gabriel marius stan - viceprimar constanta

O informație primită pe surse, săptămâna trecută, ne dădea de înțeles că viceprimarul Constanței, Gabriel Marius Stan, are calitatea de inculpat în dosarul șpăgilor pe care șeful său, primarul Mazăre, le-ar fi primit de la firma Polaris. Informația spunea chiar că procurorii au dispus un sechestru pe averea lui Stan însă reprezentanții biroului de presă al DNA au negat toată această poveste. Există astfel două variante de lucru: ori viceprimarul a ”ciripit” pentru a-și salva pielea ori totul a fost o intoxicare. Cert este că, în prezent, Gabriel Stan ocupă degeaba funcția de viceprimar al orașului, personajul articolului nostru nefiind prezent în niciuna dintre activitățile publice demarate de interimarul Făgădău.

Gabriel Stan este ținut în funcție de actualul primar și de actuala conducere a PSD Constanța, dovadă vie a faptului că relațiile cu gruparea Mazăre sunt departe de a se fi încheiat. La fel de cert este că, dacă și-ar dori, procurorii au indicii clare care să-l lege pe Gabriel Stan de una dintre cele mai importante firme din gruparea Mazăre/Nicușor Constantinescu/Strutinsky, firmă care a performat spectaculos în afaceri în ultimii ani și prin care s-au împărțit terenuri, clădiri și restaurante, în funcție de nevoie cu toți apropiații grupării, indiferent că vorbim de mici investitori care au primit restaurante în Mamaia, proprietatea firmei sau de celebrul Cristi Borcea care a jonglat cu apartamente construite de această companie. Este vorba, bineînțeles, de renumita NITALEXIL SRL.

Le oferim, astfel, procurorilor, două indicii clare ca lumina zilei care-l leagă direct pe viceprimarul Gabriel Stan de firma Nitalexil SRL, urmând ca aceștia să stabilească dacă profiturile de zeci de milioane de euro pe care această firmă le-a produs s-au datorat faptului că firma este condusă din umbră de gruparea Mazăre prin Gabriel Stan.

Primul indiciu: cumnatul lui Stan, persoana de contact

captura firma viceprimar constanta

La o simplă căutare, pe care domnii procurori o pot face oricând, pe Google, afli că în primii ani de existență ai firmei despre care facem vorbire, persoana de contact, omul cu care trebuia să iei legătura pentru a desfășura afaceri cu firma Nitalexil, era un anume Ionuț Văduva. În caz că domnilor procurori le-a scăpat această informație, Ionuț Văduva este nimeni altul decât fratele soției lui Gabriel Stan. Cumnatul viceprimarului este, în prezent, șef serviciu activitate comercială din cadrul Poliției Locale Constanța. Desigur, a ajuns acolo pe criterii de competență, nu pentru că e cumnatul cui trebuie. Așadar, domnilor procurori, această firmă de milioane de euro, cu patronatul ascuns prin Liberia, era condusă în primii ani de existență de cumnatul lui Gabriel Stan. Și dacă tot am menționat patronatul firmei, mergem mai departe la indiciul numărul doi.

Al doilea indiciu: patronul fantomă și mama viceprimarului se trag din aceeași comună

Dacă încerci să afli cine e patronul firmei Nitalexil SRL, dai de o încrengătură de firme care se ascund prin Liberia, în așa fel încât să nu poată fi găsiți adevărații beneficiari. Singura legătură cu România este Radu Marin, născut în anul 1947, în comuna Patru Fraţi, judeţul Ialomiţa, care deţine şase părţi sociale, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 30% și care este actualmente domiciliat în București. Cine credeți, domnilor procurori că a urmat exact același traseu? Mama lui Gabriel Stan, doamna Constanța, care este, culmea, născută în comuna Patru Frați și mutată în tinerețe la capitală. Să fie vreo coincidență bizară? Noi nu credem în coincidențe, domnilor procurori. Ba chiar am putea băga mâna în foc că există și niște legături de rudenie pe-acolo. Oare n-ar trebui, domnilor procurori, să-l întrebați pe acest domn, Radu Marin, care bate ușor spre 70 de ani, cum de a ajuns patron al unei firme de milioane de euro în care nu are absolut nimic de zis, fiind prezent doar cu numele în acționariat? Pentru că da, domnilor procurori, Radu Marin a împuternicit pentru a semna toate actele firmei pe nimeni alta decât Sorina Hortolomei Moșcu, situație care îți arată încă o data că vorbim despre gruparea Mazăre. Orb să fii să nu vezi asta.

Nitalexil, cea mai prosperă firmă a tripletei Mazăre/Constantinescu/Strutinsky

Firma Nitalexil SRL a fost inițial înființată de marinarul grec Theodor Skandalidis, bun prieten al familiei Mazăre și chiar asociat cu frații gemeni ai primarului, Alexandru și Mihai, într-o altă companie. Atunci când grecul s-a decis să părăsească România, Nitalexil a ajuns proprietatea mai multor firme din Liberia, fiind administrată în Constanța de către oameni de încredere ai primarului, precum Sorina Gina Hortolomei Moscu sau Adrian Mânăstireanu și localizată în ”cuibușorul de nebunii” al firmelor bănuite ca aparținând edilului Constanței, în fosta bază sportivă Badea Cârțan. Interesant este că deciziile importante legate de această firmă sunt luate oficial de niște avocați din orașul israelian Tel Aviv, un alt modus operandi al tripletei de aur din Constanța.

Firma Nitalexil deține mai multe restaurante și chiar un hotel în stațiunea Mamaia dar și nenumărate proprietăți în orașul Constanța, unde a construit bloc după bloc în fiecare an, în cele mai bune zone ale orașului. Iată, domnilor procurori, doar un singur exemplu care ar trebui să vă determine să luați la puricat firma Nitalexil și să-l întrebați pe domnul viceprimar Gabriel Stan despre legăturile sale cu compania.

Dar cum a pus mâna Nitalexil pe un teren situat în buricul staţiunii Mamaia, lângă barul Melody? Terenul provine din retrocedări ale administraţiei Mazăre. Pe 15 februarie 2008, prin contractul nr. 833, Nitalexil a cumpărat de la Marian Opincă şi Marioara Opincă un teren de 181 mp, înscris în cartea funciară nr. 111700. Soţii Opincă luaseră terenul în baza contractului nr. 4188, din 20 iulie 2007, de la Valentin Manea, care, la rândul său, fusese beneficiarul dispoziţiei primarului Radu Mazăre nr. 1924 din 11 mai 2007. Preţul pe care Nitalexil l-a dat familiei Opincă a fost de 135.750 de euro, sumă plătibilă în patru tranşe, pe 10 mai 2008, 10 august 2008, 10 noiembrie 2008 şi 30 aprilie 2009. În aceeaşi zi, a fost semnat şi contractul nr. 835 pentru un teren de 100 mp (înscris în CF 111712) şi pentru un altul de 119 mp (CF 111710), pentru care Nitalexil era obligat să plătească 164.250 de euro. Cele două suprafeţe de teren erau obţinute prin contractul nr. 4185 din 20 iulie 2007, de la acelaşi beneficiar de Dispoziţie a lui Mazăre, Valentin Manea. Pe 4 martie 2008, Nitalexil şi Opincă au mai făcut o afacere legată de un teren de 85 mp, situat în Mamaia, zona bar Melody, lot 2, număr cadastral 103885, cumpărat de vânzători în baza contractului 425 din 29 ianuarie 2008, de la Municipiul Constanţa. Adică de la Primăria condusă de Radu Mazăre. De această dată, Nitalexil a plătit 45.517,50 de euro, în şase rate, potrivit contractului. Tot pe 4 martie 2008, prin contractul nr. 1149, Nitalexil, pe de-o parte, şi Marioara Opincă şi Marian Opincă, pe de altă parte, au semnat contractul pentru cumpărarea, respectiv vânzarea unui teren în zona bar Melody, de 149 mp, având număr cadastral 103038, cumpărat, ca şi în cazul celui precedent, de la Primăria lui Mazăre. Preţul vânzării a fost de 103.510 euro, în 17 rate. Apoi, printr-o încheiere de rectificare cu nr. 4638/7, din aprilie 2008, s-au stabilit 11 rate a câte 6.651,80 de euro fiecare. Aşadar, vorbim despre patru contracte, 634 mp şi 449.027,50 de euro. Teren obţinut ba din retrocedări, ba direct de la Primărie. (Ziua de Constanța).

O fi de-ajuns, domnilor procurori? Noi credem că da.