Jurnalistii de la Casa Jurnalistului au incercat sa afle care sunt motivele pentru care oamenii au iesit in strada zilele trecute in Piata Universitatii. Redam mai jos o parte din raspunsurile primite.

Alexandra Păun, scenarist, 31 de ani

1„Eu am lucrat în presă acum 10 ani și pe vremea aia se cenzurau frazele cu atac politic. Dacă spuneam ceva despre adversarii politici mi se scotea din articole. Acum, ziariștii au un căluș de aur în gură și nu zic nimic despre ce se-ntâmplă aici. Pentru că am lucrat în presă și am renunțat după ce am văzut că-mi scot din anchete frazele care spuneau adevărul, am intrat în presa de cultură și acum sunt scenarist.

Protestez pentru foarte multe motive. Nu doar pentru mediu. Acolo este istoria poporului român, sunt dovezi că dacii și romanii au fost aici și-n Transilvania, iar guvernanții noștri ne vând țara pe nimic. Nu-i vorba de resurse, ci de valoarea istorică. Patrimoniul UNESCO, patrimoniul mondial, valorează mai mult decât aurul care-ar putea să fie acolo. Nu poți să distrugi istoria unui popor, să-i negi rădăcinile. În primul rând, pentru asta protestez.”

Silvia Floarea, își trăiește viața, 23 de ani

2„Mă deranjează faptul că se încalcă statul de drept și faptul că se mătură pe jos cu Constituția. Nu se mai respectă nimic, se crează un precedent foarte periculos. Țara asta nu mai are pic de demnitate dacă-și încalcă propria Constituție. E ceva foarte foarte periculos. Apoi, patrimoniul cultural. Nu ne interesează că stricăm cimitire, biserici clădite acum câteva sute de ani, situri arheologice, galerii romane. Nu contează absolut nimic. Partea de moștenire culturală, partea de istorie, efectiv ce înseamnă România, ce înseamnă omenirea.”

 

Răzvan, freelancer în domeniul energiilor alternative, 28 de ani

3„În primul rând, mă deranjează faptul că o fac fără să ne consulte, fără să fie studii fezabile date public, fără transparență. Pe lângă dezavantajele care revin oamenilor din Roșia, oamenilor din Apuseni și din restul zonelor pe care o să se pună stăpânire. E o amprentă faptul că ne coalizăm și se poate ca mai departe să fie pozitiv, nu negativ, cum vor ei să facă.”

Articolul complet il puteti citi pe Casa Jurnalistului.

4 COMENTARII

  1. Buna seara, prieteni !
    Chiar in acest moment, pe canalul 5 TV (Franta) este transmis un documentar despre Mongolia – mod de viata, impactul modernitatii asupra modului de viata stramosesc, proiecte. Da Mongolia are proiecte pe termen lung si mediu. Noi ? care ne sunt proiectele in afara supreavietuirii de azi pe maine ?
    Dar nu asta m-a socat, ci faptul ca Mongolia este pe cale sa deschida a treia mare exploatare de aur din lume. Si stiti ce perevede contractul de concesiune ? Ca STATULUI MONGOL II REVINE 34 % din aurul extras !!!
    Mai aflu din documentar ca statul mongol a acordat in total 37 de concesiuni pentru exploatarea aurului dar dintre acestea 10 au fost ANULATE cand s-a constatat ca activitatea miniera risca sa impieteze asupra mediului de viata a tigrului de zapada – animalul fiind considerat SIMBOL NATIONAl si protejat (mai sunt vreo 4 000 in libertate). Spuneau comentatorii mongoli ca mai pot anula si alte concesiuni in cazul in care acestea vor pune in pericol echilibrul natural sau/si ar impieta asupra identitatii lor de mongoli.
    Nu comentez mai mult, fiecare putand pune in balanta 6 % – 34 %, un intreg patrimoniu istoric si natural – un animal protefat, simbol national.

    Va reproduc in continuare textul unui e-mail primit de mine astazi. Nu pot reproduce fotografia ursului ucis si, din pacate, nici e-mailul in engleza, despre care este vorba. Iata textul primit cu mentiunea „va rog, faceti public” :
    „O companie scoţiană care organizează excursii de vânătoare în România a stârnit un val de critici şi acuzaţii pe reţelele de socializare în ultimele zile, după ce a postat o fotografie extrem de dură.
    Un vânător a pozat lângă un urs brun pe care tocmai îl împuşcase, specie aflată în declin în ţara noastră şi pe cale de dispariţie în Europa, relatează ziarulring.ro.
    Indignată de imaginea publicată pe Facebook, o utilizatoare pe nume Anca T. a decis să ia măsuri, trimiţându-i un email lui George Richmond Elliott de la Hunting and Sporting Scotland Ltd, compania organizatoare a excursiilor.

    „Vă rog, nu ne ucideţi urşii. Trebuie să faceţi asta neapărat? Asta este singura modalitate prin care vă puteţi bucura de viaţă?”, a scris ea.
    Răspunsul primit a fost unul însă revoltător: „Da, vom ucide toţi urşii voştri, toate păsările voastre din Delta Dunării, toţi cocoşii de munte, toţi mistreţii şi toţi cerbii”, a scris britanicul. „Sunteţi o ţară ieftină, cu conducători ieftini, politicieni corupţi şi asta meritaţi”, a adăugat George Richmond Elliott.
    Potrivit sursei citate, Hunting and Sporting Scotland Ltd solicită un onorariu de 4.500 de euro pentru o excursie de vânătoare în Romania.

    Iata ! Mi-e aproape imposibil sa comentez …

  2. Multe multumiri domnului Justin Andrei pentru raspunsul cel mai profesionist auzit si citit de mine pina acum!
    Frati romani!
    Avem doua voci adevarate: Dl. ing. Justin Andrei si Dl. academician Ionel Haiduc! ce ne trebuie mai mult decit atit? NIMIC decit sa le sustinem prin fortele noastre odata pentru totdeauna!
    Trebuie sa oprim LACUSTELE MONDIALE – de ieri, de azi si de miine – cu orice pret! Sint total de acord ca Rosia Montana trebuie sa fie parte a UNESCO ca cel mai vechi site arheologic aurifer din lume!
    Trebuie sa demonstram pasnic in tara si – diaspora – in afara tarii pina vom fugari orice fel de lacuste care mai vin pe la noi sa ne minta si sa ne fure!
    Cititi neaparat:
    http://adevaruldespredaci.ro/apel-catre-rosieni-corneni-si-buciumani/#comment-50138

  3. Ma alatur tuturor celor care protesteaza pentru Rosia Montana si spun, NU IUDA, NU ne vinde TARA MAMA !

Comentariile sunt închise.