laura georgescuS-a încheiat audierea Laurei Georgescu, președintele CNA, la Comisia de cultură și massmedia din Camera Deputaților. Șefa CNA a ocolit întrebarea pusă de Gigel Știrbu, președintele comisiei, dacă a avut vreo discuție sau vreo convorbire cu Victor Ponta în ultimele 48 de ore.”În locul dvs, mi-aș fi dat demisia”, a spus Gigel Știrbu către Laura Georgescu, scrie Paginademedia.ro

Audierea vine după înregistrările audio apărute în ultima perioadă. În primele înregistrări, șefa CNA le vorbește unor elevi pe un ton autoritar și agresiv. În altele, Laura Georgescu face afirmații jignitoare la adresa lui Georgică Severin, șeful comisiei de cultură din Senat și vorbește despre posibile sponsorizări cu laptopuri, către CNA.

Discuții Laura Georgescu – membrii Comisiei de cultură și mass media:

Gigel Știrbu: De ce ne-am întâlnit astăzi? Pentru că sunt convins că majoritatea dintre dumneavoastră ați văzut în spațiul public anumite înregistrări ale unor discuții purtate de dna președinte Laura Georgescu cu funcționari publici în cadrul CNA.

Totodată, la biroul comisiei a venit o sesizare din partea unor membri ai consiliului vizavi de limbajul folosit de dna președinte în proiectul pe care Consiliul l-a derulat acum un an de zile, proiect ce s-a intitulat Școala altfel. Acești membri ai Consiliului îi impută limbajul folosit de domnia sa în fața acelor copiilor care au fost prezenți și au participat la acel program. Nu vreau să intru în substanța acestor înregistrări, în detalii ce țin de limbajul folosit de domnia sa în acele discuții semiprivate sau private. În urma presiunii mediatice care a existat asupra acestei comisii și din cauza valului de nemulțumiri ce au răzbătut în spațiul public am fost nevoiți să facem această audiere.

Laura Georgescu – Încep prin a vă spune că v-am adus în această dimineață un material care răspundea solicitării dumneavoastră. Am venit doar cu lucrarea adresată în solicitarea dumneavoastră, memoriul înaintat de cei trei membri. Ceea ce regăsiți în documentul prezentat de noi. Dacă vorbim de înregistrările difuzate în spațiul public, le resping vehement atâta vreme cât trebuie probat cine este deținătorul înregistrării integrale, asumat public. Mai mult decât atât am convingerea că Institutul Național de Expertiză va demonstra clar că sunt montate. Ați făcut referire și la stenograme sau înregistrări din programul școala Altfel derulat aprilie 2013.

Vă rog să luați în considerare că scopul demersului instituției a fost de a forma gândirea critică elevilor care trebuie să gestioneze violența omniprezentă și că toate discuțiile au pornit de la exemplificări video, materiale foarte violente și nu vă ascund că întrebările formulate de copii v-ar ajuta să înțelegeți tot ce există și în acel montaj fiindcă sunt luate înregistrări din diferite clase și sunt montate într-un anumit demers editorial.

Gigel Știrbu – Să înțeleg,doamnă, că respingeți cu vehemență acele înregistrări care au făcut deliciul presei în ultimele 48 de ore? Să înțeleg că dumneavoastră acuzați pe … nu știu pe cine de faptul că a făcut un montaj acum un an de zile în urma acelui proiect pe care Consiliul l-a desfășurat. Spuneați că limbajul care reiese din acele înregistrări nu a fost folosit de dvs, tonalitatea nu a fost a dvs ci în urma montajului care a fost realizat, reiese faptul că dumneavoastră nu ați spus acele lucruri ce reies din acel montaj.

Laura Georgescu – Referitor la setul de înregistrări din ultimele 48 de ore: le resping cu vehemență atâta vreme cât știu exact ce discuții am purtat cu președintele comisiei de cultură din Senat Vă spun ca om care provine din industrie care vine dintr-un studio, Poți monta și scoate termeni. Eu acest lucru îl contest. Cât privește file-urile audio din școli, vă repet, am mers într-un context violent.Nu mi-am dorit să merg să vorbesc singură, a fost un dialog.

Legat de discuțiile cu elevii: Nu a fost o discuție despre artă cultură și poezie. Mergeam pe un context violent. Am abordat metoda didactică a jocului de rol încercând să gestionăm ce s-ar întâmpla dacă ceea ce am văzut pe ecran în secunda în care am prezentat filmulețe făcute de ei înșiși, și am încercat să evităm finalul la care se ajungea.

Mădălin Voicu – Eu îmi aduc aminte că în ultimii 2 ani am avut mai multe discuții cu doamna Laura Georgescu și de aceea vreau să întăresc unele dintre subiectele discutate în acest răstimp. Nu știu dacă putem analiza, critica, lăuda sau amenda în vreun fel bunele intenții pe care consiliul le are sau dumneavoastră.

Eu însă am să vă rog, într-o formă cât se poate de conturată și explicită, să aveți grijă în discuții, în atitudinea, în comportamentul dumneavoastră să nu depășiți anumite reguli, unele scrise, altele nescrise, dar oricum reguli impuse de rangul pe care-l aveți, pentru că, lăsând la o parte faptul că sunteți femeie, eu nu sunt misogin, dar nu cred că este bine să vă adresați cu cuvinte abrupte sau interpretabile sau deformate nici către colegii dumneavoastră și nici către persoanele care vă abordează. Să nu mă întrebați de ce vă spun acest lucru, noi ne cunoaștem.

Sper să fi înțeles că este foarte important să câștigați un respect nu numai datorită poziției dvs, dar și comportamentului, atitudinii și vorbelor rostite de dvs. Astfel încât oamenii să nu mai aibă motive să speculeze sau să se agațe de diferite exprimări și forme de transmitere a unor mesaje.

Eu am ureche muzicală, nu contează că ceva a fost scos din context și pus în altă parte, că astea sunt deja lucruri care se practică. Dar ca om de cultură vă rog să găsiți un astfel de comportament pe care nimeni să u vi-l poată reproșa.

Liliana Mincă – Doamna președinte, vreau să vă întreb pe cine ați acoperit până acum în România, dacă ați favorizat posturi de televiziune și dacă credeți că merge ceva în România? Pentru că până la proba contrarie, din ceea ce am văzut în cazul Bercea Mondial, în alte cazuri, lucrurile s-au adeverit. Vreau să vă întreb dacă ceea ce am auzit noi a făcut parte din discuțiile purtate cu alte persoane. Și nu vă ascund faptul că PPDD va cere și va depune o sesizare la DNA pentru fapte de corupție în ceea ce vă privește. Nu ați făcut decât să ne confirmați că este o instituție coruptă, condusă de un om corupt, care acoperă „pe boul de Ghiță de la România TV”. Nu cred că mai aveți cum să reprezentați conducerea acestei instituții și nici de ce să fiți ca membru al acestui consiliu.

Laura Georgescu: Fotografiile cu webcamul de pe laptop îl găsiți în materialul prezentat astăzi. Dacă vă uitați, potrivit legii care guvernează folosirea de înregistrări audio și video, folosirea înregistrărilor este cu consimțământul persoanelor în cauză. Deși caracterul ședințelor este public, în secunda în care în ziua respectivă un reprezentant al unui radiodifuzor a spus că nu mă autorizează să-i folosesc imaginea și vocea, ca săa sigur desfășurarea lucrărilor ședinței m-am dus la biroul colegului, fără să întrerup înregistrarea, și doar am mutat web cam-ul de pe cap, pe birou. Persoana respectivă ne-a atenționat că orice încercare de a ne înregistra se pedepsește conform legii 677.
– Doamna deputat, nu am spus că nu este vocea mea. Am spus cel puțin din ianuarie 2013 doi colegi înregistrează permanent ședințele consiliului. Dacă sunt 100 de ore de ședință pe lună vă spun că numai din acest an au vreo 600.  Ceea ce am susținut este că sunt scoase din context și schimbate anumite cuvinte. Acest lucru l-am susținut. Câtuși de puțin, v-am spus clar că nu am purtat o astfel de discuție cu președintele comisiei de cultură din senat. Dacă dumneavoastră considerați că de la 7 dimineața până la 21.00, nu aveau unde să găsească astfel de cuvinte, vă recunosc cinstit că, da, se puteau găsi astfel de cuvinte. Una este să înregistrezi într-o ședință publică și alta este să fii înregistrat în propriul birou. Dar cine a făcut acest lucru, să dea integral discuția, interlocutorul și contextul. Eu cred că dumneavoastră mă creditați cu bunăcredință și memorie că nu există înregistrări complete cu o asemenea cazuistică.
– Nu este vorba câtuși de puțin de o instituție coruptă. Mi-ați spus că am favorizat un post. Resping acest lucru. Vreau să vă uitați în raportul depus comisiei dumneavoastră, România TV nu a fost niciodată un post favorizat, din contră este pe primul loc în cuantum amenzilor.

Gigel Știrbu – Am să vă adresez și eu trei întrebări. Există vreo persoană în România care a făcut presiuni asupra dvs pentru a trata un anume post tv cu indulgență? Dumneavoastră, personal, veți sesiza organele abilitate ale statului vizavi de aceste înregistrăi? Dvs, ca persoană fizică, sunteți propunerea pentru acest post, propunerea Guvernului României. Pentru dvs doamnă a girat primul ministru al României, Victor Ponta. În ultimele 48 de ore ați avut vreo întrevedere cu dl prim ministru?

Laura Georgescu:  La prima întrebare: Nu există nicio persoană în România care să fi făcut presiuni asupra mea pentru a trata cu indulgență un radiodifuzor.
A doua – dacă voi sesiza organele statului pentru a solicita expertizarea înregistrările. Nu pot decât să vă cer în primul rând demersul de obține asumarea acestor înregistrări, integralitatea lor și apoi cu astfel lucruri palpabile voi cere sprijinul altor instituții. Ce pot să vă spun este că de opt zile se anunța lansarea acestor înregistrări.
A treia întrebare, dacă am avut vreo întrevedere cu premierul României – domnule președinte, dacă vă amintiți, în momentul în care ați făcut publică intenția de a mă audia în 2 sau 3 iulie, am anunțat că am o cerere de concediu între 30 iunie și 4 iulie. Cu respect vă spun că m-am conformat adresei dvs și mi-am întrerupt concediul. Deci tot cu respect vă spun că este de notorietate că am fost plecată din București, am revenit aseară târziu. În 10 ani de activitate în Guvernul României am învățat că dacă ești seful instituției îți asumi, nu porți războaie personale, nu urmează să te îndrepți cu o anumită stare agravantă asupra unor oameni care încearcă să-ți folosească, să-ți denigreze. Și, mai mult, stai întotdeauna la dispoziția forurilor care te-au investit ăn această funcție.

Gigel Știrbu: Doamna, președinte. S-ar putea ca eu să nu fi auzit bine și dvs să-mi dat răspunsul. Repet. Ați avut vreo convorbire în ultimele 48 de ore cu Victor Ponta, premierul României? Înțeleg că v-ați întrerupt concediul, nu mi-ați răspuns da ori ba? V-ați văzut, ați discutat cu premierul în ultimele 48 de ore, doamnă? Și vă întreb acest lucru pentru că dvs sunteți nominalizarea Guvernului României.

Laura Georgescu: Domnule președinte, tocmai v-am răspuns și dacă răspunsul dat nu vă mulțumește, eu nu mai pot comenta.

Gigel Știrbu: Am înțeles că nu vreți să răspundeți la această întrebare. La ultima audiere ați spus “s-au făcut presiuni asupra mea din toate părțile”. Acesta este motivul pentru care v-am întrebat dacă vreo persoană în țara aceasta a făcut presiuni asupra dvs. Înseamnă că data trecută ne-ați indus în eroare.

Eu personal și altă persoană din această comisie am avut o întrevedere cu dl Victor Ponta și i-am atras atenția. Nu este săptămână sau lună să nu avem sesizări din cadrul CNA pe diverse teme. Atât timp cât acolo există un focar de conflict, niciodată, dna președinte, nu veți avea posibilitatea să vă desfășurați activitatea în bune condiții.

Conform legii nu vă putem sancționa, dar de față cu colegii mei, vă promit că voi insista pentru modificarea legislației în domeniu. Dacă se va continua așa, instituția va intra într-un blocaj. Vă rog din toată inima, fiți un factor de echilibru în acea instituție. Eu în locul dvs, după tot ce s-a întâmplat în spațiul public, vă garantez că mi-aș fi dat demisia.

 

Sursa: Paginademedia.ro