Cu Ponta printre dictaturi si Basescu la Opera

Inconsecventa pe fleacuri arata cu cata naturalete tinerii nostri politicieni sunt gata la propaganda nerusinata pe mize minore.

La finalul actului IV din Nabucco, cand ma­rele rege accepta in fine cuvantul dom­nului, idolul Baal cade la pamant sfa­ra­mandu-se in bucati, iar poporul ales e li­ber sa se intoarca acasa si sa recladeasca Ierusalimul. N-ar fi rau sa ne eliberam si noi in fine de acest idol de proiect la care ne-am in­chinat timp de 15 ani, de pe vremea cand consilierii pre­sedintelui Cons­tan­ti­nes­cu in­cepusera sa traga cu carioca pe harta mari con­ducte stra­tegice prim­pre­jurul Ma­rii Negre, ale caror realism sau utilitate au fost mereu sus­pe­c­te.

Ponta e fortat sa o faca, daca tot a avut ghi­nionul ca anuntarea esecului pro­iec­tu­lui Nabucco (nume de rau augur de la bun inceput) sa se suprapuna cu vizita lui in Azer­baidjan. Turneul lui oricum bate re­cordul de bizarerie, macar si pentru aceea ca nu i s-a comunicat deloc poporului sco­pul si durata vizitei prin Asia Centrala. Fo­tomontajele cvasi-turistice de pe site-ul gu­vernului sunt bune pentru reportajele lui Aristide Buhoiu, dar nu ne lamuresc de­loc care a fost treaba cu Uzbekistan, Hong Kong, Macau s.a.m.d.

D-l Ponta a folosit in acest turneu ba­tra­nul avion al lui Basescu, ala vechi si mare consumator de kerosen, dupa ce tot el fa­cuse caz de existenta aeronavei si spusese ca o taie din bugetul pe 2013 – unde, la drept vorbind, nici nu exista, fiind in­chi­ri­ata de presedinte cu ziua, exact cum a fa­cut acum si premierul. Inconsecventa asta pe fleacuri n-are consecinte electorale la noi, insa arata o data in plus cu cata na­tu­ralete tinerii nostri politicieni sunt gata la propaganda nerusinata pe mize minore.

Gafele de substanta sunt mai greu de jus­ti­ficat insa: pentru ce s-a mai dus in Azer­baidjan, daca la ora aceea stia ca Nabucco nu mai e, iar pe azeri nu-i in­tereseaza Arpechim-Olt­chim? Ca astea se bat in cu­ie dinainte, de delegatii teh­nice, premierii nefacand de­cat sa parafeze un succes atunci cand el exista. Doar ca sa ne facem de ras cu o vizita asimetrica – gazdele fiind reprezentate de vice-premier – in care noi in­cer­cam sa-i incalzim cu glu­mi­te despre Eurovision, iar aia stau ca sfinc­sii si zic, nu, nu ne intereseaza oferta?

La fel in Kazahstan si Uzbekistan: nu stim ce cautam de fapt, in afara de poze pentru Facebook-ul guvernului prin capitalele futurist-deprimante, ca dinJocurile Foa­mei, ale dictatorilor post-sovietici de pe drumul matasii. In cel mai straniu episod al vizitei, premierul Ponta a stat un sfert de ora pe telefon ca sa anunte tele­vi­ziu­nilor romane, direct din Taskent, un plan strategic de reforma a administratiei pu­blice pana la finalul lui 2013, „cum n-a mai fost altul de 23 ani“. Nu cred ca USL are vreun plan sau dorinta sa reformeze administratia; dar daca ar avea, asta era tema de discutie acum, din Asia Centrala? Primariile lui Dragnea se reformeaza pe roaming, din tinuturile lui Ghingis Han?

Desi a calatorit mult mai aproape, doar pa­na la Consiliul European, deci nu are scu­za de jet-lag, presedintele Basescu a vrut si el sa onoreze saptamana populista bur­zuluindu-se la nu se stie cine: daca Na­buc­co n-a iesit, atunci noi ne vom lua soar­ta in maini si vom avea o strategie ener­ge­tica nationala – a se retine, na­tio­nala – fa­ra sa mai asteptam aprobarea Eu­ropei. Ca­re, iata, ne lasa din brate la greu, perfida ca totdeauna, urmand ca noi sa ne mo­bi­lizam raul, ramul si mai nou piatra seaca (recte, sisturile) pentru a o scoate la capat cu energiile alternative.

Nu-i prima oara cand presedintele zdran­gane pe coarda acestor conspirationisme si victimizari mult-iubite de popor si co­mentatorii de Cismigiu; daca toti o fac, el de ce nu? Pe popor nu-l vei convinge in veci cu argumente rationale ca varianta aleasa de azeri, cea catre Adriatica, este realmente mai economica (pentru ei), mai putin riscanta si mai rapid de realizat. Si ca suntem absurzi cand, pe de-o parte, vedem lumea si economia globala ma­ne­vrate machiavelic, dupa interese politice, dar pe de alta parte, acuzam UE ca nu a fo­losit parghia presiunilor politice pentru a promova un proiect de trei ori mai scump decat alternativa, doar pentru ca asta era varianta care ne interesa pe noi. Ca la Liga lui Mitica, injuram aranjamentele de culise doar pentru ca n-am reusit si noi sa in­tram in ele.

In rest, as retine cuvintele comisarului pen­tru energie Ottinger, care, intr-un dia­log scurt si clar pentru care ii felicit pe co­legii de la HotNews, a spus, probabil in za­dar, cateva adevaruri care ar trebui sa ne bucure daca n-am fi asa paranoici. Unu: ca, in ciuda disfunctiilor si jocurilor de in­terese, UE e totusi diferita de statele foste sovietice: in Europa statele guverneaza, iar companiile fac proiecte, nu invers. Si doi: ca nu e bine sa te agati de mari pro­iecte „strategice“, precum Nabucco, asa cum facem noi de 15 ani, pentru ca ele sunt mai putin importante decat par la pri­ma vedere. In general, dar in special pen­tru o tara ca Romania, care nu e nici asa dependenta de gazul rusesc, nici lipsita de resurse proprii. Conteaza mai mult o in­treaga suma de lucruri mici si practice, mai putin spectaculoase, dar executate la timp. De exemplu, interconectarile ener­getice peste granitele statelor membre, ca­re creeaza flexibilitate si diversitate. Va, pen­siero, sull’ali dorate…

Sorin Ionita este analist de politici publice ExpertForum (EFOR).