In ziua in care UE sarbatoreste 60 de ani de la tratatul fondator, cei 27 de lideri ai statelor membre (fara Marea Britanie) au adoptat la Roma o declaratie comuna ce stabileste liniile de forta pentru evolutia Uniunii. In ciuda apelului la unitate si solidaritate din debutul declaratiei, cei 27 vorbesc despre o dezvoltare la viteze si intensitati diferite, in drumul spre scopul comun al unei Uniuni mai puternice. Declaratia consfinteste practic starea de facto din UE, in care unele state au optat pentru o integrare sporita prin apartenenta la euro si la zona Schengen. Declaratia arata insa ca dezvoltarea UE se va face pe baza actualelor tratate (practic Constitutia UE), fara vreo referire la schimbarea acestora, ceea ce elimina temerea unor state precum Romania ca ar avea de pierdut prin eventuale modificari ale actului fundamental al Uniunii, relateaza HotNews.ro

„Vom face Uniunea Europeana mai puternica si mai rezistenta, printr-o mai mare unitate si solidaritate si respectarea regulilor comune. Unitatea este atat o necesitate, cat si alegerea noastra libera. Luati individual, am fi marginiti de dinamicile la nivel mondial. Impreuna este sansa noastra cea mai buna de a influenta dinamicile la nivel mondial si de a apara interesele si valorile noastre comune. Vom actiona impreuna, in ritmuri diferite si de intensitate diferita in cazul in care va fi necesar, in timp ce mergem in aceeasi directie, asa cum am facut in trecut, in conformitate cu tratatele UE si mentinand usa deschisa pentru cei care doresc sa se alature mai tarziu. Uniunea noastra este nedivizata si indivizibila”,
se arata in declaratia adoptata sambata la summit-ul de la Roma.

„Noi, liderii celor 27 de state membre si ale institutiilor UE, ne mandrim cu realizarile Uniunii Europene: constructia unitatii europene este un efort indraznet, chiar dca are si deficiente. In urma cu 60 de ani, in timpul recuperarii dupa tragedia a doua razboaie mondiale, am decis sa mergem impreuna si sa reconstruim continentul nostru din cenusa. Am construit o Uniune unic, cu institutii comune si valori puternice, o comunitate de pace, libertate, democratie, drepturile omului si stat de drept, o putere economica majora, cu un nivel de neegalat de protectie si asistenta sociala”, se mai arata in declaratie.

„Unitatea europeana a inceput ca visul catorva si a devenit speranta multora. Apoi, Europa a devenit din nou una. Astazi, suntem uniti si puternici: sute de milioane de oameni din Europa beneficiaza de trai intr-o Uniune extinsa, care a depasit vechile granite.”

„Uniunea Europeana se confrunta cu provocari fara precedent, atat la nivel global, cat si interne: conflictele regionale, terorismul, cresterea presiunilor exercitate de migratie, inegalitati sociale si economice. Impreuna, suntem hotarati sa abordam provocarile unei lumi in schimbare rapida si sa le oferim cetatenilor nostri securitate si noi oportunitati”, se mai arata in declaratia comuna a liderilor statelor membre.

Potrivit documentului, principalele 4 obiective ale UE sunt:

1. O Europa sigura, in care cetatenii sa se simta in siguranta si sa se deplaseze liber, cu frontiere externe aparate eficient, o politica responsabila in domeniul migratiei si o Europa hotarata in combaterea terorismului si a crimei organizate.

2. O Europa prospera si durabila
si o Uniune care sa duca la cresterea numarului de locuri de munca si in economiile converg.

3. O Europa sociala:
o Uniune bazata pe o crestere durabila, care promoveaza progresul economic si social, precum si coeziunea si convergenta, sustinand in acelasi timp integritatea pietei interne. O Uniune care tine seama de diversitatea sistemelor nationale si e rolul-cheie al partenerilor sociali. O Uniune care promoveaza egalitatea intre femei si barbati, precum si drepturi si oportunitati egale pentru toti. O Uniune care lupta impotriva somajului, discriminarii, excluderii sociale si saraciei. O Uniune in care tinerii primesc cea mai buna educatie si formare si pot studia si gasi locuri de munca pe intreg continentul. O Uniune care pastreaza patrimoniul cultural si promoveaza diversitatea culturala.

4. O Europa mai puternica pe scena globala:
O Uniune care dezvolta in continuare parteneriatele existente, construieste unele noi si promoveaza stabilitatea si prosperitatea in vecinatatea sa imediata de la est si sud, si, de asemenea, in Orientul Mijlociu si in Africa si la nivel global. O Uniune angajata sa consolideze securitatea comuna si apararea, in cooperare si complementaritate cu NATO. O Uniune angajata in cadrul Organizatiei Natiunilor Unite si care militeaza pentru un sistem multilateral bazat pe reguli, mandru de valorile sale si de protectia acordata oamenilor. O Uniune care sustine promovarea comertului liber si echitabil si o politica pozitiva pentru clima la nivel mondial.

„Ne vom urmari obiectivele, avand convingerea ca viitorul Europei sta in propriile noastre maini si ca Uniunea Europeana este cel mai bun instrument de a atinge obiectivele. (…) Ne-am unit pentru mai bine. Europa este viitorul nostru comun”,
se mai arata in document.

Cei 27 de lideri europeni au celebrat sambata, in capitala Italiei, 60 de ani de la Tratatul de la Roma, care a dat nastere Comunitatii Economice Europene (CEE).

Reuniunea a avut loc in absenta premierului britanic Theresa May, care a decis sa inceapa procesul complex de separare din blocul european chiar miercurea viitoare.

Liderii celor 27 de state membre si ai institutiilor de la Bruxelles s-au adunat la Capitoliu, intr-un palat renascentist, unde a fost semnat si tratatul fondator al Uniunii data de la 25 martie 1957.

„Roma trebuie sa fie inceputul unui nou capitol pentru o Europa Unita a celor 27”, a afirmat presedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.