rmgcpubÎn 2012, Gabriel Resources, compania care deţine 80,69% din Roșia Montană Gold Corporation (RMGC), a cheltuit pe “comunicare externă” peste 13 milioane de dolari canadieni. Dolarul canadian are o paritate aproape unitară cu cel american, respectiv 1 CAD = 0,96 USD. Asta după ce în 2011, bugetul de “comunicare externă” a fost de 19 milioane de dolari.

“Comunicarea externă” sunt atât acţiunile publicitare, cât şi cele de lobby. O parte a activităţilor de lobby pot fi încadrate însă şi la capitolul din buget intitulat “legal”, multe firme de lobby având titulatura de firme de avocatură. Acest din urmă capitol a fost de asemenea alimentat cu sume uriaşe în ultimii ani (7 milioane de dolari, respectiv 5 milioane de dolari).

buget_rmgc
sursa foto: Mihai Goțiu (VoxPublica)
 

După cum se poate observa, “comunicarea externă” a fost cea mai mare “investiţie” a Gabriel Resources, de aproape o treime din buget, şi împreună cu capitolul “legal” reprezintă aproape jumătate din cheltuielile unei companii care se pretinde a fi “minieră”!

Tabelul în care pot fi văzute toate aceste sume este extras dintr-un document intern al Gabriel Resources, “Management’s Discussion and Analysis”, din 14 martie 2013.

 
Așa arată unul dintre cele mai recente spoturi publicitarea ale RMGC

Pe lângă spoturi publicitare, Roșia Montană Gold Corporațion (RMGC) și-a promovat proiectul minier și prin emisiuni sponsorizate. Multe dintre ele erau dezbateri despre Roșia Montană. O parte din televiziunile care le-au difuzat au fost sancționate de CNA pentru că sponsorizarea a provenit „de la o companie direct interesată de rezultatul dezbaterilor, ceea ce va constitui influenţarea mesajului şi producerii întregii emisiuni”.

La televiziunea publică au existat chiar emisiuni întregi sponsorizate de de RMGC. Potrivit Agenției de Monitorizare a Presei, încheierea unei relații financiare cu instituția media nu mai lăsa loc de mesaje critice la adresa proiectului de promovare a exploatării aurului din Munții Apuseni, de către canadieniii care conduc RMGC.

In ultimii 3 ani, RMGC, ar fi platit presei peste 12 milioane de euro pentru unele spoturi publicitare. Cei mai multi bani au fost platiti in 2009, perioada in care guvernul Videanu sustinea proiectul minier.

 
Cum s-au împărțit banii de publicitate de la RMGC

Astfel, cea mai mare suma de bani a primit-o Realitatea TV, nu mai putin de 2,26 milioane de euro. Urmeaza Money Channel, cu 1,298 milioane de euro si ProTV cu 1,94 milioane de euro. Nici TVR nu a ramas mai prejos, televiziunea publica obtinand un profit de 1,092 milioane de euro din rularea unor spoturi publicitare.

In anul 2010, aceeasi companie ar fi schimbat strategia de alocare a bugetelor publicitare in functie de aparteneta politica a posturilor de televiziune si nu de ratingul lor. Astfel, RMGC a platit postul B1TV cu suma de 284.000 de euro, Realitatea TV a primit 230.000 de euro, Antena 1 160.000 de euro, TVR 1 140.000 de euro, iar Antena 3 89.000 de euro.

Şi ziarele au primit de-a lungul timpului bani frumoşi. Spre exemplu, anul acesta, cei mai mulţi bani i-a primit „Săptămâna Financiară”, 25,5 mii de euro, urmată de „România Liberă”, cu 24,65 mii de euro, „Evenimentul zilei”, cu 22,31 mii de euro, şi „Ziarul Financiar”, cu 17,65 mii de euro.

3 COMENTARII

  1. este ca si cand niste lorzi rigizi dau din buric intr-un vechi cartier latin. ne-au aratat opulenta dansului lor zbarlit pe hartie si cam atat! in rest, sufletul cald al acestui petic de stralucire stramoseasca incearca sa ne apere la limita sacrificiului de sine de toate relele lacomiei, trufiei, nebuniei omenesti

  2. Cu asa o companie vor sa se bata cei ce protesteaza impotriva proiectului Rosia Montana? :p E ca si cum te-ai bate cu morile de vant. Rata de succes = 0,000000…..1

Comentariile sunt închise.