mondenii

Merită să le cunoașteți numele tinerilor care au realizat clipul „Și eu sunt varan“: George Dogaru, Bianca Popescu, Pavel Bârsan, Ramona Cutină, Bogdan Cotlet, Corina Moise, Alexandru Bogdan. Cu câțiva dintre ei, care nu erau plecați în vacanță, am reușit să punem de un interviu. Nu-l recomandăm celor plecați cu mintea la plimbare.

Reporter: În primul rând, felicitări pentru cântecelul cu varanul. Câte vizualizări sau like-uri v-a adus? Cred că ar putea să vă aducă și ceva bani, din distribuția online…

Bianca Popescu: Mulțumim foarte mult. Cred că sunt aproape 600.000 de vizualizări. Personal, nu m-am gândit să scot bani de pe urma acestui cântec.

Bogdan Cotlet: Dar dacă e cu bani, să vină, zic!

Rep.: Povestiți-mi puțin cum v-ați mobilizat să faceți înregistrarea. Cum ați ales melodia, cât a durat, cât a costat și orice detalii vi se par importante legat de realizarea „clipului“ ăsta.

Bogdan Cotlet: O să dezvolt eu un pic. Eram la o repetiție pentru un proiect când a apărut la TV știrea cu arestarea lui Voiculescu. Am simțit nevoia unei reacții, așa că am propus melodia asta – pentru că are patetismul necesar – și Pavel s-a oferit să ajute cu versurile. Ce a contat enorm, însă, a fost faptul că Pavel putea să vină la mine abia după unsprezece seara, și am apucat să văd o parte din circoteca aia de la Antene, cu libertatea de exprimare și televiziunea confiscată – din câte știu, nu urma să le ridice nimeni licența și nici televiziunea –, așa că direcția cântecului s-a schimbat radical: de la o marcare a evenimentului arestării lui Voiculescu, la satirizarea reacției ridicole și a acelei isterii contrafăcute, cu toți oamenii ăia cu drapele găurite care ajunseseră acolo „din senin“ ș.a.m.d. Cât despre costurile de producție, asta mi se pare amuzant, că a ieșit atât de bine încât lumea chiar crede că a existat un buget. Nu a fost cazul, a costat ZERO lei. Ba chiar am cheltuit bani – pe covrigei, taxi și cola. Știam că Mihnea (cu care am colaborat la Mondenii) are deja negativul, iar George, regizorul, a venit cu o cameră neprofesională împrumutată și cu GoPro-ul propriu. Pe Bianca am avut plăcerea să o aud cântând la premiile „TV Mania“, apoi în spectacolul ei de master, Chicago, unde joacă alături de Alex Bogdan, pe care l-am rugat să o întrebe dacă vrea să cânte ceva cu noi. Am scris versurile împreună cu Pavel în noaptea aia, ne-am culcat pe la ora șapte dimineața. După-amiază, în drum spre studio, l-am întrebat dacă mai știe pe cineva cu voce bună, și așa a apărut în schemă și Ramona. Am mai sunat doi prieteni, dar erau plecați la mare. În timp ce trăgeam, lui George i-a venit ideea să mergem la „plimbare“.

George Dogaru: „Eu nu mă prea uit la Antena 3, dar zilele alea eram fascinat“

Rep.: Ce impresie v-a lăsat marșul de la Cotroceni? Ați mai fost la așa ceva?

George Dogaru: Cel mai amuzant a fost un moșulică care se cocoțase pe un zid lângă mine să facă o poză cu un telefon și care îi spunea soției rămase jos: „Ce de lume, e ca la 23 august, cândva!“

Rep.: Voi sunteți la prima realizare de genul ăsta, că presupun că nu ați mai cântat la alte arestări…

George Dogaru: Nu a fost un clip destinat în mod direct arestării lui Voiculescu. A fost un clip destinat reacției angajaților de la Antena 3. Circul ăla propagandistic și amenințător a fost cel care ne-a determinat să facem acest clip. Eu nu mă prea uit la A3, dar zilele alea eram fascinat: atâta manipulare a informației pe față, și circul cu scrisoarea către dom’ profesor, apoi faza cu post confiscat, și cartoane cu definiția cenzurii și faptul că e interzisă prin lege din zece în zece minute… Ce mai, puteai să juri că ei sunt îngerii dreptății și toată dreptatea e a lor! Wow, prea mult!

Rep.: La eliberări din pârnaie nu vă place să cântați? Că uite, s-a eliberat Năstase, urmează Gigi Becali, plus că, dacă se dă Legea grațierii, o să aveți zeci de mii de clienți.

Alexandru Bogdan: Da, poate ne specializăm în cântări la arestări. La câte o să urmeze, ne umplem de bani. A, pardon, avem deja o grămadă de bani de la Băsescu. Suntem OK.

Bianca Popescu: Pe mine nu mă interesează lumea politică. Eu nu am timp să mă uit la televizor. Pentru mine, acest video a fost un act artistic, un rol pe care l-am interpretat cum am știut eu mai bine. Ador să cânt, fac asta de mică, iar când mi s-a făcut această propunere am acceptat cu mare drag. În concluzie, nu mă interesează arestările, cancanurile politice, dar mă interesează să-mi fac meseria, alături de colegii mei.

Rep.: Ce credeți despre faptul că Mircea Badea v-a luat la țintă în emisiunile sale, mai cu seamă pe tine, Bianca? Am văzut că te-a și imitat, și-a pus o poză cu tine pe Facebook. Te-a deranjat atitudinea lui? Sau, din contră, crezi că ai avantaje: de acum te știe lumea și mai bine.

Bianca Popescu: Nu m-a deranjat absolut nimic. A fost și asta o experiență. M-am pregătit și pentru astfel de ecouri. Lumea e liberă să se exprime, așa cum simte și știe. Subiectivitatea bate obiectivitatea.

Alexandru Bogdan: „Da, recunosc. Sunt băsist. Mai băsist mai ales dimineața, după cafea“

Rep.: Dacă v-ar invita la Antena 3 să spuneți ce credeți, v-ați duce?

George Dogaru: Probabil că da. Însoțiți de o selecție de sketch-uri din arhiva Mondenii. Mi se pare amuzant că, la apariția pe piață a Mondenilor, chiar Mircea Badea lă- uda emisiunea și talentul actorilor. Apoi, domnii Gâdea și Stan difuzau sketch-uri de la Mondenii cu Băsescu în emisiunile lor. Atunci nu mai eram băsiști. Atunci le convenea contextul. Acum, când nu le convine ceva, suntem băsiști. Deși noi am rămas la fel.

Bogdan Cotlet: Eu pot să-ți spun că mă bucur de un lucru: am niște membri în familie care, în genere, sunt de acord cu poziția Antenelor și, deși m-a întristat că și ei au presupus că „ne-a ieșit ceva“ în urma acestui clip și că am avut interese ascunse, au putut să observe cam ce minciuni încep să se spună acolo când cineva îi calcă pe coadă (gen „băsismul“ Biancăi sau „prieteniile“ cu Bobby Păunescu etc.).

Rep.: Cum vi se par noțiunile „băsist“, „băsism“? Vă simțiți „băsiști“?

Alexandru Bogdan: Da, recunosc. Sunt băsist. Mai băsist mai ales dimineața, după cafea. „Băsist“, „băsism“ sunt concepte interesante. Aștept cu interes să se formeze mai pregnant curentul. Peste ani voi evoca: am prins băsismul… ce vremuri.

 

Inteviul integral pe revista Kamikaze 

Comentariile sunt închise.