oprea4-450x300Înainte de a fi produsul te miri cărei forțe obscure, Gabriel Oprea, cel care începe să asigure o nouă majoritate parlamentară, este, de fapt, produsul nostru. Este produsul cetățenilor români (mulți, foarte mulți) care nu înțeleg că, dacă nu se implică ei în viața cetății, locul le va fi ocupat rapid de diverși panglicari fără de care în momentele-cheie pur și simplu nu se poate avansa. Intuiți, deci, ce-ar fi de făcut?

Dan Voiculescu/PC, Gabriel Oprea/UNPR, din nou Gabriel Oprea/UNPR.

Pentru orice om de bun simț, simplul fapt de a trece în revistă aceste nume, respectiv entități politice împotriva firii, presupune îngurgitarea în prealabil a unor cantități incomensurabile de lămâie.

Și este normal să fie așa, atâta timp cât logo-urile Voiculescu și Oprea, PC-ul primului și UNPR-ul celui de-al doilea, trimit, fiecare în parte, și cu atât mai mult toate luate împreună, nu numai la ceea ce este mai imoral și mai injust pe lume, ci și la eșecul major pe care l-am înregistrat în cei 25 de ani scurși de la Revoluție: eșecul în a coagula o societate civilă reală și, implicit, rateul fundamental încarnat de lipsa malignă de implicare în viața cetății a milioane și milioane de români.

Haideți, deci, să fim realiști!

Atitudinea insulară a atât de multor oameni (uitați-vă în jur, îi veți găsi printre rude, prieteni și colegi) care cred, în mod eronat, că responsabilitatea individului începe și se termină doar în interiorul căminului ne-a dus în singurul punct în care te poate duce o abordare atât de primitivă: la subordonarea „democratică” a interesului general grupurilor de interese.

Pentru că, da, oricât de revoltător vi s-ar părea faptul că asemenea personaje au ajuns să joace roluri-cheie în momente-cheie, adevărul este unul singur și încă foarte crud: băieții deștepți ai democrației, cei precum Dan Voiculescu și Gabriel Oprea, n-au făcut decât să ocupe locul lăsat liber în viața publică și în decizia politică de către societate, în ansamblul ei.

Șansa lor a fost, de fapt, golul creat prin neimplicarea adecvată a cetățenilor, în general.

S-au mulat pe ordinea existentă.

N-au fost nici mai creativi, nici mai inteligenți ca semenii lor, ci mult mai șmecheri; să zicem, mai orientați, dar în sensul rău al cuvântului.

Am avut la dispoziție 25 de ani de insuccese ca să înțelegem asta; oare câți vor mai trebui să treacă și de câți Voiculești sau generali de tipul Oprea va mai fi nevoie pentru ca, în sfârșit, să ne mișcăm?

Celebra zicere, „Când pisica nu-i acasă, șoarecii joacă pe masă”, ilustrează perfect situația în care ne găsim: practic, în care singuri ne-am pus.

Ironia este chiar mare, pentru că nu cred să existe vreun român – copil sau adult – care să nu fi auzit, din frageda-i pruncie, această vorbă.

Prin urmare, de ce oare nu s-a înțeles că, inspirată din viața reală fiind, inevitabil rămâne valabilă în viața reală, valabilă chiar și la nivel macro?

Într-o societate inertă, precum cea românească, băieții deștepți ai democrației noastre mereu fragile au ajuns să pară de-a dreptul sclipitori.

Uitați-vă la contorsionistul politic Gabriel Oprea, amintiți-vă de circarul penal Dan Voiculescu.

Deși iviți din mlaștina mediocrității, dar în același timp ași ai parvenirii, timp de două, decenii ambii și-au creat alias-uri de toată frumusețea.

Primul – general și conducător de doctorate (deși nimeni nu l-a văzut pe front, nimeni nu l-a găsit prin bibliotecă), iar celălalt – domn’ profesor, businessman vizionar, aură de filantrop (cu toate că școală i-a fost școala vieții și instructajul de la Securitate, afacerile care l-au îmbogățit au fost de fapt tunuri pe bani publici, iar proiectele sociale i-au consumat părți infitezimale din ceea ce furase).

Cu toate acestea și în pofida dârelor pe care trecerea lor prin lume le lasă, cooptarea unor Voiculescu și Oprea în actul de guvernare a fost, în câteva momente, decisivă.

La timpul potrivit, trădările, oportunismul, infatuarea lor au fost esențiale pentru încă neîncheiatul, dar totuși amplul proces de reformare a unor instituții vitale.

Dacă Traian Băsescu n-ar fi înghițit aceste broaște, PSD-ul ar fi continuat să guverneze în timpul mandatelor sale. Dacă n-ar fi dispus să joace la rece, Klaus Iohannis nu ar putea decupla total mafia PSD de la butoanele sensibile ale statului.

Or, imaginați-vă evoluția anticorupției cu un PSD la timona guvernării timp de un deceniu.

Ce reforme ar fi putut fi făcute în parchete și servicii, despre ce întărire a instituțiilor fundamentale în dezvoltarea statului de drept ar fi putut fi vorba?

Da, e vorba de compromisuri cu care nimeni nu ar fi mândru să se afișeze la scenă deschisă, dar, fără ele, alternativa ar fi fost infinit mai proastă.

E plăcut sentimentul pe care ni-l conferă azi ofensiva la vârf a procurorilor anticorupție? Da, e plăcut! Cu atât mai mult cu cât de succesul acestei lupte depinde viitorul țării ăsteia.

Însă, nimic nu pică din cer.

Numeroșii șefi de ministere aflați azi în corzile justiției, condamnarea unui fost premier și încercuirea celui actual, demantelarea unor rețele tip caracatiță din mafia politico-financiară, precum cea în care e implicat Sebastian Ghiță, de pildă, ori anihilarea penală a unor parlamentari și oameni de afaceri extrem de puternici nu au fost efectul scânteietor al unei baghete de magician.

Nu, ele au în spate adaptări legislative radicale, reforme instituționale de nevisat acum până acum câțiva ani, au la temelie propulsarea unor oameni de valoare în posturi vitale. Posturi care au trebuit, însă, eliberate de dinozaurii care le populaseră pentru o bună perioadă a tranziției de la comunism la societatea deschisă.

Ca să vorbești azi de succesele lui Kovesi la DNA a trebuit să existe DNA. Ca să ai demnitari ale căror averi ajung în sfârșit la vedere a trebuit să existe ANI. Ca procurorii să beneficieze de maximum de informație pentru anchetele la vârf a fost nevoie de un SRI, altul decât cel din vremurile lui Timofte și Măgureanu. Ca să vezi condamnări exemplare în dosare cu nume grele, era necesară o Înaltă Curte de Casație și Justiție fundamental diferită de cea ante-Livia Stanciu.

Ca să vorbești pur și simplu de Kovesi, trebuia ca această persoană să poată fi numită într-o astfel de funcție; la fel, ca să vorbești de Stanciu, trebuia desțelenit terenul, pentru a o putea instala în post pe Stanciu.

Or, pentru toate astea a fost nevoie, înainte și înainte, de o succesiune de guverne și de majorități parlamentare care să permită crearea unui cadru general CU TOTUL ALTFEL.

Un cadru atipic pentru România aia pe care am putut-o cunoaște sub Iliescu, Constantinescu și Năstase.

La fel cum, ca să te bucuri azi că, în contextul revizionismului rusesc de tip sovietic, ești apărat la propriu de partenerii din NATO și de America însăși, a fost nevoie de o suită de guverne și de majorități parlamentare care, într-un oarecare orizont de timp, să permită crearea condițiilor de posibilitate ca parteneriatele cu NATO și SUA să fie aprofundate până la nivelul extraordinar la care ni se înfățișează astăzi.

Da, nenorocirea este că pentru toate astea vehiculele Voiculescu și Oprea au fost, fiecare la vremea sa, vitale.

Fără mizeria pe care ambii o poartă în ranița personală ar fi fost imposibil ca România aibă acele guverne și majorități parlamentare care – cu sincopele lor și deloc puține – să circumscrie cadrul general în care ulterior au putut fi grefate reformele, numirile și, ulterior, succesele necesare, la care azi începem să asistăm.

Dar nu, vă rog, nu înnebuniți de furie, pentru că eu nu le ridic aici statui nici lui Dan Voiculescu, nici lui Gabriel Oprea.

Din contră, încerc să le dărâm pe cele pe care și le-au construit ei înșiși (căci, da, amândoi sunt genul lui Adrian Păunescu, adoră să-și vadă statuile încă din timpul vieții, iar pentru asta pun osul propriu la treabă).

Din contră, încerc să vă spun că ceea ce avem azi am fi putut avea și fără ei. Ba chiar, fără ei, cu siguranță am fi putut avea încă și mai multe.

Dar asta ar fi însemnat ca societatea să nu le lase lor front de lucru, ci să se implice ea.

Ar fi însemnat ca românii (și, vorba aia, suntem mulți români – milioane, chiar) să se implice în viața cetății așa cum o fac nu doar americanii, francezii și germanii, care au în spate secole de democrație, ci măcar cum au făcut-o polonezii, ca să ne raportăm aici termeni comparabili, precum confrații estici.

Știu, mulți români vor zice că sunt scârbiți de politică, vor zice că au chestii mai interesante cu care să își ocupe parte a timpului liber, dar, fie-vă clar, fără o implicare de acest gen, cetățeanul se plânge degeaba după ce politicianul lipsit de scrupule i-a pus piciorul pe gât.

Fără cenzor, e o chestiune de timp până când politicianul își arogă drepturi demne de Evul Mediu asupra cetățeanului.

Fără cenzor, clasa politică se transformă inevitabil într-o elită dominată de mafioți.

Fără cenzor și fără presiune publică, partidele mari de după 1989 nu au avut o clipă în vedere o reformă radicală a legii electorale, reformă care să permită ridicarea, direct din sânul societății, a unor alternative la partidele clasice.

De altfel, nepresându-i cineva, de ce și-ar fi dorit concurență, în locul unui status quo care să le permită a tinde spre monopol?

Nu, domnilor, atâta timp cât nu vă veți implica, degeaba vă veți plânge!

Degeaba îl veți înjura pe Gabriel Oprea, pentru faptul că, ușor-ușor, devine asul din mâneca celor care vor efectiv dărâmarea Guvernului Ponta. Degeaba va fi înjurat Iohannis că, la fel ca Traian Băsescu, face politică altfel recurgând și el la „soluția imorală”. Degeaba îl veți înjura și pe Băsescu că a folosit primul aceast vehicul pentru a trecere reformele strada.

Nu poți face politică altfel fără cetățeni altfel.

Nu poți împăia personaje precum Voiculescu și Oprea dacă nu pui ceva în locul lor.

Or, în locul lor ar trebui să veniți voi.

Deși a fost incredibil de necesară mobilizarea populară de la prezidențialele din 2004, de la referendumul pentru demiterea președintelui din 2007, de la prezidențialele din 2009, apoi din nou de la referendumul pentru demiterea șefului statului din 2012, în fine, de la prezidențialele din 2014, tot nu a fost și nu va fi suficient.

Nu e destul sau nu e eficient să te autosesizezi că ești în pericol de moarte doar când ajungi pe buza prăpastiei.

Ideea este să nu te mai îndrepți spre buza prăpastiei. Iar asta înseamnă să fii vigilent clipă de clipă, să-ți adaptezi constant pașii, să ai în fiecare moment în minte direcția corectă. Și dacă cumva simți că vântul te îndepărtează de destinația dorită, să faci corecțiile necesare în timp real.

Despre asta e vorba și când în cauză e mersul cetății.

De exemplu, e nemaipomenit că oamenii nu au mai așteptat, iar în turul doi al prezidențialelor din noiembrie 2014 s-au mobilizat pentru a corecta direcția în care aluneca periculos țara.

Dar nu e suficient. Trebuie ca societatea să mențină presiunea pe clasa politică în fiecare zi.

Ieșitul în stradă din când în când poate rezolva probleme acute, dar nicidecum pe cele cronice. Lupta trebuie dusă în fiecare zi.

Cum? Construind în sfârșit o societate civilă, implicându-ne politic prin construirea de partide, mai ales că legislația începe să faciliteze așa ceva. Sigur, la început va fi greu, sigur, va însemna alocare de timp, de diverse alte resurse, eventual asumarea unor eșecuri. Sigur, la început, va fi mai degrabă o dinamică oarecum cantitativă mai degrabă decât calitativă, dar de undeva trebuie început.

Partidele clasice au nevoie de angrenarea într-o competiție reală, instituții precum DNA trebuie stimulate și vor fi stimulate când vor vedea că, undeva în societate, oamenilor le pasă în fiecare zi de ceea ce se întâmplă în jurul lor, nu doar în circumstanțe excepționale.

Mafioților din politică trebuie să le fie frică, dar teama asta constructivă, din nou, nu se va instala dacă societatea nu va da impresia că e preocupată de ceea ce se petrece 24 din 24, 7/7.

Iar cu timpul, și ușor-ușor, necesitatea de a reactiva „soluțiile imorale” va dispărea de la sine.

Numai astfel, personaje precum Gabriel Oprea vor deveni amintire. Până atunci, îl înjurați degeaba pe domnu’ general!

Pentru că, înainte să putem scăpa de politicieni ca el, va trebui să înlocuim acest tip de politicieni.

Gândiți-vă și altfel: PC și UNPR sunt partide care, deși nu au fost niciodată alese cu adevărat de către electorat, au făcut posibile guverne, respectiv au făcut imposibile majorități parlamentare. N-aveau cu adevărat legitimitate. Tot în zilele noastre, avem PLR-ul lui Tăriceanu, o struțo-cămilă construită din defectori de la alte partide, între timp contopită cu PC-ul în „noul” ALDE. Pe cine reprezintă? Nici măcar Tăriceanu nu știe, eventual reprezintă interesele de grup din jurul lui Tăriceanu.

Nu uitați că și Geoană cu Vanghelie (acum în pușcărie) anunțau, acum câteva luni, fondarea unui partid „nou” pentru o majoritate parlamentară nouă. A ieșit un fâs, după cum era și normal.

Nu în ultimul rând, al pionier al politicii de pripas s-a anunțat a fi Ghiță. Sebastian Ghiță. Mogulul ratat care azi urlă și plânge, pe aceleași corzi vocale, că l-au lăsat din brațe prietenii puternici, care probabil îl va trage pe premier după el, la cum arată ultimul dosar, dar care, mai acum câteva luni, anunța cum va face el un partid de lupi tineri. Evident, tot un partid “nou”, că, deh, NOUL rămâne o virtute veche.

Ei bine, dacă nu era DNA-ul, oamenii ăștia, vechi cum sunt, ar fi urmat să făurească „noile” partide și ar fi făcut-o în locul vostru, al nostru, etc.

Prin urmare, ați înțeles?

După ce lui Oprea urma să îi expire resursa de zbor, ar fi venit la rând Vanghelie, Ghiță și alți șarlatani de teapa lor.

Șarlatani care nu au în cap decât să profite de pe urma neimplicării unei mase largi de oameni.

Oameni de bun simț, care sigur au idei, care sigur doresc binele țării ăsteia, dar care, înainte de toate, trebuie să învețe că trebuie să se implice, apoi cum să se implice și, în final, cum să reziste.

Punct.

sursa: romanialibera.ro

3 COMENTARII

  1. inca nu v-ati lamurit ca psd este partidul MAFIOTILOR( echipa mare), iar unpr este echipa de rezerva a psd-ului? banditii astia i-au tradat si pe basescu si pe boc si vor trada pe oricine. ei sunt “independenti” la fel cum este si banditul de oprescu. apropo, faptul ca de mult timp nimeni nu scoate la iveala MATRAPAZLACURILE lui oprescu, e tot un “ordin” de la americani sau de la u.e.? vad zilnic idioti handicapati care spun ca romania e condusa de mossad, cia, mi6, fbi masonerie si alte traznai. este plina ROMANIA de idioti si de cretini. si ghinionul nostru este ca astia “E” multi!

Comments are closed.