantilă, însemnând 0,03% din total.

De foarte multe ori copiii sunt plasaţi de cercurile de pedofili în imagini cu caracter sexual, cu ajutorul unor programe de editare foto. Iar seria statisticilor îngrijorătoare poate continua. Conform Bitdefender, circa 500 de imagini cu copii abuzaţi sexual (imagini reale sau editate) sunt vândute online la fiecare 60 de secunde, iar una din cinci fete şi unul din zece băieţi vor suferi forme diverse ale abuzului sexual în mediul online până la vârsta de 18 ani. Mai mult, o treime dintre copiii cu vârste între 7 şi 17 ani au fost expuşi conţinutului pornografic în ultimele 12 luni.

Şi reprezentanţii Kaspersky Lab admit că situaţia este alarmantă. „Copiii încep să fie prezenţi în mediul digital de la vârste foarte mici, iar uneori acest lucru se întâmplă chiar înainte de naştere”, spune Ştefan Tănase, Senior Security Researcher la Kaspersky Lab. Potrivit lui, în timpul unei conferinţe de securitate cibernetică organizată anul acesta la San Francisco, Stephen Balkam, care este fondator al unui institut pentru siguranţa familiei în mediul online, spunea că 46% dintre persoanele din generaţia „millenials” au postat o fotografie a copilului lor înainte ca acesta să împlinească un an. Mai mult, o parte dintre părinţi au postat chiar o ecografie cu bebeluşul lor, înainte ca el să se fi născut.

Din dorinţa de a se mândri cu copiii lor, părinţii îi pot expune, fără să vrea, la riscuri. Cel mai grav lucru care se poate întâmpla este ca informaţiile despre copii să ajungă pe mâna unor persoane periculoase – pedofili sau alţi infractori. Riscul este mai mare dacă părinţii au în lista lor de prieteni de pe reţelele de socializare persoane pe care nu le cunosc în viaţa reală.

Citiţi articolul integral pe www.go4it.ro