ion-cristoiu1Desemnarea lui Gabriel Oprea ca premier interimar a adus în prim plan un personaj care a cultivat pînă acum, din motive care-mi scapă, stilul low profile.
Ar fi fost normal ca Gabriel Oprea să rămînă mai departe în hotarele acestui stil.
Se presupunea, plecînd de la jurămintele sale de credință față de Victor Ponta, că-și va exercita funcția ca un simplu înlocuitor al premierului plin cîtă vreme acesta din urmă nu poate veni în țară.

Asta ar fi însemnat:

  1. O deplasare la Istanbul, la Victor Ponta, într-o vizită care ar fi fost cerută atît de condiția de prieten, cît și de condiția de interimar. S-ar fi spus c-a mers ca să se sfătuiască cu Victor Ponta în legătură cu marile obiective ale Guvernării în perioada interimatului.
  2. Evidențierea ostentativă a adevărului că e doar un interimar, mai precis, un amic de-al lui Victor Ponta, pe care acesta l-a rugat să treacă la volan în timp de el, Victor Ponta stă pe scaunul din dreapta și-i spune pe unde s-o ia, cînd să frîneze și cînd să claxoneze.
  3. Un interimar de adevăratelea evită să iasă în prim plan mediatic pe perioada interimatului. Pe deoparte pentru că, practic, activitatea lui se rezumă la concretizarea indicațiilor date de premierul plin. Pe de alta, pentru că afirmarea mediatică ar putea să-l facă suspicios pe premierul plin.

Gabriel Oprea n-a îndeplinit nici una dintre aceste condiții cerute de imaginea de simplu și modest interimar. Nu numai că nu s-a dus la Istanbul, nu numai c-a evitat să arate că ține cont și de ce spune premierul plin (care e totuși în deplinătatea facultăților mintale), dar, mai mult, a avut poziții contrare PSD și mai ales s-a lansat într-o campanie mediatică de afirmare ca vedetă cum rar am văzut la personaje pînă nu demult low profile.

Intrigat de Steaua ivită pe neașteptate pe bolta publicității politice românești, am vrut să aflu mai multe despre Gabriel Oprea. Amintindu-mi că Elena Udrea scrisese ceva despre Gabriel Oprea în Jurnal, am sunat-o, pentru a-i cere aprobarea să dau fragmentul despre Gabriel Oprea. Am obținut aprobarea, nu înainte de a face haz de România Tv, care ne acuzase (pe mine și pe Elena Udrea) că defăimăm Parlamentul zicînd că e un Parlament de căcăcioși. Ne-am amuzat, pentru că și eu (mai întîi) și Elena Udrea, care m-a citat vineri dimineața, ne referisem la lașitatea Parlamentului în fața ofensivei Binomului pentru a transforma Parlamentul într-o anexă a sa. Culmea e că cel puțin eu folosisem formula căcăcioși referindu-mă la faptul că Parlamentul n-a reacționat la abuzul DNA de a-i lua lui Sebastian Ghiță dreptul de a exersa funcția de deputat.

După încheierea convorbirii, am căutat Jurnalul, l-am recit și am găsit despre Gabriel Oprea aceste rînduri:
„Oprea venise și cu Planul Ponta președinte, el la SRI, Maior la Guvern. Sigur l-a enervat tare pe Coldea acest plan. Ca urmare, după ce a văzut că Oprea insistă i-a făcut niște dosare penale, Și Oprea s-a potolit. Ba chiar zice că este bine că Ponta se va lupta cu Iohannis în turul doi. Așa funcționează lucrurile. Totul se poate obține cu amenințarea dosarelor.”

Întrebarea întrebărilor:
Există dosarele penale invocate de Elena Udrea? Și dacă da, își spun ele cuvîntul în jurămintele de supunere făcute de Gabriel Oprea lui Klaus Iohannis în numele interesului național?

sursa: cristoiublog.ro

5 COMENTARII

  1. …….s-au dus cadanele de dragnea ,oprea sau tariceanu in vizita in seraiul lui ponta sa dea socoteala magnificului ….ce tara de tot rasul ,unde ati mai vazut asa ceva fratilor ….la cat este de iubit ponta de mafioti trebuia sa luati in carca parlamentul sa va duceti sa dati socoteala ,poate asa va faceati de kakat mai bine !

  2. Maestre, te-ai ratacit de tot in falsele subiecte si dileme pe carei le inventezi din nimic chiar d-ta. Cui folosesc toate astea ? …sau scrii doar de dragul scrisului ? In aceasta tare populatia se confrunta zilnic cu situatii si probleme grave, pentru ei chiar nu gasesti nimic bun de facut ?

    • Astia sunt oamenii pe care ii urmariti voi. Nu ar exista daca nu ar avea un public in fata caruia sa se scalambaie. Asta au facut ani de zile dar erati mult prea orbiti de ura impotriva jurnalistilor adevarati ca sa vedeti asta.

      • Fiindca pot vorbi doar in numele meu te asigur ca nici o persoana fie ea jurnalist, analist, comentator sau simplu cetatean care isi face public un pdv nu poate sa-mi provoace sentimente de ura. Poate uneori de dispret, scarba, desi nici acestea nu sunt crestinesti, dar nicidecum ura. In privinta jurnalistilor de valoare, profesionisti, si pe care si eu incerc sa-i selectez si sa-i urmaresc sunt foarte interesat sa primesc si recomandarile tale.

        • Carmen Avram, Adrian Ursu, Oana Stancu, Razvan Savaliuc. Da, stiu, intra la categoria Latrinisti, desi nu s-au nascut la Antena 3 din cate tin minte. Liber la hatereala 😀

Comentariile sunt închise.