bamboo

Ancheta în cazul incendiului care a mistuit Clubul Bamboo din Capitală este abia la început însă, deja, s-au conturat mai multe ipoteze ale cauzelor producerii sinistrului. Dintre toate, specialiștii par să se fi îndreptat, în acest moment al investigațiilor, spre una legată de cauze tehnice. Jocurile de lumini le-au făcut clubul scrum?, este principala suspiciune la care investigatorii trebuie să găsească răspunsuri.

Până ieri, criminaliștii Poliției Capitalei nu intraseră – din cauza riscurilor extrem de mari ca scheletul metalic să se prăbușească -, printre resturile calcinate ale Clubului Bamboo. Însă, cercetările pompierilor militari de la ISU ”Dealul Spirii”, care au răscolit printre resturile calcinate, au conturat o primă suspiciune ceva mai consistentă legată de cauzele care au dus la izbucnirea sinistrului. Ar fi vorba, spun surse judiciare, de ”niște deficiențe pe partea de prevenire”. Mai exact, investigatorii cred că nenorocirea produsă în noaptea de vineri spre sâmbătă, care a distrus complet Clubul Bamboo și a rănit 44 de persoane, ar fi putut fi provocată de anumite defecțiuni ale instalației ambientale de iluminat. Una nouă, montată de curând, dar folosită la capacitate mult prea mare.

”Sistemul de iluminare pentru interior a fost schimbat de curând. Există anumite indicii că, din cauza efectului termic (n.r suprasolicitarea întregului sistem), s-ar fi putut produce incendiul. Dacă ipoteza se susține, vorbim de un incendiu pornit din pereți, de la cablurile încinse care s-au aprins din cauza suprasolicitării, foc care s-a extins mai apoi peste tot. E doar o primă ipoteză ceva mai consistentă. Oricum, abordăm cercetările din toate unghiurile. Vom supune echipamentele electrice unor expertize, vom viziona înregistrările camerelor de supraveghere din club, vom audia martori ”, ne-au dezvăluit surse apropiate anchetei.

Angajații clubului vorbesc de ”mână criminală”

În paralel, polițiștii de la ”Omoruri”, criminaliștii și procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, ajutați și de specialiști din cadrul ISU ”Dealul Spirii” București-Ilfov mai au în lucru alte două-trei ipoteze. Investigatorii nu exclud nici eventualitatea ca focul să fi fost pus de o mână criminală, iau în calcul un teribil accident produs de un fumător neatent, dar și o defecțiune la un radiator, calorifer sau la un eventual alt sistem de încălzire care ar fi putut fi alimentat cu energie electrică.

În timp ce anchetatorii urmăresc eventuale cauze legate de sisteme electrice, reprezentanții legali ai clubului în acest dosar, mai mulți angajați, dar și Cătălin Botezatu merg într-o cu totul altă direcție. Ei sunt aproape convinși că la originea incendiului care a făcut clubul scrum s-ar afla o mână criminală. În susținerea acestei ipoteze, cei audiați au spus polițiștilor și procurorilor că, în noaptea respectivă, au văzut trei persoane în apropierea vechii săli de fitness a epicentrului distracției pentru majoritatea VIP-urilor bucureștene. Conform teoriei unor reprezentanți ai Bamboo, ei ar fi autorii nenorocirii care le-a prefăcut clubul în scrum.

incendiu-bamboo

Incendiul de la Clubul Bamboo, mai intens decât cel de la Clubul Colectiv

Incendiul de la Clubul Bamboo este, în opinia pompierilor militari, cel mai puternic produs în Capitală din 2010 și până astăzi. Ce s-a întâmplat în weekend, unde au fost implicați 350 de militari, este comparabil, spun specialiștii, cu sinistrul care a făcut scrum Dragonul Roșu, de la marginea Capitalei, și nu cu tragedia de la Colectiv unde au murit zeci de tineri iar peste o sută a u fost rănite.

”Poate părea de necrezut, dar sinistrul de la Colectiv a avut mult mai puțină intensitate! Acolo a fost vorba, din păcate, de niște vicii de evacuare. De aceea au murit atâția oameni. Focul a fost stins rapid. Aici, flăcările s-au ridicat la câțiva zeci de metri înălțime și au cuprins rapid mare parte din construcție. Când pompierii au ajuns acolo era ditamai vâlvătaia. În total au ars 2.500 mp din cei 5.600 mp ai construcției, dar nu și niște birouri, niște anexe ale patronilor clubului lipite de Bamboo. Acolo focul nu a ajuns”, au adăugat aceleași surse judiciare.

Clubul Bamboo, controlat din orașul lui Al Capone

Cel mai cunoscut club din Capitală, Bamboo, a fost deținut de la înființare doar de italieni stabiliți în Castellammare di Stabia. Orășelul napolitan este locul unde s-au au locuit părinții celui mai cunoscut mafiot, Al Capone.

Clubul “Bamboo” a fost lansat în anul 2002 pe un teren care ținea de Parcul Tei, locația fiind controlată la acel moment de italianul Antonino Cuomo (născut în 1982) prin firma Morgana Invest srl din București. Locul de distracție a luat foc în 2005, atunci când “Bamboo” a ars prima dată în totalitate.

Vincenzo Castellano, fostul soț al cântăreței Antonia, a intrat în firmă

După ce a fost refăcut, în acționariat a apărut alături de Antonino Cuomo, frații Castellano, Giosue (născut în 1966) și Ciro (născut în 1964). Primul deținea 95% din acțiunile Morgana Invest, iar al doilea devenea reprezentantul lui Antonino Cuomo, nepotul lor. Pe parcurs în firmă a mai intrat și Vincenzo Castellano, un alt nepot al Giosue, dar și fostul soț al cântăreței Antonia.

Toți italienii care au controlat Clubul “Bamboo” în cei 15 ani de activitate sunt născuți și au domiciliu în Castellamare di Stabia. Este vorba de un mic orășel cu 60.000 de locuitori din regiunea Napoli.

via-viviani-bamboo

Castellamare di Stabia este una dintre localitățile unde mafia își are domiciliu, conform presei din Peninsulă. Mai exact, este vorba de celebra Camorra, care controlează sudul Italiei. Ba chiar, aici au trăit până să emigreze părinții lui Al Capone (1918-1947), cel mai cunoscut mafiot american.

De altfel, comform presei italiene, aici ar avea domiciliu multe dintre cele 150 de familii care fac parte din Camorra (spre exemplu, clanurile D’Alesandro sau Caserano). O altă familie ar fi cea reprezentantă de descendenții Puppetei Maresca, primului naș feminin al mafiei. Conform publicației L’ Espresso, atât frații Castellano, cât și Antonino Cuomo ar fi nepoți Puppetei Maresca.

Eventualele legături cu Mafia nu sunt comentate

Frații Castellano au refuzat mereu să comenteze legăturile lor cu mafia. Singura referire a fost a lui Giosue Castellano, care pentru publicația italiană L’Expresso a răspuns iritat:”Morgana Invest (n.r – firma care deține Bamboo) aparține nepotului meu (Antonino Cuomo). Eu am probleme, iar voi îmi provocați dureri de cap? La revedere!”, a fost răspunsul italianului.

 

Sursa: libertatea.ro