japonez-fraudaSuspect de deturnare de fonduri, un deputat japonez a ieșit într-o conferință de presă pentru a se scuza în fața țării. Discursul său a fost aproape inteligibil din cauza unei crize de plâns în hohote și a țipetelor.

Ryutaro Nonomura, deputat în vârstă de 47 de ani, ales într-o circumscripție din vestul țării, a ținut o conferință de presă, la Kobe, pentru a explica acuzațiile ce i se aduc. Parlamentarul nipon este supectat de deturnare de fonduri, în valoare de aproximativ 30.000 de euro, pentru diverse călătorii și sejururi. Pentru care nu a scos niciun ban din buzunar, ci din fonduri publice, scrie Le Figaro.

Chiar dacă în Japonia discursurile politice stau sub semnul solemnității și al calmului, explicațiile politicianului au fost departe de sobrietatea caracteristică poporului nipon. Nonomura s-a dezlănțuit și încercările sale de a se apăra au fost însoțite de o criză de plâns, strigăte de disperare și bătăi cu pumnul în masă. Singura frază inteligibilă a fost ”am vrut să schimb Japonia, am vrut să schimb această societate”.

Filmulețul difuzat pe internet are doar câteva minute, însă, potrivit presei japoneze, plânsul isteric al politicianului a durat trei ore. Între țipete, sughițuri de plâns și suspine, alesul a vorbit absolut incoerent, totul spre deliciul ziariștilor și al cameramanilor care au filmat scena.

sursa: stiripesurse.ro

Comentariile sunt închise.