AcasăActualitateExternDezvăluiri CUTREMURĂTOARE ale unui nord-coreean fugit în Occident | Arme BIOCHIMICE, testate...

Dezvăluiri CUTREMURĂTOARE ale unui nord-coreean fugit în Occident | Arme BIOCHIMICE, testate pe OAMENI

north koreaRegimul de la Phenian ar derula experimente cu arme biochimice, asupra propriilor cetăţeni. Dovezile sunt prezentate de un cercetător din Coreea de Nord care a fugit în Finlanda.

Agenţia de presă Yonhap, din Coreea de Sud, susţine că specialistul din Coreea de Nord a luat cu el în Finlanda o cantitate de 15 GB de documente, referitoare la “experimentele pe oameni”.

Cercetătorul, în vârstă de 47 de ani, prezentat de media internaţională sub numele de “Lee”, a lucrat la un centru de microbiologie din oraşul Ganggye (Kanggye), capitala provinciei Chagang.

Intenţia lui ar fi aceea de a bloca programul inuman de cercetări din Coreea de Nord, prezentând informaţiile pe care le deţine în faţa Parlamentului European.

Cercetătorul “Lee” a plecat din Coreea de Nord mai întâi în Filipine, în luna iunie, cu o cursă aeriană, de unde a ajuns în Europa.

Informaţii neconfirmate despre testarea unor arme chimice şi biologice, realizată de Coreea de Nord asupra propriilor cetăţeni, sunt vehiculate de câteva luni. Printre victime s-ar număra persoane cu handicap, inclusiv copii, internate în aşa-numitele “spitale închise”.

sursa: romanialibera.ro

RELATED ARTICLES

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.

Most Popular