Andrei MargaIntr-un raport al Curtii de Conturi, citat de Sursazilei.ro, se arata ca fostul director al Institutului Cultural Roman, Andrei Marga, a pagubit institutia in fruntea careia s-a aflat cu suma de 5.000 de lei, bani utilizati pentru a-si publica si promova cartea – „Cultura, democratie, modernizare”.

Concluziile raportului arata ca nu s-au respectat principiile „economicitatii, eficientei si eficacitatii in utilizarea fondurilor publice”:

„Au fost angajate și decontate cheltuieli ocazionate de tipărirea cărţii „Cultură, democraţie, modernizare”, din fondurile destinate proiectelor editoriale ale Editurii Institutului Cultural Român, în următoarele condiţii:

– nu s-au realizat veniturile proprii prognozate, iar alocaţiile de la bugetul de stat au fost reduse semnificativ;
– deşi cartea nu era destinată comercializării, ci doar pentru a fi oferită cu titlu de gratuitate celor interesaţi de activitatea Institutului, iar costurile de producţie au fost de 5 lei/exemplar, în evidenţa contabilă s-a înregistrat un preţ unitar de 10 lei/exemplar, prin luarea în considerare a numelui autorului;
– nu a fost atins scopul alocării de la buget a acestor fonduri, în condiţiile în care, la finele anului 2012, în evidenţa gestionară a Institutului figurau 500 exemplare cu valoarea de 5 mii lei.”

Pe langa problemele legate de publicarea cartii lui Andrei Marga, Curtea de Conturi a sesizat si alte nereguli ce tin de contabilitatea Institutului Cultural Roman. Potrivit raportului printr-o serie de erori contabile grave, in tot anul 2012, institutia – condusa pana in august 2012 de Horia Roman Patapievici si din august pana la finele lui 2012 de Marga – a cheltuit cu aproape 300.000 de lei mai mult decat bugetul alocat pentru „bunuri si servicii”.

Mai multe despre raportul Curtii de Conturi puteti citi aici.