ion-cristoiu_94328300Idiot să fii sau, și mai rău, ofițer acoperit să fii, și tot ți-ai da seama că împotriva lui Gabriel Oprea s-a declanșat o vastă Operațiune a unei Coaliții politico-mediatice.
Nu sunt un apropiat al Generalului.
De cîte ori am scris despre el, am avut serioase îndoieli în privința supradimensionării sale de către cei care acum îl micșorează mai mult decît trebuie.
Dar ca și în cazul Elenei Udrea, al Alinei Bica, al lui Victor Ponta, al lui Traian Băsescu din 2009 – pentru a trece în revistă doar ce-mi amintesc pe loc – simt nevoia să dezvălui cititorilor mei dedesubturile mizere ale Afacerii.

Nu i-au apărarea nimănui.
Iau apărarea cititorului meu, pe care nu-l vreau drogat de manipulările Noilor Securiști în toiul răfuielilor politico-mafiote botezate Luptă împotriva corupției.

Din experiența mea nu numai de ziarist, dar și de cititor de Istorie, știu de la Teroarea din timpul Revoluției franceze, ba chiar și de la Teroarea stalinistă, că în astfel de împrejurări fiecăruia îi vine rîndul.
Elena Udrea a fost alintata Sistemului.
Nu numai că a fost martoră entuziastă, dar a și participat la executarea de către Sistemul făurit de Traian Băsescu a dușmanilor lui Traian Băsescu.

După plecarea lui Traian Băsescu de la Cotroceni, i-a venit și ei rîndul.
Foștii ei tovarăși de mese, de nunți și botezuri, de aniversări ale Tovarășului, dar mai ales de ticăloșii, pentru a supraviețui după schimbarea de regim de la Cotroceni, au vîrît-o pe ea la moara arestărilor preventive și a terfelirii de către Divizia Presă a Binomului.

Cîtă vreme Elena Udrea era tîrîtă în cătușe în piața publică, un alt stîlp al Sistemului – Gabriel Oprea – se bucura că el nu numai că a supraviețuit schimbării de regim, dar mai mult poate urmări, din loja puternicilor zilei, executarea fostei sale tovarășe de Sistem.

A venit rîndul, iată, și lui Gabriel Oprea.
Un fapt pentru care ar fi trebuit să primească doar o palmă a declanșat o campanie mediatică prin care se cere arderea sa pe rug.

Disproporția dintre fapt și campania mediatică îmi amintește de Scandalul Ludovic Orban din decembrie 2007. Un fapt – accidentul rutier din 16 decembrie 2007 – a declanșat o campanie mediatică înspăimîntătoare, avînd drept vîrf de lance Realitatea Tv a lui Sorin Ovidiu Vântu, postul de atunci al Sistemului lui Traian Băsescu, un fel de Digi Tv de azi pentru Klaus Iohannis. Lucram la Antena 3 și-mi amintesc și acum că emisiunea la care l-am chemat, pentru a se apăra (nu-l asculta nimeni, toți îi cereau capul), eu și Mihai Gâdea, am fost nevoiți să-l ținem sprijinit între noi, atît de năucit era. Acum, acest Lăbuș al politruciei românești aplaudă execuția publică a lui Gabriel Oprea. A uitat că și el a trecut prin calvarul de a fi considerat dușman al Poporului. E de partea Învingătorilor, deh! Nu știe, amărîtul, cît de repede poți ajunge de partea Învinșilor!

Cei care știu ce e și ce învîrte Gabriel Oprea sunt nedumeriți de asaltul la care e supus Generalul tocmai de Divizia Presă a Binomului SRI-DNA, avînd în centru Digi 24. Că acest post e acum oficiosul Binomului, așa cum pe vremuri, pînă a intra în dizgrație, era oficios postul lui SOV, nu mai încape nici o îndoială. A fost postul care s-a implicat mult peste hotarele minimei deontologii în campania electorală a lui Klaus Iohannis. A fost postul care a dus o campanie deșănțată împotriva lui George Maior cînd acesta a pierdut bătălia cu Florian Coldea. E postul care întreține isteria mediatică anti-Gabriel Oprea.

Cum de a ajuns Generalul din tabăra Învingătorilor în cea a Învinșilor?
Răspunsul ni-l dau aceste rînduri din Jurnalul Elenei Udrea din timpul bătăliei pentru Președinție:
„Oprea venise și cu Planul Ponta președinte, el la SRI, Maior la Guvern. Sigur l-a enervat tare pe Coldea acest plan. Ca urmare, după ce a văzut că Oprea insistă i-a făcut niște dosare penale, Și Oprea s-a potolit. Ba chiar zice că este bine că Ponta se va lupta cu Iohannis în turul doi. Așa funcționează lucrurile. Totul se poate obține cu amenințarea dosarelor.”

Simt nevoia să repet ce-am mai scris, pentru că numai așa putem înțelege ce i se întîmplă lui Gabriel Oprea.
În bătălia electorală, SRI s-a împărțit în două:
Gruparea lui George Maior și Gruparea lui Florian Coldea.
Gruparea lui George Maior a fost din tabăra lui Victor Ponta. Din această tabără au mai făcut parte: Gabriel Oprea, Elena Udrea, Alina Bica, Horia Georgescu.
Gruparea lui Florian Coldea a fost din tabăra lui Klaus Iohannis.
Din această tabără au mai făcut parte: Codruța Kovesi, Livia Stanciu, președinta ÎCCJ, Vasile Blaga, Alina Gorghiu.

Televiziunile și ziarele au fost și ele împărțite.
Cum?
Vedeți ce televiziuni și ziare triumfă acum financiar, deși te întrebi de unde dracu au parale cînd ele nu fac rating sau tiraj nici cît să intereseze o curcă.

Klaus Iohannis a devenit președinte.
Rezultatul?
Elena Udrea, Horia Georgescu, Alina Bica – la pușcărie!
George Maior – constrîns să demisioneze!
Gabriel Oprea – pe cale să fie arestat preventiv!
Florian Coldea, Codruța Kovesi, Livia Stanciu – pe cai mari, arestează pe cine vor ovarele lor și ocolesc sfidător pe Vasile Blaga și pe liderii PDL care au fost de partea lor.

Dacă Gabriel Oprea a fost în tabăra lui George Maior, de ce abia acum execuția?
Răspunsul e simplu.
Gabriel Oprea s-a pus la dispoziția Învingătorilor după pierderea partidei.
În ultimul timp – vorba unui Tovarăș din Noua Securitate – își luase nasul la purtare.
Ca de exemplu, mergerea în SUA, pentru un turneu de imagine, aranjat de George Maior.
Asta nu înseamnă că Gruparea lui George Maior din SRI s-a resemnat.
Ea continuă să se bată cu Gruparea Florian Coldea.
De aici impresia de haos, de lovituri în toate părțile, de arestări și a celor care au fost moriști ale SRI sau slugi ale SRI, dar din Grupări diferite.

Un cititor cinstit m-ar putea întreba:
Bine, bine, dar Eduard Hellvig, cel pe care ni-l vîrai pe gît ca Omul în stare să scoată SRI din ipostaza de Miliție economică pentru a-l întoarce la misiunea sa constituțională, de Serviciu în slujba țării și nu al unor interese politico- mafiote, Eduard Hellvig, directorul SRI, ce face?
Cum ce face?
Ține discursuri despre cît de democratic ar putea fi SRI dacă ar fi altceva decît ceea ce e acum!

sursa: cristoiublog.ro

7 COMENTARII

  1. Mai tovarasele . observ ca te-ai plimbat pe la toate televiziunile si nu fara un folos ,ai incasat sume frumusele ,de la Voiculescu , de la Vantu ,ti-ai asigurat batranetile .
    Acum il acuzi pe presedintele Basescu si il aperi pe Oprea , nu inteleg cum a avut incredere doamna Udrea ati incredinta JURNALUL ?!
    Tot jurnalist- vulpoi- comunist ati ramas „maestre”.

  2. DNA-ul de ce nu sesizeaza CSM-ul pt tot ce debiteaza Cristoiu ?!Cum isi permite ac. individ sa acuze fara probe o institutie credibila si iubita de romani ,pe capul acesteia (sefa DNA-ului) si inalti magistrati????

  3. Mos Cristoiu….chiar daca Oprea era ”Alba ca Zapada” si legea permitea sa aiba coloana A DAT DOVADA DE LIPSA DE INIMA CAND NU A OPRIT LA LOCUL ACCIDENTULUI !!! Daca era FIUL SAU in groapa???CRED CA SI PONTA in cal de PREMIER trebuie sa raspunda alaturi de OPREA ! MOS CRISTOIU CINE TE PLATESTE SA SCRII MIZERIILE TALE??

  4. „Gruparea lui George Maior a fost din tabăra lui Victor Ponta. Din această tabără au mai făcut parte: Gabriel Oprea, Elena Udrea, Alina Bica, Horia Georgescu.” – in sfarsit recunoaste tonomatul comunist molfaitor de rahat Cristoiu existenta blatului Poanta – Nutzi (adica Base)! Ce ziceti acum postacelor PMP 2%?? V-am zis asta de cateva luni, dar voi, ca niste tarfe ieftine si proaste ati sarit cu atacuri!

  5. …da domnule Cristoiu ,dar datorita acestei campanii am aflat pe ce morman de faradelegi sta acest individ care pana la urama nu-i decat un „neica nimeni „…ce masinarie ce caracatita a pus in fruntea tarii ,ce dedesubturi si marsavii a facut ,CE AVERE IMPRESIONANTA DETINE …OARE CREDETI CA PENTRU ASTA TREBUIE IERTAT SAU CERUT SCUZE ?…nu ne asteptam ca acest” interes national ” sa procedeze in acest stil mafiot si mai ales sub aceasta masca sa comita atatea faradelegi si sa profite in interes propriu si de gasca – UNPR- !….de ce credeti ca l-au cooptat pe Urdareanu …fiindca acesta era omul cheie doldora de bani care le dechidea drumul spre victoria finala aceea de a fi presedinte de tara …asta visa omuletul asta cu trogloditul de nicolicea aceea javra ordinara care este o rusine si tot apare pe ecrane ca prostul in targ si plin de o aroganta iesita din comun !

  6. Dubios este rationamentul d-lui Cristoiu. Dubios si viclean.
    In primul rand, pleaca de la o falsa ipoteza, ca jurnalul d-nei Udrea din care el ne dezvaluie atat cat ii dicteaza interesele, ar fi un fel de Biblie, o colectie de adevaruri inafara oricarui dubiu..
    In al doilea rand, trantindu-ti ca esti., daca nu ofiter acoperit, atunci un idiot daca nu recunosti ca Oprea este o victima.
    Urmeaza apoi cunoscutele pseudorationamente chinuite,care seamana ma mult cu un pumn de bancnote mototolite si bagate in graba in buzunar, decat cu niste demonstratii.
    Nu stiu daca „binomul” este mafiot, cum spune dl C. Dar stiu ca tara e la pamant din cauza ca insi precum clientii” dlui Cristoiu s-au infruptat din banul public.
    Sa incepi a vana acum DNA-ul, e ciudat, iar d-l Cristoiu cam cu asta se ocupa de la un timp.

Comentariile sunt închise.