renatewebberRomania va fi privita cu si mai multa retincenta in UE dupa pozitia in criza refugiatilor. Daca ne-am fi jucat cartea inteligent, fara santaj, fara pozitii publice, cred ca in discutii private am fi putut sa avem garantata intrarea in Schengen si in acelasi timp sa fim solidari in chestiunea relocarii refugiatilor, afirma europarlamentarul ALDE Renate Weber.

Intr-un interviu pentru Ziare.com, Renate Weber s-a aratat increzatoare ca reuniunile europene de saptamana viitoare vor aduce solutii comune in criza refugiatilor: „Chestiunea trebuie rezolvata politic, cu cartile pe masa si cu intrebarea clara(…) Pana la urma nu conteaza cum numim aceste cote. Cine nu vrea cote obligatorii sa le accepte drept cote voluntare. Si mie mi-ar placea sa nu fie nevoie de termenul obligatoriu. Chiar el arata ca ceva nu e in regula in aceasta constructie”.

Renate Weber considera ca surpriza totala provocata de valul de refugiati arata ca serviciile de informatii nu si-au facut treaba sau nu au colaborat bine in cadrul UE. „Spui ca tu combati criminalitatea organizata. Dar traficul de persoane ce e? Eu l-as lua la intrebari si pe directorul Europol.”

Cotele obligatorii de refugiati par sa devina in curand spre fapt implinit. Dvs sunteti de acord cu ele, potrivit votului din PE. De ce?

Ideea cotelor obligatorii a venit intr-o situatie exceptionala, dupa ce ani de zile s-a discutat foarte mult in UE, deloc in Romania insa, despre ce inseamna solidaritatea in materie de imigratie. De ani de zile vin multi oameni la hotarele UE, cei mai multi pe mare, mai ales in Grecia si Italia.

Si de ani buni am discutat enorm despre nevoia ca tarile sa reloce aceste persoane pana macar le proceseaza cererile. Din pacate, statele membre s-au opus si povara a fost mereu pe statele care acum sunt excedate cu desavarsire.

In acest context, CE a venit cu formula unor cote obligatorii, dupa anumite criterii. Eu nu am cum sa nu sustin asa ceva, pentru ca de cel putin 5 ani afirm cu tarie nevoia de solidaritate, nu in vorbe si pe hartie, ci in fapte, adica in sistemul de relocare a celor care solicitau statutul de imigranti.

Credem ca cineva poate face fata singur? Poate, de exemplu, Ungaria sa primeasca efectiv 54 de mii de oameni care cer statut de refugiat? Administrativ nici nu au cum sa proceseze solicitarile.

Dar practic, cum poti obliga refugiati care nu vor sa vina intr-o tara, de exemplu Romania, sa ajunga totusi acolo?

Relocarea aceasta are ca scop rezolvarea unei chestiuni umanitare imediate pentru ca oamenii aceia au nevoie de un adapost deasupra capului, dar inseamna si o impartire a sarcinilor administrative de procesare a acestor dosare. Poate vom vedea ca din 120 de mii se califica, nu stiu, doar 60 de mii la statutul de refugiat. Aceste lucruri trebuie facute persoana cu persoana.

Nu avem, din pacate, o legislatie unitara a UE in privinta standardelor de evaluare, desi s-a muncit vreo 5 ani la ea. E cazul sa avem asemenea standarde similare, astfel incat o cerere procesata intr-o tara sa fie considerata in ordine de oricare alt stat.

Asta va merge mana in mana cu lista clara a tarilor sigure, ca sa stim precis cati dintre cei care cer statutul de refugiat ar fi, de fapt, imigranti economici si de aici posibilitatea de a-i trimite acasa. Plus un efort financiar al UE de a finanta taberele de refugiati din Turcia, Liban si Iordania.

Imi spuneti ca despre chestiunea fluxurilor de refugiati se discuta de ani de zile in UE. In aceste conditii, cum va explicati ca liderii europeni par loviti de un meteorit, complet nauciti de o surpriza totala?

As vrea sa am o explicatie. Nu inteleg. Fiecare dintre cele 28 de state membre are cel putin un serviciu de informatii. Cu ce se ocupa oamenii acestia? Dezleaga rebus toata ziua? Cum a circulat informatia in ceea ce ar trebui sa insemne cooperarea, colaborarea in cadrul UE? Probabil, ca si in alte dati, nimeni n-a venit cu niste informatii si analize clare catre liderii europeni.

In anii trecuti eram impotriva crearii unei agentii de intelligence, dar imi reconsider pozitia cand vad ca ori fiecare si-a tinut informatiile pentru sine, ori nu au facut treaba. Daca as fi in locul sefilor de state i-as demite pe cei care conduc aceste servicii.

Nu-mi spuneti ca niciun serviciu de informatii n-are niciun interes sa vada ce-i in taberele acelea unde sunt cateva milioane de persoane. Daca n-au avut interes, sa plece acasa. E posibil si ca oamenii aceia sa-si fi facut datoria si sa nu fi fost ascultati de catre decidentii politici.

Nu poti sa spui ca tu combati terorismul in abstract tot trimitand datele cetatenilor europeni in SUA. Spui ca tu combati criminalitatea organizata. Dar traficul de persoane ce e? Eu l-as lua la intrebari si pe directorul Europol.

Avem o criza a solidaritatii intre tarile UE. Cum simtiti dvs situatia in PE, dincolo de documente si declaratii oficiale? In mod real se accentueaza rupturile sau, dimpotriva, mergem spre solidaritate?

La nivelul PE am fost placut surprinsa de gradul mare de solidaritate intre foarte multi colegi. Si nu ma refer doar la majoritatea larga cu care a fost adoptata propunerea CE si rezolutia. Si mai vad o CE foarte hotarata, care, pentru prima data dupa multa vreme, vorbeste pe o voce unica si puternica.

Vad un parteneriat intre CE si PE in aceasta chestiune. Nota discordanta o fac cei care reprezinta statele membre. Intotdeauna Consiliul a fost cel mai reticent la orice propunere care viza politici unice de migratie, de azil, pentru solidaritate etc. Cred ca este momentul ca si Consiliul sa-si revada pozitia.

Sunteti asadar mai increzatoare ca intalnirea de saptamana viitoare a JAI si apoi a liderilor europeni va aduce decizii clare?

Da, sunt. Si imi pare bine ca Donald Tusk, care nu si-a facut datoria de presedinte al PE, a ascultat de solicitarile ferme de convocare a unui summit. Chestiunea trebuie rezolvata politic, cu cartile pe masa si cu intrebarea clara: „Dragilor, care mai vreti inauntru si cine vrea sa plece?”

Romania nu vrea cote obligatorii, accepta doar 1.785 de refugiati, desi presedintele Iohannis admite ca am putea fi obligati la mai mult. Ce riscuri are aceasta pozitie? De izolare?

Nu stiu daca va fi vorba neaparat de izolare, dar daca pozitia se va mentine Romania va fi privita cu si mai multa reticenta. Si asa se uitau la noi nu neaparat cu ochi duiosi din cauza coruptiei si a altor probleme, daca mai vine si acest aspect….

Banii pe care UE ni-i pune la dispozitie si pe care nu suntem in stare sa-i absorbim nu vin din cer, ci de la celelalte state membre. Si asta face parte din solidaritate.Bugetul UE se stabileste pe baza solidaritatii. Dar cand suntem in situatia sa dam noi insine ceva pentru aceasta solidaritate, zicem nu.

Eu nu vad ratiunea acestei decizii. Pana la urma, sunt convinsa ca Romania va accepta mai multi refugiati, vom vedea cati vor ramane si cati nu. Nu e vorba numai de capacitatea centrelor noastre de primire. Ca doar nu-si imagineaza cineva ca Ungaria are centre pentru 54 de mii de oameni. Fiecare tara isi face niste tabere ad-hoc unde sa ofere adapost si un trai cat de cat decent celor aflati acolo o perioada.

Pana la urma nu conteaza cum numim aceste cote. Cine nu vrea cote obligatorii sa le accepte drept cote voluntare. Si mie mi-ar placea sa nu fie nevoie de termenul „obligatoriu”. Chiar el arata ca ceva nu e in regula in aceasta constructie. Dar cum statele nu vin decat cu „nu”, asta e.

Cuvantul „obligatoriu” nu ar putea avea ca efect un puseu nationalist in tarile care resping cotele, in ideea ca suntem fortati, ni se suceste mana la spate?

Ba da. Dar cand ne-au spus ca putem accesa fondurile europene nu ne-au sucit mana la spate, nu? Am facut noi praf sansa uriasa de a reconstrui tara pe bani europeni. Dar asta nu se mai spune.

Cum comentati gardul Ungariei? O decizie anti-europeana sau o protejare a spatiului Schengen si, pana la urma, o forma de autoprotectie in fata valului?

Gardul Ungariei este, din punctul meu de vedere, inadmisibil pentru ca nu asa se rezolva problema. Granitele Schengen se apara printr-o politica inteligenta comuna a tuturor statelor europene, nu prin astfel de garduri.

Chiar daca noi nu suntem in Schengen, suntem tara care aspiram la statutul de membru, iar gardul acela este, in opinia mea, o declaratie de razboi facuta de Ungaria spatiului Schengen. Comportamentul lui Viktor Orban e inacceptabil.

Ar trebui sa mai aspiram la Schengen?

Noi trebuia sa fim de cativa ani in Schengen. A fost invocata chestiunea coruptiei si a MCV, dar raman la opinia ferma ca in mod real s-au temut de fluxurile migratorii care ar fi luat-o prin Bulgaria, in Romania si de aici Schengen. Multi oameni din zona deciziei politice mi-au spus ca acesta este adevarul.

Dar daca acum ne-am fi jucat cartea inteligent, fara santaj, fara pozitii publice, cred ca in discutii private am fi putut sa avem garantata intrarea in Schengen si in acelasi timp sa fim solidari in chestiunea relocarii refugiatilor. Ma tem ca am mai pierdut o oportunitate.

Exista asemenea discutii private, exista o diplomatie informala prin care Romania sa-si promoveze interesele?

Nu stiu, dar nu cred. De regula am vazut de-a lungul timpului un fel de tafna in exprimarile diplomatiei romane si includ aici pe toata lumea, nu doar ministerul de Externe. In pozitiile publice, uneori e bine sa ai asa ceva, in functie de context. Dar eu pun accent mai mare pe ceea ce se poate obtine informal, confidential.

Nu stiu cum functioneaza aceasta parte a diplomatiei romanesti, dar cum nu vad rezultate, imi imaginez ca nu prea exista.

Ati invocat recent o perspectiva destul de sumbra: un nou Razboi Rece. Intre cine si cine?

Nu stiu daca astazi partile sunt pe deplin conturate. De aceea nu suntem deja acolo, dar cred ca ne indreptam in aceasta directie. Chiar si aceste razboaie fierbinti par sa pregateasca o reasezare a lumii, a zonelor de influenta, dar e greu sa spun cine cu cine va fi definitiv.

Cu siguranta Rusia isi doreste din nou rolul dinainte si mi se pare evidenta politica Moscovei de a avea sub control zone geostrategice nu atat prin asezarea pe harta, cat prin resursele detinute.

UE, SUA si Canada vor fi de partea cealalta. Cu siguranta si China va avea un rol.

Vedeti, in timpul Razboiului Rece stiam exact care sunt partile, cine cu cine e pe planeta, apoi lucrurile s-au amestecat si s-a platit greu dorinta de a vedea ca unele state sunt democrate si si-au schimbat comportamentul. Consecintele le tot vedem, chiar si zilele acestea.

sursa: ziare.com

6 COMENTARII

  1. declaratie de razboi?
    pentru cine stimata doamna?
    nu va este rusine sa spunet-i asta?
    vom mai vedea!
    nasul tv inregistreaza tot! vom mai vb. peste 3 lunii de zile! daca vom mai avea cu cine
    !

  2. Face parte dintr-o pleiada de „politicieni” de doi bani, traseisti si tradatori! Pe asta n-o va mai alege nimeni pentru ca n-o va mai pune nimeni pe nicio lista! Scursuri vandute care nu au legatura cu poporul roman!

  3. Nu UE te-a pus acolo, ci România, așa că respectă ce vor românii. Europarlamentarii români care au votat pentru cote sunt niște trădători.

  4. RO este egala statelor Ue numai la obligatii; la drepturi…se vede… eu nu inteleg de ce aceasta doamna nu face referire la statul vecin si „prieten” care a facut garduri cu sarma ghimpata refuzand intrarea acestor hoarde de putori. RO nu are acces in spatiul Schengen, dar acest puhoi este primit cu bratele deschise! cine i-a invitat, acum sa se spele pe cap cu ei…

Comentariile sunt închise.