CCR2Curtea Constitutionala a fost sesizata de catre grupurile parlamentare PDL si PMP referitor la asumarea programului de guvernare de catre noul Cabinet Ponta, votat marti cu majoritate de voturi in Parlament. In timp ce unii magistrati considera ca sesizarea opozitiei este o premiera si pune tara intr-o pozitie delicata, presedintele Curtii Constitutionale, Augustin Zegrean este de parere ca tara este pe maini bune, punctand ca Belgia nu a avut guvern un an jumatate si „a dus-o mai bine”.

Grupurile parlamentare ale PDL si PMP cer Curtii Constitutionale sa decida daca in programul de guvernare al noului Guvern, declarat a fi cel stabilit in 2012 de USL, nu ar trebui incluse conditiile impuse de UDMR pentru intrarea la guvernare. Premierul Victor Ponta a refuzat sa isi asume responsabilitatea pe acest program de guvernare.

„Nu stiu cum am putea pana vineri sa stabilim. Ar trebui sa si citim dosarul”, a precizat presedintele CCR, Augustin Zegrean, care a subliniat ca pentru moment ramane in vigoare Guvernul Ponta 2. „Da, pentru ca nu a fost demis acest guvern. Tara e pe maini bune, e in regula”, a mai adaugat Zegrean. Magistratul a oferit drept exemplu Belgia, care timp de un an si jumatate nu a avut guvern si „se pare ca a dus-o mai bine in perioada aia”.

„Nu imi amintesc sa fi avut vreo sesizare pana acum pe programul de guvernare (…) Orice problemă care se referă la problemele politice e o problemă delicată pentru Curtea Constituţională”, este de parere alt magistrat al Curtii Constitutionale, judecatorul Zoltan Puskas.

Potrivit unor surse citate de Realitatea TV, sesizarea grupurilor PDL si PMP va fi discutata vineri de catre Curtea Constitutionala.

1 COMENTARIU

  1. Vedeti cazul Islanda. Flit politicieni, flit UE, flit datorii externe, flit bancheri. Pa la toata lumea ca ne e mai bine fara voi.

    Asa ar trebui si in Romania.

Comentariile sunt închise.