Organizatorii turneului de la Wimbledon se tem că Ilie Năstase ar putea asista la meciurile din această săptămână și au luat măsuri pentru a se asigura că acest lucru nu va fi posibil. În presa din Regat, jurnaliștii au notat că agenții de pază au primit fotografii cu chipul fostului tenisman și le-au cerut clar să-l oprească, scrie digisport.ro

otidianul The Telegraph a fost cel care a anunțat ca agenții de pază de la Wimbledon, turneu care se desfășoară în această săptămână, au primit fotografii cu chipul lui Ilie Năstase și au primit indicaţii să-l oprească în cazul în care se va prezenta la vreuna dintre căile de acces. După incidentele de la meciul de Fed Cup, reprezentanții turneului de la Wimbledon nu îl doresc pe Ilie Năstase prezent în tribune.

Ilie Nastase a fost în centrul unor incidente negative cu ocazia meciului de Fed Cup dintre Romania și Marea Britanie, care a avut loc în luna aprilie a acestuia an. După ce la conferinta de presă de dinaintea meciului a avut o remarcă rasistă la adresa viitorul copil al Serenei Williams, Nastase a jignit-o pe Johanna Konta, în timpul meciului cu Simona Halep. Încă din luna mai, preşedintele All England Club, Philip Brook, a confirmat că Ilie Năstase nu va fi invitat în Loja Regală la ediţia din acest an a turneului de la Wimbledon, în urma incidentelor în care a fost implicat căpitanul nejucător al României la întâlnirea cu Marea Britanie de la Mamaia, din FedCup.

”Ceea ce a făcut, trebuie să spunem, acţiunile lui nu au fost foarte bune şi le condamnăm. În ceea ce priveşte Loja Regală, el nu o să primească anul acesta o invitaţie”, a declarat Brook, potrivit The Guardian.

Ilie a câştigat turneul de la All England Club la proba de dublu (1973) şi a jucat şi două finale de simplu (1972 şi 1976).

Conform agenţiei Reuters, Lewis a mers mai departe, spunând că Năstase „ar putea fi oprit” la porţile complexului de la Wimbledon, dacă va încerca să intre cu bilet, o decizie prea dură totuşi, încălcându-i astfel drepturile omului.

Federaţia Internaţională de Tenis l-a suspendat provizoriu pe Năstase ca urmare a comportamentului pe care l-a avut la întâlnirea de Fed Cup România – Marea Britanie, astfel că nu va avea acces la competiţiile ITF şi nu va primi acreditare.

„În ultimele zile, numele meu şi situaţia neplăcută creată la meciul România – Anglia din cadrul Fed Cup în urma declaraţiilor mele au fost prezente în presa naţională şi internaţională. Nu doresc să contest reacţiile negative pe care le-am primit, dar aş vrea să aduc câteva cuvinte acum, după o perioadă de gândire pe această temă. Aveam cinci ani când am luat prima rachetă în mână. De atunci, tenisul a fost pentru mine mai mult decât un sport sau o profesie. A fost viaţa mea, şi pentru tenis am sacrificat aproape totul, personal sau profesional. Din păcate, acum, la 70 de ani, am reuşit să fac ceva ce nu mi-am dorit şi nu mi-am imaginat posibil: să simt că tenisul se îndepărtează de mine”, a fost mesajul lui Năstase prin care a încercat să se scuze pentru comportamentul avut.

La rândul său, Ilie Năstase a răspuns dur organizatorilor de la Wimbledon, după ce preşedintele singurului turneu de Grand Slam jucat pe iarbă a anunţat că românul nu va mai primi anul acesta invitaţie în Loja Regală. „Dar să trăiesc am voie? Am voie să mă duc la Londra, să intru în oraş, pe străzi? Să îi întrebaţi asta! Nici în Anglia poate că nu am voie să merg. Ce am făcut? Am omorât vreun om? Eu am o problemă cu ITF-ul (Federaţia Internaţională de Tenis). Până nu dă o decizie clară ITF-ul, Wimbledon-ul nu are de ce să aibă ceva cu mine. Luaţi-o cum vreţi, ca pe o răzbunare… nu prea mă mai interesează. Eu atâta ştiu şi ar trebui să îi întrebaţi pe ei: în ’73, când n-a vrut să joace nimeni la Wimbledon şi eu am jucat – nu contează? La asta nu se gândesc? Dar dacă ei sunt atât de minusculi la minte, eu nu am ce să le fac. Ce legătură are Wimbledon-ul cu ceea ce am spus eu despre Serena şi cu meciul din România? Dacă făceam prost la Wimbledon, înţelegeam să fiu suspendat. Dar aşa, nu înţeleg”, a declarat Năstase.

Năstase nu s-a oprit însă aici şi susţine că decizia celor de la Wimbledon a fost luată doar pentru că Federaţia Internaţională de Tenis este formată în majoritate din britanici.

„Să înţelegem că Federaţia Engleză este egal cu Federaţia Internaţională de Tenis? Eu cam asta înţeleg. Nu pricep ce are Wimbledon-ul cu mine. Poate ITF-ul nu mă pedepseşte. Eu nu îi voi contacta pe cei de la Wimbledon, pentru că nu mă interesează. Eu am jucat de o mie de ori pe Centralul de la Wimbledon, am fost de o mie de ori la meciuri şi dacă la 71 de ani… ei consideră că este normal să nu lase o persoană să se uite la nişte meciuri de tenis, este problema lor. Înseamnă că sunt cretini, pe româneşte… altfel nu văd cum. Presupun că vor să mă suspende din toate turneele. Dar dacă nu jucam cu Anglia, mă suspendau în altă parte. O fi vreo răzbunare, or avea ceva cu românii. Eu, unul, nu văd legătura. După mine, Federaţia Britanică este şi Federaţia Internaţională, pentru că la ITF 99% sunt englezi. Dar, dacă meciul ăsta se juca în Ucraina, dacă era România – Ucraina, nu se băga nimeni şi nu mă suspenda nimeni! Ghinionul nostru”, a mai spus fostul lider mondial.