caniculaMeteorologii au emis prognoza meteo pentru perioada cuprinsă între august și octombrie. Estimarile sezoniere sunt realizate de catre Centrul European pentru prognoze pe medie durata (ECMWF) de la Reading, Anglia si au un grad de realizare de aproximativ 60%. Este estimata distributia temperaturilor medii lunare, precum si distributia cantitatilor lunare de precipitatii, iar fenomenele extreme cu o durata scurta de manifestare nu pot fi prognozate.

AUGUST
Astfel, în august, regimul termic va avea valori normale în majoritatea regiunilor, cu excepția vestului țării, unde, local, valorile termice pot fi peste mediile perioadei. Temperaturile medii se vor situa între 15 și 23 de grade Celsius, în Moldova, și până la 23 de grade Celsius, în Banat, Oltenia, Muntenia și Dobrogea.
Din punct de vedere pluviometric, nivelul cantităților lunare de precipitații vor înregistra, în general, o tendință de deficit, mai puțin în centrul și nord, unde acesta poate fi normal. Astfel, în Dobrogea cantitățile de apă se vor încadra între 28 și 40 de litri/mp, în timp în regiunea Munteniei, normele climatologice pentru precipitații vor ajunge la 95 l/mp.

SEPTEMBRIE
La nivelul lunii septembrie, valorile termice pot fi peste norme în estul, sud-estul și, local, în sudul și vestul țării, iar in rest normale. Cele mai mici valori termice medii, de 10 grade Celsius, se vor consemna în Moldova. Pe de altă parte, mediile cele mai ridicate se vor consemna în Oltenia, Muntenia și Banat (18 grade Celsius), respectiv în Dobrogea (19 grade Celsius).
De asemenea, cantitățile lunare de precipitații vor fi apropiate de normal în centrul, nordul și local în vestul țării, iar in restul zonelor acestea vor prezenta, în general, o tendință de deficit.

OCTOMBRIE
Valorile termice vor fi peste mediile climatologice in sud-est si local in regiunile sudice si vestice, iar in restul teritoriului se vor incadra in normalul perioadei.
Cantitatile lunare de precipitatii vor avea valori normale in est, sud-est si local in sud, iar in rest peste mediile climatologice.