Scriu despre presa din ziua de astazi nu neaparat scarbit de derapajele grave la care asistam. De “chilotareala” fara precedent, de presa facuta cu curul, asa cum spunea Negrutiu de la Gandul.info. De tonul “Romania Mare”, care domina pana si partea serioasa a presei. De ura si injuratura care au devenit invitate permanente ale show-urilor de seara. De nesimtire, de mercenari, de vanzatori de suflet si de tara.

Nu, scriu mai degraba ingrijorat de starea de ansamblu a presei, surghiunita in exilul lipsei de resurse de un politic hraparet si de un public tot mai confuz si mai putin educat. Mediafaxul a publicat ieri un Studiu National de Audienta, realizat de BRAT in care se poate vedea o scadere dramatica a numarului de cititori de presa scrisa, fata de anul trecut. Si chiar daca cei de la BRAT vorbesc despre o noua metodologie de masurare si ca nu ar fi tocmai potrivit sa comparam mere cu pere, putem observa cu ochiul liber situatia dramatica cu care se confrunta presa scrisa de astazi: desfiintari de ziare, scaderi de tiraj, concedieri in masa, subtierea continutului editorial. Toate acestea duc la un tablou sumbru nu numai al presei, ci si al intregii societati care risca sa-si piarda oglinda si gardianul de care are atata nevoie.

Veti spune ca asa-i capitalismul, ca cei puternici rezista si cei slabi trebuie sa moara, numai ca adevarul crunt al declinului presei il gasim in subteranul mazgos al relatiilor dintre politic si economic, intretinut sau ascuns de catre sclavii din presa. Astazi, cum s-a mai spus si altadata pe nasul.tv, sunt la mare pret ziaristii buton, care reactioneaza la comanda politicului si economicului. Presa libera, presa militanta care apara cetateanul, interesul si banul public moare incetul cu incetul. Mai sunt insa sperante, insule necucerite de presa buna care nu se indoaie in fata vremurilor grele si a spagilor. Una implineste astazi 20 de ani: La multi ani, Mediafax! (Cititi pe acest link o istorie frumoasa si curata a unei parti din presa romaneasca – http://www.mediafax.ro/20ani/)

Alta a facut 10 ani si se cheama Nasul si in curand va fi televiziunea de care avem atata nevoie. Nasul, la nevoie se cunoaste!

7 COMENTARII

  1. Dle R.MORARU sunt un simplu om ,ma alatur sentimentului d-voastra ma bucur ca ati adus in fata noastra un alt tip de jurnalisti la care le sorbi cuvintele si iti pare rau ca sunt atat de scurt in prezentarea lor , ma refer la linkul celor de la media fax ,nu spun ca nu este suficient ai putut sa iti formezi o imagine despre fiecare in parte ,acest tip de jurnalisti sunt sanatosi si nu pot fi starpiti deoarece au coloana vertebrala stiu cu adevarat de ce au vrut si pentru ce jurnalism .Asa este cum spuneti ca mai sunt insule necucerite si afirm ca nu cantitatea conteaza ci calitatea,eu sincer ma bucur ca mai sunt esente de jurnalisti nu numai de duzina. Parerea mea este ca trebuie sa te nasti sa numesti raul un lucru bun .Daca mai sus imi exprimam sentimentul de bucurie cat de mult ma bucur ca existati doresc sa va spun ca si intre noi oamenii veti gasi acelasi public care nu gustam jurnalismul de duzina.

  2. atentie…numarul jurnalistilor e pe cale sa depaseasca numarul ne-jurnalistilor!

  3. O parte de adevăr!Nedeontologia practicată ca stiintă a presei duce presa la pieire!Iar dacă jurnalistii integri,verticali,profesionisti talentati nu iau atitudine impotriva impostorilor care implementeaza farse jurnalistice,minciuni mediatice,fabulatii si care se folosesc de calomnie,insulte ,injurii,adresări licentioase,indecente pentru a se afla in față,isi merită soarta,isi merită disparitia!In mana si in condeiul lor stă Puterea!Convingerea!Frumusetea si adevărul informatiei!

  4. Asa cum spune si Maria,mai avem si ziaristi verticali,Nasul inprimul rind,Alexa noastra,dumneavoastra domnule Chirila,precum si ceilalti oameni pe care ii are Nasul pe linga el,Ion Cristoiu,(Mircea)Marian,Andreea Pora,Dan Tapalaga,Dan Andronic,Robert Turcescu,sint doar citiva care mi-au venit in minte.Important este ca acestia si multi altii care nu reprezinta o rusine pentru presa,sa-si gaseasca loc la Nasul tv(macar ca invitati)de unde sa ne arate si presa „buna”.Doamne ajuta!

  5. Din fata televizorului mai vedem ziaristi verticali, e drept ca tot mai putini. Dar sa speram, mai ales ca fatucile care citesc porcariile lor sunt din ce in ce mai proaste. Semn ca avem fete destepte, frumoase care nu se prostitueaza. Le gasim pe bloguri.

  6. Si televiziunea poate fi completata cu o revista in care detaliaza, la inceput doar o brosura apoi din ce in ce mai voluminoasa, nu costa mult in raport cu o televiziune, astfel incat NASUL sa se extinda si pe partea de „presa scrisa”.
    Iar rezultatul studiului BRAT e corect si firesc deoarece presa scrisa pierde in detrimentul online-ului.

Comentariile sunt închise.